ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Marți, Curtea de Apel a suspendat ancheta care îl vizează pe fostul președinte Nicolas Sarkozy, suspectat că a încercat să obțină de la un magistrat informații într-un dosar judiciar în care este implicat, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar, conform Agerpres.
Decizia președintei camerei de instrucție nu a fost motivată și nu poate fi atacată cu recurs, dar îi oferă un răgaz lui Nicolas Sarkozy, chiar dacă rămâne inculpat.
De asemenea, decizia intervine la doar câteva zile după oficializarea întoarcerii în politică și anunțarea candidaturii lui la președinția partidului său, Uniunea pentru o Mișcare Populară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.