Dacă în urmă cu un an era programată celebrarea “lunii LGBT” la Muzeul Ţăranului Român, acum a venit rândul lunii “Nymphomaniac” la MŢR. Este cel mai difuzat film din luna aceasta la Noul Cinematograf al Regizorului Român – cum a fost redenumit studioul “Horia Bernea” -, din incinta Muzeului Ţăranului Român. Un film pornografic (având două părţi, “Volume 1” şi “Volume 2”), despre care am aflat verificând programul din perioada 7-9 februarie:
“Noul Cinematograf al Regizorului Român
Program 7 - 9 februarie 2014
Vineri, 7 februarie
18:30 şi 21:00 PREMIERĂ Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Sâmbătă, 8 februarie
14:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen,S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund, Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013.
Două nominalizări la Premiile Oscar.
16:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
18:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Duminică, 9 februarie
14:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
16:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
19:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen, S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund,
Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013. Două nominalizări la Premiile Oscar.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Preţ - bilet întreg - 10 lei, Redus elevi/ studenți/ pensionari 7 lei.
Spectacolele rulează cu un minim de 8 spectatori.
Adresa: str. Monetăriei nr. 3, Sector 1, în incinta Muzeului Național al Țăranului Român”
După această dată, citind din nou programul pe site-ul Muzeului Ţăranului Român, am văzut că acelaşi film (ambele părţi) se află iar la loc de cinste pe lista filmelor proiectate între 14 şi 19 februarie, apoi iar între 22 şi 26 februarie (http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/noul-cinematograf-al-regizorului-roman.html). Mă întreb dacă proiectarea unor filme de acest gen pentru “educaţia tinerilor”, prezentate sub numele perfid de “filme de artă”, este ceva obişnuit la acest cinematograf şi dacă face parte dintr-un program ideologic bine ţintit.
Care este rostul acestui cinematograf în cadrul Muzeul Ţăranului Român? Prin astfel de “proiecte culturale” care nu au nicio legătură cu obiectivele şi funcţiile muzeului, prevăzute clar în statut, valoarea patrimoniului deţinut, însăşi identitatea acestui muzeu care respiră şi mărturiseşte identitatea şi chipul neamului românesc, nu este oare puternic diluată şi erodată? Este un fapt constatat de persoane mult mai îndreptăţite, cum este directorul adjunct al muzeului, dl Mihai Gheorghiu, într-o scrisoare deschisă adresată, în noiembrie 2013, fostului ministru al Culturii.
Despre aceste probleme s-a mai discutat acum un an, când au existat reacţii, necesare și foarte binevenite (unul dintre principalii iniţiatori ai comunicatelor şi acţiunii fiind Iulian Capsali, candidat independent creștin-ortodox la eurparlamentare), din partea unor organizaţii ortodoxe faţă de reprobabila asociere a MŢR cu manifestările legate de „luna istoriei LGBT” şi cu propaganda homosexualităţii. Atunci se programase proiecţia filmului “The kids are all right”, o armă ideologică folosită în războiul (dus pe plan mediatic şi psihologic, amploarea şi efectele lui fiind cu atât mai alarmante) împotriva familiei şi a rânduielii fireşti, film încadrat, de asociaţia Motion Picture din America, în categoria “R” pentru conţinutul sexual puternic, nuditate (care are 8 puncte din 10, fiind deci vorba de un film pornografic), limbaj licenţios şi consum de alcool şi droguri de către tineri.
Deşi proiecţia lui în timpul „lunii istoriei LGBT” a putut fi împiedicată, filmul a fost reprogramat, rulând mai târziu în sala care poartă numele refondatorului celui mai frumos şi valoros muzeu al nostru. În incinta unui muzeu care dă mărturie despre o lume a rânduielii şi a serenităţii, aşezată în rost, cum era cea a ţăranului român, desfășurarea unor astfel de programe “culturale” este un fapt total inadecvat şi lipsit de decență. Prin asemenea asocieri ale MŢR cu tot felul de proiecte şi acţiuni “artistice” şi “culturale” (în general, emanaţii ale unui postmodernism destructurant), care nu au nimic comun cu menirea muzeului, se creează ceea ce dl Mihai Gheorghiu numeşte, pe bună dreptate (în scrisoarea adresată fostului ministru al Culturii), un “bazar cultural”. Un “bazar” în care valorile tari şi vii, profund ortodoxe şi tradiţionale, ale satului românesc sunt secătuite de forţa lor simbolică şi transformatoare, de puternica lor încărcătură identitară, care este dizolvată în talmeş-balmeşul cultural politic corect.
Or, tocmai acesta este pericolul de care s-a ferit Horia Bernea când a întemeiat muzeografia sa mărturisitoare*, fiindcă a intenţionat, în primul rând, să îi facă pe români “să comunice cu propriile lor rădăcini”, dar într-un mod care să le îmbogăţească sufletul şi să reînvie în inima (cum spunea marele artist, „muzeografia mărturisitoare se adresează inimii”) şi în conştiinţa lor frumuseţea spiritului românesc. În acest scop, a evitat ideea de “muzeu etnografic” în sens clasic, ca depozitar al unor exponate moarte. În al doilea rând, a sfidat orice formă de ideologie care ar fi putut dilua sensurile profunde conţinute şi viu evocate în temele muzeografiei sale mărturisitoare, printre care cele mai importante sunt Crucea şi icoana, teme “«cântate» de obiectele”** care compun, în muzeu, lumea ţăranului român.
Aceste teme aproape că fac din muzeu o biserică (Horia Bernea a şi adus biserica în muzeu), întrucât, ca şi într-o biserică, menirea acestui spaţiu nu este de a-i oferi omului informaţii, ci, în primul rând, de a-l reînnoi, de a-l pune în comuniune cu omul tradiţional (în mod similar, cuvintele din liturghie nu sunt informaţie – ne spune Părintele Rafail Noica –, ci comuniune, altfel spus, ele sunt vii prin energia comuniunii, cu Dumnezeu şi cu semenii noştri, pe care o degajă, sunt opusul spectacolului). Însă, prin programul ideologic suprapus agresiv peste cel adecvat scopurilor reale ale muzeului, viul din aceste obiecte este neutralizat, tradiţia nu mai este evocată printr-o muzeografie gândită de Bernea ca “un act de recuperare a vieţii”***, ci este muzeificată prin vidarea ei de viaţă, pentru a nu deranja ideologia corectă politic.
“Arta” postmodernă versus arta ca “sursă de identitate”
Avertismentul lui Horia Bernea trebuie reafirmat tranşant în faţa celor care urmăresc să impună o astfel de agendă: “Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde”; “Omul tradiţional, în mersul sau spre Dumnezeu, avea o cale directă: calea rugăciunii; credea! Noi, care ne-am tot îndoit, care suntem atât de bruiaţi, suntem pe o cale care trebuie ajutată prin cultură. Dar să ne întărim prin cultură, nu să ne zăpăcim prin cultură”; “Fiecare artist trebuie să ia creaţia sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de «povară» şi obligaţie de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea unui gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el şi ceilalţi. El trebuie în acelaşi timp să păstreze şi să comunice (mărturisească) (…) În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie «să salveze»”****.
Or, tipul de “artă” promovată prin filmele de “artă” proiectate frecvent în sala “Horia Bernea”, la aşa-zisul cinematograf de artă “Noul Cinematograf al Regizorului Român”, este, mai curând, o unealtă ideologică prin care sunt suprimate modelele identitare tradiţionale. O armă mediatică folosită pentru răsturnarea valorilor, pentru a înstăpâni nefirescul drept normal, pentru a polua sufletele cu “viruşii mediatici” (Virgiliu Gheorghe) concepuți să imprime mai ales în mentalul tinerilor gustul pentru vulgaritate, pornografie, desfrâu şi să le paralizeze deplin orice reacţie critică şi de împotrivire faţă de deviaţiile sexuale.
Există şi un “proiect eductional” lansat de către Asociaţia Culturală Macondo, asociaţie care se ocupă şi cu programarea filmelor de “artă” la NCRR. Aceeași organizaţie planificase anul trecut, în cadrul manifestărilor legate de “luna LGBT”, proiecţia filmului “The Kids are All Right”, ca eveniment făcând parte din “proiectul educativ pentru liceeni” numit Cinema-Edu. Cinema-Edu este descris pe site-ul asociaţiei drept un “proiect extrem de ambiţios care acţionează la nivelul cel mai adânc al sistemului educaţional românesc, încercând o educare vizuală a liceenilor din Bucureşti şi provincie”.
Uitându-mă, din curiozitate, la partenerii acestei asociaţii, am descoperit că printre aceştia se numără gingergroup.ro, love-plus.ro şi revistele “Bravo” şi “Bravo girls!”. Citesc la întâmplare câteva postări pe site-ul gingergroup.ro. Pe prima pagină se vorbeşte despre o expoziţie numită “Centrul de reflecţie pentru istorii suspendate”, care „a participat la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia”. Găsim toate ingredientele artei postmoderne nihiliste, dizolvante, relativizante. Un film proiectat în cadrul expoziţiei este “un comentariu asupra necesităţii de a incendia arta veche pentru a face loc celei noi” şi “întregeşte experienţa care combină frica şi incertitudinea cu o istorie dilematică a artei”. Este publicat şi un interviu cu o artista premiată, participantă la această expoziţie, al cărui crez este că “nu există rău sau bine în înţelegerea artei. Orice sens este satisfăcător pentru tine este un sens bun”.
Felul în care e înţeleasă şi practicată arta de către aceşti “artişti” este reversul absolut al modului cum e înţeleasă de Horia Bernea, ca “sursă de identitate”, ca act salvator într-o “lume ameninţată de descompunere”, este opusul modului cum a profesat-o marele nostru artist, încununarea efortului sau creator fiind capodopera reprezentată de Muzeul Ţăranului Român. Aceşti “artişti” nu creează de fapt nimic, fiindcă baza de la care pornesc este nimicul şi golul unor suflete debusolate, ieşite din rost, neliniştite, care se risipesc într-o lume ce şi-a pierdut coerența și stabilitatea, supusă dezintegrării. “Arta” lor este chipul sufletelor lor şi al unei lumi în care totul este fărâmițat în lipsa forţei unificatoare a identităţii, a credinţei în Dumnezeu şi a legăturii cu trecutul. E normal ca un astfel de om, rămas fără bază ontologică, să devină un solipsist a cărui lume se reduce la propriile dorinţe şi instincte, iar artistul, un spirit superficial, “construindu-şi” lumea şi creaţiile pe tenebrelele propriului gol sufletesc*****.
Prin urmare, de ce această asociaţie, care promovează o astfel de “artă” și are asemenea parteneri, trebuie să aibă ca partener şi Muzeului Ţăranului Român, printr-un proiect prin care sunt propagate toate aberaţiile postmodernismului nihilist? Potrivit informaţiilor de pe site-ul “cinema-edu.ro”, Noul Cinematograf al Regizorului Român a fost lansat şi este exploatat de către Asociaţia Culturală Macondo. De asemenea, pagina de Facebook a NCRR aparţine acestei asociaţii şi este administrată de ea.
Mai adăugăm că, figurând printre ceilalţi parteneri ai asociaţiei, revistele “Bravo” şi “Bravo girls!” sunt alte instrumente pentru depravarea şi intoxicarea sufletelor tinerilor, servindu-le, cu fiecare număr, aceeaşi otravă: ei trebuie să înveţe că viaţa înseamnă distracţie, consumism, sex (rubrica nelipsită), vedete de la Hollywood - idolii impuşi drept model, obsesia pentru un “fizic ideal”. Un tânăr mutilat sufleteşte în acest mod va fi veşnic o fiinţă imatură, instabilă, programată pentru a deveni şi a rămâne sclava patimilor şi instinctelor, pentru a se supune comenzilor unui sistem perfect huxleyan. Nimeni nu mai poate asculta de “comenzile” sufletului, când sufletele sunt pustii şi dezorientate. “Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie” - ne îndemna vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, în una dintre puternicile sale predici.
Alte filme “de artă”
Dintre filmele proiectate de această asociaţie, în astfel de scopuri “educative”, mai fac parte “Just between us” şi “The Lover Boy”, primul fiind plin de scene pornografice, al doilea, un film in care se întâlnesc nelipsitele scene pornografice, alaturi consumul de alcool şi droguri (detalii despre aceste filme puteţi citi aici.
Un alt film care a rulat la studioul “Horia Bernea” din incinta MŢR este “Antihrist” (în 2010, de Sfântul Gheorghe). În interiorul muzeului fondat de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi refondat de Horia Bernea, acest film nu poate fi decât blasfemator, proiectarea lui fiind un act de sfidare şi defăimare a valorilor acestui muzeu. Nuditatea filmului este evaluată cu 10 puncte din 10, iar “sexul este tema majoră a acestui film”, după cum precizează site-ul imdb.com, care mai spune că filmul conţine frecvente scene de violenţă sexuală şi imagini şocante. Filmul abundă în scene demente de violenţă şi sânge. Trailerul încă poate fi văzut pe site-ul Muzeului Ţăranului Român.
Nu avem voie să întinăm icoana neamului românesc
Bunul-simt şi cuviinţa (trăsături esenţiale ale sufletului ţărănesc) ne spun că astfel de proiecte “culturale” nu îşi au locul în interiorul Muzeului Ţăranului Român. Că astfel de filme, proiectate într-un studio care poartă numele marelui Horia Bernea, sunt o impietate şi o jignire la adresa celui care, prin munca şi dăruirea sa, a făcut cinste românilor înfiinţând un muzeu care le poartă şi le mărturiseşte chipul. Un muzeu „ca un cântec, ca o respirație”, care le vorbește străinilor, prin „obiecte-martiri”, despre ceea ce este mai frumos în fiinţa şi sufletul românesc – și căruia i s-a acordat premiul European Museum of The Year în 1996.
Prin asocierea cu asemenea proiecte şi evenimente “culturale”, oare nu necinstim memoria lui Horia Bernea, acest erou naţional? Şi, implicit, memoria ţăranului român, a cărui lume era una a echilibrului, care nu se dezintegra, nici nu se răsturna (precum cea de azi, când reeducarea “artistică” prin pornografie şi deviaţii sexuale zdruncină până în temelii fundamentele lumii tradiţionale), ci îşi păstra armonia şi unitatea “din cauza icoanei”, după cuvintele lui Bernea. Nu avem voie să uităm, nici să întinăm icoana ţăranului român, însuşi chipul neamului românesc – nu întâmplător Alexandru Tzigara Samurcaş l-a numit “muzeul neamului românesc”. Ni se cere, mai stringent decât oricând, să reînviem şi să păstrăm în noi chipul curat al ţăranului român, pe care trebuie să îl cunoască, la fel de curat, şi copiii noştri și caruia Horia Bernea a dorit sa-i creeze un “loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”. Un loc în care nu putem permite să se calce cu bocancii.
* A se vedea și articolul Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale: http://www.rostonline.ro/2013/01/mtr-intre-marturisirea-crestina-si-propaganda-homosexuala/#prettyPhoto
** Horia Bernea, Irina Nicolau, Carmen Huluţă: Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare, Editura Liternet, 2003.
*** Ibidem.
****http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html; http://irinamonica.wordpress.com/2012/11/10/horia-bernea-artistul-trebuie-sa-participe-la-sensul-sacrificiului-ce-a-mantuit-lumea/
*****În acest sens, este grăitoare mărturia unei alte “artiste” peste care am dat tot pe gingergroup.ro: “Când eram puştoaică şi eram întrebată de unde sunt, aveam două răspunsuri preferate. Primul era că-s de nicăieri şi-l dădeam când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Al doilea era că-s de peste tot şi-l dădeam, culmea, tot când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Diferenţa era că-n a doua situaţie, găseam o mare voluptate în asta, simţind singurătatea şi neapartenţa ca o binecuvântare.
Dacă eram întrebată, ziceam că locuiesc în Neverland.”
“Noul Cinematograf al Regizorului Român
Program 7 - 9 februarie 2014
Vineri, 7 februarie
18:30 şi 21:00 PREMIERĂ Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Sâmbătă, 8 februarie
14:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen,S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund, Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013.
Două nominalizări la Premiile Oscar.
16:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
18:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Duminică, 9 februarie
14:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
16:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
19:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen, S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund,
Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013. Două nominalizări la Premiile Oscar.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Preţ - bilet întreg - 10 lei, Redus elevi/ studenți/ pensionari 7 lei.
Spectacolele rulează cu un minim de 8 spectatori.
Adresa: str. Monetăriei nr. 3, Sector 1, în incinta Muzeului Național al Țăranului Român”
După această dată, citind din nou programul pe site-ul Muzeului Ţăranului Român, am văzut că acelaşi film (ambele părţi) se află iar la loc de cinste pe lista filmelor proiectate între 14 şi 19 februarie, apoi iar între 22 şi 26 februarie (http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/noul-cinematograf-al-regizorului-roman.html). Mă întreb dacă proiectarea unor filme de acest gen pentru “educaţia tinerilor”, prezentate sub numele perfid de “filme de artă”, este ceva obişnuit la acest cinematograf şi dacă face parte dintr-un program ideologic bine ţintit.
Care este rostul acestui cinematograf în cadrul Muzeul Ţăranului Român? Prin astfel de “proiecte culturale” care nu au nicio legătură cu obiectivele şi funcţiile muzeului, prevăzute clar în statut, valoarea patrimoniului deţinut, însăşi identitatea acestui muzeu care respiră şi mărturiseşte identitatea şi chipul neamului românesc, nu este oare puternic diluată şi erodată? Este un fapt constatat de persoane mult mai îndreptăţite, cum este directorul adjunct al muzeului, dl Mihai Gheorghiu, într-o scrisoare deschisă adresată, în noiembrie 2013, fostului ministru al Culturii.
Despre aceste probleme s-a mai discutat acum un an, când au existat reacţii, necesare și foarte binevenite (unul dintre principalii iniţiatori ai comunicatelor şi acţiunii fiind Iulian Capsali, candidat independent creștin-ortodox la eurparlamentare), din partea unor organizaţii ortodoxe faţă de reprobabila asociere a MŢR cu manifestările legate de „luna istoriei LGBT” şi cu propaganda homosexualităţii. Atunci se programase proiecţia filmului “The kids are all right”, o armă ideologică folosită în războiul (dus pe plan mediatic şi psihologic, amploarea şi efectele lui fiind cu atât mai alarmante) împotriva familiei şi a rânduielii fireşti, film încadrat, de asociaţia Motion Picture din America, în categoria “R” pentru conţinutul sexual puternic, nuditate (care are 8 puncte din 10, fiind deci vorba de un film pornografic), limbaj licenţios şi consum de alcool şi droguri de către tineri.
Deşi proiecţia lui în timpul „lunii istoriei LGBT” a putut fi împiedicată, filmul a fost reprogramat, rulând mai târziu în sala care poartă numele refondatorului celui mai frumos şi valoros muzeu al nostru. În incinta unui muzeu care dă mărturie despre o lume a rânduielii şi a serenităţii, aşezată în rost, cum era cea a ţăranului român, desfășurarea unor astfel de programe “culturale” este un fapt total inadecvat şi lipsit de decență. Prin asemenea asocieri ale MŢR cu tot felul de proiecte şi acţiuni “artistice” şi “culturale” (în general, emanaţii ale unui postmodernism destructurant), care nu au nimic comun cu menirea muzeului, se creează ceea ce dl Mihai Gheorghiu numeşte, pe bună dreptate (în scrisoarea adresată fostului ministru al Culturii), un “bazar cultural”. Un “bazar” în care valorile tari şi vii, profund ortodoxe şi tradiţionale, ale satului românesc sunt secătuite de forţa lor simbolică şi transformatoare, de puternica lor încărcătură identitară, care este dizolvată în talmeş-balmeşul cultural politic corect.
Or, tocmai acesta este pericolul de care s-a ferit Horia Bernea când a întemeiat muzeografia sa mărturisitoare*, fiindcă a intenţionat, în primul rând, să îi facă pe români “să comunice cu propriile lor rădăcini”, dar într-un mod care să le îmbogăţească sufletul şi să reînvie în inima (cum spunea marele artist, „muzeografia mărturisitoare se adresează inimii”) şi în conştiinţa lor frumuseţea spiritului românesc. În acest scop, a evitat ideea de “muzeu etnografic” în sens clasic, ca depozitar al unor exponate moarte. În al doilea rând, a sfidat orice formă de ideologie care ar fi putut dilua sensurile profunde conţinute şi viu evocate în temele muzeografiei sale mărturisitoare, printre care cele mai importante sunt Crucea şi icoana, teme “«cântate» de obiectele”** care compun, în muzeu, lumea ţăranului român.
Aceste teme aproape că fac din muzeu o biserică (Horia Bernea a şi adus biserica în muzeu), întrucât, ca şi într-o biserică, menirea acestui spaţiu nu este de a-i oferi omului informaţii, ci, în primul rând, de a-l reînnoi, de a-l pune în comuniune cu omul tradiţional (în mod similar, cuvintele din liturghie nu sunt informaţie – ne spune Părintele Rafail Noica –, ci comuniune, altfel spus, ele sunt vii prin energia comuniunii, cu Dumnezeu şi cu semenii noştri, pe care o degajă, sunt opusul spectacolului). Însă, prin programul ideologic suprapus agresiv peste cel adecvat scopurilor reale ale muzeului, viul din aceste obiecte este neutralizat, tradiţia nu mai este evocată printr-o muzeografie gândită de Bernea ca “un act de recuperare a vieţii”***, ci este muzeificată prin vidarea ei de viaţă, pentru a nu deranja ideologia corectă politic.
“Arta” postmodernă versus arta ca “sursă de identitate”
Avertismentul lui Horia Bernea trebuie reafirmat tranşant în faţa celor care urmăresc să impună o astfel de agendă: “Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde”; “Omul tradiţional, în mersul sau spre Dumnezeu, avea o cale directă: calea rugăciunii; credea! Noi, care ne-am tot îndoit, care suntem atât de bruiaţi, suntem pe o cale care trebuie ajutată prin cultură. Dar să ne întărim prin cultură, nu să ne zăpăcim prin cultură”; “Fiecare artist trebuie să ia creaţia sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de «povară» şi obligaţie de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea unui gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el şi ceilalţi. El trebuie în acelaşi timp să păstreze şi să comunice (mărturisească) (…) În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie «să salveze»”****.
Or, tipul de “artă” promovată prin filmele de “artă” proiectate frecvent în sala “Horia Bernea”, la aşa-zisul cinematograf de artă “Noul Cinematograf al Regizorului Român”, este, mai curând, o unealtă ideologică prin care sunt suprimate modelele identitare tradiţionale. O armă mediatică folosită pentru răsturnarea valorilor, pentru a înstăpâni nefirescul drept normal, pentru a polua sufletele cu “viruşii mediatici” (Virgiliu Gheorghe) concepuți să imprime mai ales în mentalul tinerilor gustul pentru vulgaritate, pornografie, desfrâu şi să le paralizeze deplin orice reacţie critică şi de împotrivire faţă de deviaţiile sexuale.
Există şi un “proiect eductional” lansat de către Asociaţia Culturală Macondo, asociaţie care se ocupă şi cu programarea filmelor de “artă” la NCRR. Aceeași organizaţie planificase anul trecut, în cadrul manifestărilor legate de “luna LGBT”, proiecţia filmului “The Kids are All Right”, ca eveniment făcând parte din “proiectul educativ pentru liceeni” numit Cinema-Edu. Cinema-Edu este descris pe site-ul asociaţiei drept un “proiect extrem de ambiţios care acţionează la nivelul cel mai adânc al sistemului educaţional românesc, încercând o educare vizuală a liceenilor din Bucureşti şi provincie”.
Uitându-mă, din curiozitate, la partenerii acestei asociaţii, am descoperit că printre aceştia se numără gingergroup.ro, love-plus.ro şi revistele “Bravo” şi “Bravo girls!”. Citesc la întâmplare câteva postări pe site-ul gingergroup.ro. Pe prima pagină se vorbeşte despre o expoziţie numită “Centrul de reflecţie pentru istorii suspendate”, care „a participat la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia”. Găsim toate ingredientele artei postmoderne nihiliste, dizolvante, relativizante. Un film proiectat în cadrul expoziţiei este “un comentariu asupra necesităţii de a incendia arta veche pentru a face loc celei noi” şi “întregeşte experienţa care combină frica şi incertitudinea cu o istorie dilematică a artei”. Este publicat şi un interviu cu o artista premiată, participantă la această expoziţie, al cărui crez este că “nu există rău sau bine în înţelegerea artei. Orice sens este satisfăcător pentru tine este un sens bun”.
Felul în care e înţeleasă şi practicată arta de către aceşti “artişti” este reversul absolut al modului cum e înţeleasă de Horia Bernea, ca “sursă de identitate”, ca act salvator într-o “lume ameninţată de descompunere”, este opusul modului cum a profesat-o marele nostru artist, încununarea efortului sau creator fiind capodopera reprezentată de Muzeul Ţăranului Român. Aceşti “artişti” nu creează de fapt nimic, fiindcă baza de la care pornesc este nimicul şi golul unor suflete debusolate, ieşite din rost, neliniştite, care se risipesc într-o lume ce şi-a pierdut coerența și stabilitatea, supusă dezintegrării. “Arta” lor este chipul sufletelor lor şi al unei lumi în care totul este fărâmițat în lipsa forţei unificatoare a identităţii, a credinţei în Dumnezeu şi a legăturii cu trecutul. E normal ca un astfel de om, rămas fără bază ontologică, să devină un solipsist a cărui lume se reduce la propriile dorinţe şi instincte, iar artistul, un spirit superficial, “construindu-şi” lumea şi creaţiile pe tenebrelele propriului gol sufletesc*****.
Prin urmare, de ce această asociaţie, care promovează o astfel de “artă” și are asemenea parteneri, trebuie să aibă ca partener şi Muzeului Ţăranului Român, printr-un proiect prin care sunt propagate toate aberaţiile postmodernismului nihilist? Potrivit informaţiilor de pe site-ul “cinema-edu.ro”, Noul Cinematograf al Regizorului Român a fost lansat şi este exploatat de către Asociaţia Culturală Macondo. De asemenea, pagina de Facebook a NCRR aparţine acestei asociaţii şi este administrată de ea.
Mai adăugăm că, figurând printre ceilalţi parteneri ai asociaţiei, revistele “Bravo” şi “Bravo girls!” sunt alte instrumente pentru depravarea şi intoxicarea sufletelor tinerilor, servindu-le, cu fiecare număr, aceeaşi otravă: ei trebuie să înveţe că viaţa înseamnă distracţie, consumism, sex (rubrica nelipsită), vedete de la Hollywood - idolii impuşi drept model, obsesia pentru un “fizic ideal”. Un tânăr mutilat sufleteşte în acest mod va fi veşnic o fiinţă imatură, instabilă, programată pentru a deveni şi a rămâne sclava patimilor şi instinctelor, pentru a se supune comenzilor unui sistem perfect huxleyan. Nimeni nu mai poate asculta de “comenzile” sufletului, când sufletele sunt pustii şi dezorientate. “Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie” - ne îndemna vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, în una dintre puternicile sale predici.
Alte filme “de artă”
Dintre filmele proiectate de această asociaţie, în astfel de scopuri “educative”, mai fac parte “Just between us” şi “The Lover Boy”, primul fiind plin de scene pornografice, al doilea, un film in care se întâlnesc nelipsitele scene pornografice, alaturi consumul de alcool şi droguri (detalii despre aceste filme puteţi citi aici.
Un alt film care a rulat la studioul “Horia Bernea” din incinta MŢR este “Antihrist” (în 2010, de Sfântul Gheorghe). În interiorul muzeului fondat de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi refondat de Horia Bernea, acest film nu poate fi decât blasfemator, proiectarea lui fiind un act de sfidare şi defăimare a valorilor acestui muzeu. Nuditatea filmului este evaluată cu 10 puncte din 10, iar “sexul este tema majoră a acestui film”, după cum precizează site-ul imdb.com, care mai spune că filmul conţine frecvente scene de violenţă sexuală şi imagini şocante. Filmul abundă în scene demente de violenţă şi sânge. Trailerul încă poate fi văzut pe site-ul Muzeului Ţăranului Român.
Nu avem voie să întinăm icoana neamului românesc
Bunul-simt şi cuviinţa (trăsături esenţiale ale sufletului ţărănesc) ne spun că astfel de proiecte “culturale” nu îşi au locul în interiorul Muzeului Ţăranului Român. Că astfel de filme, proiectate într-un studio care poartă numele marelui Horia Bernea, sunt o impietate şi o jignire la adresa celui care, prin munca şi dăruirea sa, a făcut cinste românilor înfiinţând un muzeu care le poartă şi le mărturiseşte chipul. Un muzeu „ca un cântec, ca o respirație”, care le vorbește străinilor, prin „obiecte-martiri”, despre ceea ce este mai frumos în fiinţa şi sufletul românesc – și căruia i s-a acordat premiul European Museum of The Year în 1996.
Prin asocierea cu asemenea proiecte şi evenimente “culturale”, oare nu necinstim memoria lui Horia Bernea, acest erou naţional? Şi, implicit, memoria ţăranului român, a cărui lume era una a echilibrului, care nu se dezintegra, nici nu se răsturna (precum cea de azi, când reeducarea “artistică” prin pornografie şi deviaţii sexuale zdruncină până în temelii fundamentele lumii tradiţionale), ci îşi păstra armonia şi unitatea “din cauza icoanei”, după cuvintele lui Bernea. Nu avem voie să uităm, nici să întinăm icoana ţăranului român, însuşi chipul neamului românesc – nu întâmplător Alexandru Tzigara Samurcaş l-a numit “muzeul neamului românesc”. Ni se cere, mai stringent decât oricând, să reînviem şi să păstrăm în noi chipul curat al ţăranului român, pe care trebuie să îl cunoască, la fel de curat, şi copiii noştri și caruia Horia Bernea a dorit sa-i creeze un “loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”. Un loc în care nu putem permite să se calce cu bocancii.
* A se vedea și articolul Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale: http://www.rostonline.ro/2013/01/mtr-intre-marturisirea-crestina-si-propaganda-homosexuala/#prettyPhoto
** Horia Bernea, Irina Nicolau, Carmen Huluţă: Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare, Editura Liternet, 2003.
*** Ibidem.
****http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html; http://irinamonica.wordpress.com/2012/11/10/horia-bernea-artistul-trebuie-sa-participe-la-sensul-sacrificiului-ce-a-mantuit-lumea/
*****În acest sens, este grăitoare mărturia unei alte “artiste” peste care am dat tot pe gingergroup.ro: “Când eram puştoaică şi eram întrebată de unde sunt, aveam două răspunsuri preferate. Primul era că-s de nicăieri şi-l dădeam când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Al doilea era că-s de peste tot şi-l dădeam, culmea, tot când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Diferenţa era că-n a doua situaţie, găseam o mare voluptate în asta, simţind singurătatea şi neapartenţa ca o binecuvântare.
Dacă eram întrebată, ziceam că locuiesc în Neverland.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ar trebui luate masuri fata de cei care dau aprobari pentru astfel de "manifestatii" intr-o institutie a carei menire este promovarea valorilor satului traditional romanesc si nu propaganda unor organizatii a caror misiune este aceea de a distruge valorile traditionale astfel incat sa faca posibila apartitia unei societati fara idetitate in care oamenii sa nu mai stie cine sunt, de unde vin si pentru ce trebuie sa lupte.
Bravo pentru articol si activitate buna in continuare.
Scrisoare deschisă către domnul Virgil Niţulescu
Director General, Muzeul Ţăranului Român
3 februarie 2013
Stimate domnule director Virgil Niţulescu,
Am citit răspunsul dumneavoastră la protestul Alianţei pentru Demnitate Naţională. Prezenta scrisoare este o reacţie la acest răspuns. Îngăduiţi-mi să vi-o adresez ca cetăţean al României care consideră că aparţine societăţii civile ca oricine altcineva.
Doresc să vă scriu în termeni politicoşi şi civilizaţi, cu atât mai mult cu cât am avut onoarea de a vă cunoaşte personal cu ani în urmă, când nu păreaţi de loc o persoană lipsită de scrupule, dimpotrivă, mi-aţi lăsat o excelentă impresie. De aceea, vă rog, nu mi-o luaţi în nume de rău dacă încep prin a remarca ceea ce mi se pare o anumită carenţă logică, sau cel puţin o formulare întrucâtva confuză.
Replica dumneavoastră începe prin a nega existenţa unui CONTRACT al Muzeului Ţăranului Român (M.Ţ.R.) cu organizatorii lunii LGBT. Dar, pur şi simplu, nu acesta a fost obiectul protestului. Protestul a vizat COLABORAREA M.Ţ.R. cu aceşti organizatori, IMPLICAREA sub o formă sau alta a M.Ţ.R. în proiectul lunii LGBT, GĂZDUIREA unui eveniment al LGBT la M.Ţ.R.. Nu interesează actul juridic concret în baza căruia are loc această implicare. Căci evident trebuie să existe un act juridic, altfel M.Ţ.R., ca instituţie publică subordonată Ministerului Culturii, n-ar putea acţiona. Dar nu contează ce formă are acest act, iar inexistenţa unui CONTRACT nu exonerează câtuşi de puţin M.Ţ.R.-ul de pata morală pe care colaborarea, sub orice formă, o aruncă asupra Muzeului. Şi nu doar asupra Muzeului, nici asupra lui Horia Bernea, ci asupra întregii culturi tradiţionale rurale româneşti a cărui simbol sau emblemă este M.Ţ.R.. Aşadar, lipsa contractului nu reprezintă un răspuns, o putem deci tăia nefiind relevantă ca argument. Rămâne colaborarea, deci şi protestul rămâne întemeiat.
Apoi, să luăm din răspunsul dv. o frază ca aceasta:
„Singurele valori pe care muzeul nostru le promovează nu sunt cele ale uneia sau alteia dintre persoanele care lucrează în muzeu, ci acelea care sunt autentice, indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi.”
Cum, domnule Niţulescu? Oare raţiunea de a exista a M.Ţ.R. nu e exact aceea de a promova Valorile Ţăranului Român? Ale culturii lui tradiţionale, româneşti? Ale satului românesc şi civilizaţiei lui strămoşeşti? Oare să-mi fi pierdut eu orice discernământ? Sau dumneavoastră? Oare M.Ţ.R. nu are un Statut? Acolo oare ce scrie? Nu are el o Viziune, o Misiune (că tot se poartă aceşti termeni „strategici”)? Cum sună ele? Nu sunt oare menţionate acolo aceste valori tradiţionale? Ce sens puteţi da în acest context cuvântului „AUTENTICE”, dacă nu cel de „autentic tradiţionale româneşti”? Mi se pare mie sau puneţi semnul egal, în sensul autenticităţii, între aceste valori tradiţionale şi nişte prezumate valori „autentic homosexuale” care ar aparţine unei culturi gay „autentice”? Nu-mi vine să cred că citesc o asemenea juxtapunere – şi unde? Nu într-o carte a lui Ihab Hassan sau Jean Baudrillard, ci într-un text scris de directorul M.Ţ.R., stând pe scaunul lui Horia Bernea! Cum vine asta: „indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi”? Asta e chiar şocant! Cum adică indiferent cărei culturi aparţin? Despre care şi despre câte culturi vorbim în raport cu M.Ţ.R.? Oare nu despre una singură – cultura noastră tradiţională românească? Vorbim oare de cultura olandeză sau americană? Sau de subcultura gay din orice ţară, fie ea şi România? Ce treabă are M.Ţ.R. cu ea? Unde e confuzia, cine o face şi de ce? Mi se pare că, dacă ne asumăm o minimă onestitate intelectuală, poziţia dumneavoastră e absolut nesustenabilă din punct de vedere logic-raţional şi chiar instituţional, nemaivorbind moral.
Mai spuneţi: „Muzeul nostru nu face nici un fel de propagandă, de nici un fel, nimănui”. Ba da. Iertaţi-mă că vă spun, oricine vă va confirma ca asta înseamnă şi ca aşa se interpretează: atunci când găzduiţi o manifestare LGBT, să ştiţi că le faceţi propagandă. Propagandă gay explicită. Faptul că o negaţi nu înseamnă că n-o faceţi. Nu e de ajuns să spuneţi "NU FAC!" ca fiţi crezut. Semnificaţia unei asemenea acţiuni rezidă în ea însăşi, în consecinţele ei, şi în modul în care o percepe societatea, nu în aserţiunile, mai mult sau mai puţin apologetice, pe care le faceţi dumneavoastră despre ea. De altfel, dacă nu propaganda e scopul, de ce se doreşte ca ea să fie tocmai la M.Ţ.R. – dacă nu tocmai pentru efectul de imagine produs? Cu alte cuvinte – pentru impactul propagandistic? A spune „nu facem propagandă” e ori minciună, ori inconştienţă, adică facem ceva fără a şti ce facem.
Şi apoi, eu credeam sincer că M.Ţ.R. tocmai pentru asta există – pentru a face propagandă (în sensul, hai să zicem, bun al cuvântului) „Ţăranului Român” şi culturii sale tradiţionale, pentru a le promova sau a propaga valorile ei. Da, repet mereu aceste cuvinte, care sunt nucleul conceptual al disputei şi pe care se pare că nu le-aţi înţeles, deşi ele ar trebui totuşi să vă ghideze principial activitatea.
Mai ziceţi: „Muzeul nostru nu este o instituţie tradiţională, ci un muzeu care are un discurs cultural despre tradiţie”.
Sigur, puteti avea orice tip de discurs cultural, chiar şi unul postmodern, ca în cazul de faţă. Dar în nume propriu, nu instituţional. M.Ţ.R. a fost gândit, mai ales de Horia Bernea, ca o pledoarie în favoarea culturii tradiţionale, nu ca o critică a ei de pe premise postmoderniste, corecte politic. Personal sunteţi liber, desigur, să aveţi orice opţiuni culturale, fie ele şi postmoderne. Dar ca director al M.Ţ.R. trebuie să lucraţi în sensul menirii fireşti, inclusiv instituţional statuate, a organizaţiei pe care o conduceţi, nu în sensul preferinţelor personale. E un lucru elementar. Desigur, asta dacă interpretăm cu bună credinţă prevederile documentelor de constituire şi nu arbitrar – corect politic.
Fac o paranteză: nu pot să nu mă gândesc că un om cu talentul şi calibrul dv. intelectual, dacă aveaţi asemenea înclinaţii, şi-ar fi putut alege un alt post decât cel de director al M.Ţ.R.
Mai întâi, pentru că vă faceţi rău dumneavoastră înşivă, aflându-vă zilnic într-un loc care simbolizează cu totul alte valori, opuse celor în care se pare că credeţi. Un loc unde trebuie că suferiţi datorită acestui clivaj, pe care cred că-l constataţi zilnic, între opţiunile culturale proprii, aparţinând paradigmei political correctness, şi cele aparţinând, nu atât mai multor „persoane care lucrează în muzeu” (asta ar fi cum ar fi, aţi rezolva-o cumva, eventual dându-i afară), cât mai ales viziunii pe care M.Ţ.R. a fost creat s-o întruchipeze.
Dar n-ar fi atât de grav dacă v-aţi face rău singur. În fond v-ar privi personal modul cum aţi gestiona conflictele interioare, în ipoteza că ele ar exista. Problema e că faceţi rău instituţiei, culturii pe care ea o emblematizează, şi României autentice, în ultimă instanţă. M.Ţ.R., cred că înţelegeţi, a fost creat tocmai ca o cazemată anti-postmodernă. Ca o redută care să stăvilească pe cât posibil avalanşa dizolvantă care vine peste noi, inclusiv din ţări ca Olanda şi, mai nou, SUA. Căreia să-i opună vechile noastre valori rurale, ale civilizaţiei tradiţionale (da, din nou aceste cuvinte de care v-aţi săturat. Dar cum să le spun altfel ca să nu vă rănesc auzul, gâdilat plăcut, se pare, doar de termeni corecţi politic?)
Horia Bernea şi noi toţi care protestăm acum, inclusiv deranjanţii dv. angajaţi, asta încercăm: să ridicăm în faţa valului secularizant, nihilist şi ineluctabil, al unei globalizări greşit înţelese – în sens omogenizant, desacralizant şi deznaţionalizant – valorile Ţăranului Român, ale tradiţiei lui multiseculare. Da, era o tradiţie creştină. Îmi pare rău că asta deranjează liber-cugetarea unora. Şi ei şi dumneavoastră sunteţi desigur liberi să cugetaţi oricât de ateu. Dar nu cred că aveţi dreptul să impuneţi aceste preferinţe personale, atee, instituţiei pe care vremelnic o conduceţi, şi care e construită pe cu totul alte premise spirituale, pe altă paideumă dacă vreţi – şi anume, cea tradiţională românească. M.Ţ.R. aparţine organic paradigmei tradiţionale româneşti. LGBT aparţine, tot organic, paradigmei ideologice a marxismului cultural, în sensul şcolii de la Frankfurt („organic” de astă dată şi în sens literal). Iar între cele două paradigme există o opoziţie ireductibilă. Ele sunt ireconciliabile.
Domnule Niţulescu, nu se luptă aici indivizi, tabere sau grupuri de interese, ci două lumi. Nu e vorba, aşa cum spuneţi în scrisoarea de răspuns, de a „transfera opţiunile politice, religioase şi sexuale ale salariaţilor săi asupra proiectelor culturale ale instituţiei”. Nu acestea sunt în discuţie. E revoltător să încercaţi să vulgarizaţi, reducţionist, tema controversei. În joc sunt două civilizatii, două paradigme culturale, două weltanschaung-uri. Nu bieţii salariaţi sunt problema, nu ei stau în calea „progresului”, aşa cum, caţavencian, sugeraţi. E vorba de două sisteme axiologice, sau mai exact, de un sistem axiologic versus absenţa lui. Căci n-o să-mi spuneţi că libertinajul, pedofilia şi pornografia pot fi coloana vertebrală a unui sistem de valori. Şi cu atât mai puţin, a unuia tradiţional, ca cel al ţăranului român. Poate cel mult ’coloana vertebrală’ a unor moluşte aşa cum le visa Marcuse.
Că despre aceste lucruri e vorba, şi nu de o „nevinovată ţinere de mână în public” cum spunea cineva, se vede cu ochiul liber. Aţi aflat deja despe invitatul „Accept”, Gert Hekma, profesorul homosexual pedofil care luptă pentru scăderea vârstei de condamnare a pedofiliei şi acceptarea ca normal a sexului cu copii? Care a iniţiat o campanie pedofilă adresată copiilor de 12-16 ani, îndemnaţi agresiv să aibă relaţii sexuale cu pedofilii? Ştiţi că dl. Hekma ar urma să ţină la Facultatea de Sociologie o prelegere despre cum “Pedofilie trebuie considerat doar sexul cu copii sub 12 ani, iar copiii trebuie forţaţi să facă sex”? Că în campania sa de lobby a afirmat că, aşa cum copiii sunt obligaţi să meargă la şcoală, tot aşa ar trebui forţaţi să facă sex homosexual de mici, ca să se spargă barierele normative ale “culturii heterosexuale”? Ştiţi că visul lui declarat e ca vârsta la care copiii să-şi poată da consimţământul legal pentru relaţii sexuale cu adulţi să ajungă 6 ani? Dacă nu mă credeţi, citiţi declaraţiile lui publice („I would say that the age limit can be lowered. I wouldn’t immediately demand to make it six years, but twelve years looks like a good age, for the time being” - „Aș spune că vârsta consimțământului sexual poate fi coborâtă. N-aș cere imediat să fie 6 ani, dar 12 pare o vârstă potrivită, deocamdată”, http://www.culturavietii.ro/2013/02/05/profu-de-pedofilie-un-apologet-al-pedofiliei-sustine-la-bucuresti-o-conferinta-la-invitatia-organizatiei-minoritatilor-sexuale-accept/comment-page-1/#comment-30939).
Cum vă sună, domnule Niţulescu, „sex homosexual legal cu copii de grădiniţă”? Pentru asta vreţi să faceţi propagandă? Uitaţi-vă în oglindă şi felicitaţi-vă cu cine v-aţi asociat: Profesorul pedofil homosexual Gert Hekma.
Chiar credeţi că românii vor accepta orice porcărie, oricât de scârboasă, când e vorba de copiii lor?
Că gay-ii nu luptă doar pentru dreptul de „a se ţine de mână în public”, ci pentru dreptul la pedofilie, libertinaj şi pornografie liberă, se vede nu doar din declaraţiile şocante ale lui Hekma, ci şi din Parada Gay din Bucureşti, din an în an mai obscenă (nemaivorbind de alte ţări). Asta le doriţi cetăţenilor acestei ţări? Dar cu dreptul lor constituţional de a-şi creşte copiii într-un mediu decent cum rămâne?
Revenind la cele două viziuni asupra lumii, faptul că lumea satului românesc, în forma pe care M.Ţ.R. a încercat s-o ilustreze, e pe cale să dispară – este din păcate o realitate. Dar tocmai despre asta e vorba. Rolul M.Ţ.R. e tocmai să încerce să păstreze cât se poate din această paradigmă, acest stil de viaţă, ameninţat să moară definitiv. De asta se numeşte „muzeu”. Iar dumneavoastră nu aveţi dreptul moral să acceleraţi acest proces, să contribuiţi – tocmai din postul de director al instituţiei ce are rolul de a o păstra – la dispariţia ei mai rapidă. Sunteţi ca un medic, chemat să salveze un pacient, care îl eutanasiază. Cum de nu percepeţi acest tragic conflict de constiinţă, care ar trebui să nu vă lase să dormiţi noaptea? De ce nu vă alegeţi un alt post, unde să nu faceţi atâta rău?
Am invocat ipoteza că aţi avea conflicte de conştiinţă. Vă fac complimentul de a crede că aveţi totuşi nişte convingeri, că nutriţi nişte credinţe sincere, că aderaţi la nişte valori, fie ele şi ceea ce numim noi „nonvalorile postmodernităţii”, care includ libertinajul şi dreptul la pornografie şi pedofilie. Îmi place să cred că aveţi totuşi o opţiune axiologică, fie ea şi – după noi – eronată, şi că nu e doar un cras oportunism. Vă acord prezumţia de nevinovăţie şi nu plec de la premisa că doar executaţi un ordin primit de sus, de dragul carierei politice sau ca să vă păstraţi scaunul.
Ar fi prea de tot trist.
În concluzie, domnule Niţulescu, nu e nici pe departe vorba de o luptă între angajaţi şi lege, între nişte ciudaţi retardaţi ca noi, care ne zicem „tradiţionalişti” refuzând modernitatea şi „progresul”, şi dumneavoastră, „vizionarii” care vreţi să ’sincronizaţi’ România cu civilizaţia occidentală secularizată (a se citi „tot mai neo-marxistă”), să o scoateţi dintr-un „ev mediu” al întârzierii şi barbariei. Nu. E vorba de o ţară mică, cu nişte valori spirituale tradiţionale, frumoase, care dispar sub invazia unor non-valori. Că sunteţi sau nu de acord cu aceste valori tradiţionale, nu e relevant. Relevant e că, vreţi-nu-vreţi, ele sunt valorile inerente, structurale, ale Muzeului pe care, fără vrednicie, îl conduceţi. Că ele au definit timp de secole şi continuă să definească identitatea unui popor, iar dumneavoastră le-aţi condamnat, fără să vă dea nimeni acest mandat, şi le grăbiţi anihilarea dintr-o postură unde din păcate aveţi puterea de a contribui la acest proces.
Veţi întreba: dar nouă, care protestăm, cine ne-a dat mandatul de a face asemenea pledoarii? Vă răspund: Tradiţia în numele căreia vorbim, pe care am studiat-o şi din care v-am putea cita nenumarate pagini şi autori, mii de instanţe pe care le reprezintă poziţia de pe care vorbim. Nu noi spunem ceea ce spunem, ci secolele din spatele nostru, care confirmă că aceasta a fost viziunea tradiţională creştină şi românească. Nu trebuie să fiţi de acord cu ea, să vi-o însuşiţi ca viziune de viaţă proprie, ca noi. Trebuie doar să respectaţi trecutul acestei ţări şi să nu angrenaţi Muzeul Ţăranului Român în acţiuni împotriva acestui trecut, pe care e chemat să-l apere, nu să-l oblitereze.
Abolirea memoriei colective a unui popor este o crimă. Acţiunea pe care vreţi s-o comiteţi echivalează cu o lovitură de topor în cap administrată unui ţăran bătrân.
Un ţăran care ar putea fi bunicul meu sau al dumneavoastră.
Cu tot respectul pe care vi-l voi purta şi vi-l va purta o ţară întreagă dacă veţi face gestul de onoare al demisiei, arătând public că sunteţi un om de caracter,
Andrei Dîrlău