Duminică, 6 aprilie, sunt anunţate mişcări de protest în toată ţara împotriva extracţiei gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice. Sub sloganul "Glasul pământului: Ţara spune nu gazelor de şist", se va protesta împotriva efectelor negative ale extracţiei gazelor de şist, precum şi a lipsei de dialog între popor şi autorităţi, pe această temă.

În acest sens, am stat de vorbă cu Virgiliu Gheorghe,  om de ştiinţă, autor şi biofizician.

Domnule Virgiliu Gheorghe, problema extracției gazelor de şist este una dintre cele mai controversate în România. Mâine vor avea loc, în toată ţara, proteste împotriva gazelor de şist. Populaţia este se pare împotrivă, în timp ce guvernanţii continuă să ţină partea companiilor care au concesionat terenul în vederea extracţiei. Care să fie cauza acestei contradicţii?

Nici cei care ies în stradă nu sunt informaţi, după cum susţine şi George Maior directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), şi nici cea mai bună parte a guvernanţilor care sprijină exploatarea gazelor de şist. Îndeobşte informarea ştiinţifică este în mare criză în România cam de când cercetarea în ţara noastră a fost desfiinţată, iar mass-media şi talk-show-rile i-a luat locul.

Şi totuşi, unii ies în stradă, iar ceilalţi se fac că nu aud sau mai mult, ca la Pungeşti, pun în mişcare importante forţe opresive.

Cei care ies în stradă se bazează mai mult pe intuiţie şi, desigur, pe o minimă infomaţie care a reuşit să răzbază prin nişte canale informaţionale de nişă. Scurte materiale de popularizare, documentare sau diferite luări de poziţie reuşesc să spargă embargoul informațional. Ceilalţi, guvernanţii, nu fac altceva decât să apere anumite interese politice şi economice care cel puţin în cazul gazelor de şist nu par a fi româneşti.

De ce spuneţi acest lucru?

Eu personal nu cunosc existenţa unei comisii formate din experţi care să fi analizat avantajele şi dezavantajele extracţiei gazelor de şist pentru ţara noastră. Cred că ar trebui să ne intereseze cât câştigă România şi cât pierde dintr-o astfel de afacere. Căci dacă pierderile sunt nu de două ori mai mari, ci de zece ori mai mari din punct de vedere financiar, atunci, mă întreb cui foloseşte? Din păcate, nu numai că nu există o analiză pertinentă mediatizată, dar nici măcar contractele făcute de statul român şi cât se câştigă efectiv din acestea nu sunt cunoscute. În aceste condiţii, este normal ca oamenii să se simtă înşelaţi, mai ales că este vorba de sănătatea lor şi a copiilor, de viitorul acestora.

Cam ce ar trebui să conţină un astfel de studiu?

În primul rând, impactul asupra sănătăţii populaţiei, pe urmă asupra mediului şi a resurselor naturale ale ţării cum este aerul, pământul şi apa, impactul asupra siguranţei populaţiei şi pe urmă, câştigurile reale care revin statului român ţinând cont de toate riscurile existente.

Este chiar atât de greu de realizat acest lucru?

Deloc. Există deja un studiu realizat de Direcţia Generală de Politici Interne a Parlamentului European, asupra impactului extracţiei gazelor de şist şi a petrolului de şist asupra mediului şi a sănătăţii umane, studiu destul de pertinent, deşi nu exhaustiv. Ar trebui doar mediatizat şi dezbătut pe marginea lui. Din păcate însă, oficialii noştri susţin nu ştim pe ce baze contrariul rezultatelor acestor studii. Este cu atât mai ciudată această contradicţie cu cât în alte direcţii cum a fost de pildă desfiinţarea cercetării româneşti, guvernele României au ascultat cu sfinţenie de comandamentele Comunitare, dar când trebuie să apărăm sănătatea populaţiei şi mediul natural al ţării suntem primii din Europa care contestăm studiile şi rezoluţiile Europene în ideea că avem dreptul la autodeterminare.

Care ar fi să spunem efectele colaterale ale extracţiei gazelor de şist?

În primul rând contaminarea majoră a apelor subterane, a pământului şi chiar a aerului. Pe urmă, extrem de grav mi se pare a fi creşterea de minim 10 ori a ratei cutremurelor şi nu în ultimul rând, este vorba de o punere în pericol de vătămarea sănătăţii persoanelor care locuiesc în zonele limitrofe extracţiei, zone care pot fi foarte întinse în funcţie de gradul de poluare.
Apoi solul: Extracţia blochează folosinţa pământului agricol pe suprafeţe semnificative. O platformă obişnuită ocupă în jur de 20 de hectare la o densitate de 1,5 sonde pe km2. În formaţiunea Barnett din SUA pe o suprafaţă de 13 000 de km2 (1300 ha) au fost forate 15 000 de puţuri. Acest spaţiu este necesar numai pentru sonde, însă bazinele pentru apele reziduale fac necesară o suprafaţă aproape dublă. În ce măsură acest pământ, care în România este de o calitate agricolă excepţională, va mai putea fi integrat în circuitul agricol, rămâne un mare semn de întrebare. Aceasta pentru că riscul infestării cu diverse substanţe pe parcursul extracţiei este destul de mare.

Procesul de producţie şi prelucrare a gazului de şist este foarte poluant. Există niveluri foarte ridicate ale concentraţiei de vapori de hidrocarburi şi benzen în zonele de realizare a extracţiei. Un studiu realizat în oraşul Dish din Texas a constatat citez: „prezenţa în concentraţii foarte ridicate a unor compuşi cancerigeni şi neurotoxici în aerul înconjurător şi/sau în proprietăţile rezidenţiale”. În zona respectivă, oamenii s-au îngrijorat datorită îmbolnăvirii şi morţii cailor tinei în perioada 2007-2008. (Wolf, 2009)
În ianuarie 2010 Comisia pentru calitatea mediului din Texas (Texas Commission on Environmental Quality, TCEQ), a constatat:
„La un eșantion instantaneu prelevat la nivelul gurii sondei de gaz natural Devon Energy, au fost depistate 35 de substanţe chimice care depășeau valorile de referinţă corespunzătoare pe termen scurt, cu o concentraţie a benzenului de 15 000 ppb.” (TCEQ, 2010)

Într-un studiu realizat în regiunea ce înconjoară Dalas-Forth Worth s-a constatat că „proporţia compuşilor generatori de smog proveniţi de la cinci comitate era de 165 de tone pe zi în perioada de vârf a anului 2009, adică cu mult mai mult decât poluau toate mijloacele de transport din respectivul spaţiu metropolitan. Aceste surse de poluare nu iau în considerare accidentele pe siturile de foraj şi exploziile. Numai în 2010 au fost 3 explozii la două sonde de gaz şi la un rezervor şi o fosă deschisă utilizată pentru stocarea lichidului de fracturare.

Ne întrebăm, oare statul român va percepe şi companiilor care extrag gazul de şist acelaşi taxe de poluare ca şi conducătorului auto român?

(Va urma)