Luni încep probele scrise la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, sesiunea august - septembrie, cu proba la Limba şi literatura română, care se va desfăşura în 208 centre de examen, iar lucrările vor fi evaluate în 76 de centre de evaluare, anunță Ministerul Educației într-un comunicat, potrivit Cotidianul.
39.091 de absolvenţi de clasa a XII-a s-au înscris la această probă, dintre care 29.616 sunt din promoţia curentă şi 9.475 din promoţiile anterioare, iar sesiunea va continua marţi, 26 august, cu examenul la Limba şi literatura maternă E)b). Proba obligatorie a profilului E)c) va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării E)d) pe 29 august.
Rezultatele vor fi afișate pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, în aceeaşi zi fiind depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 - 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.