Studiile cercetătorilor arată că acei copii care au fost crescuți fără tată au mai mari șanse să devină agresivi, infractori sau dependenți de droguri. Impactul negativ este mai mare asupra fetelor decât asupra băieților. Psihologii spun că tatăl este cel care imprimă, încă de la vârste foarte mici, imaginea siguranței și a protecției în psihicul fetei.

Specialiștii spun că fetițele sau băiețeii nu știu de la naștere care le sunt atribuțiile. Rolurile de gen le sunt, de regulă, impuse de comportamentul societății în care trăiesc, așadar, în primul rand, de către familie. Pentru ca feminitatea viitoarei femei să se dezvolte așa cum trebuie, tatăl trebuie să influențeze acest proces într-un mod sănătos.

Studiile au arătat că femeile care au avut tați ce au fost amabili cu ele în copilărie și le-au adus flori sau le-au făcut complimente, le-au adus cadouri, s-au adaptat mult mai bine rolurilor familiale de mai târziu în comparație cu acele femei care au avut tați ce evitau să facă astfel de gesturi. De asemenea, acestea nici nu trăiau un conflict interior dat de un comportament masculin. Cele mai multe astfel de femei au fost cele care și-au căutat parteneri atenți si amabili cu ele, spre deosebire de celelalte, ce se zbăteau în familii în care era prezentă violența domestică.

După un experiment realizat pe șoareci, Dr. Gabriella Gobi a observat că deprivarea de prezența paternă poate afecta neurobiologia ființei umane. Ea spune că ”se produc modificări în special în zona cortexului prefrontal, care este responsabilă cu activitatea socială și cognitivă, cu luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.”

Rezultatatele experimentelor și studiilor noastre arată cât de important este tatăl în perioada critică de început a dezvoltării neurologice și că lipsa tatălui produce anumite deformări în capacitatea de interacțiune socială a ființei umane, deformare care va persista, dacă nu se ia nicio măsură, până la vârsta adultă. O deteriorare a acestei capacități se produce și în cazul în care tatăl există în familie, însă nu este tocmai o prezență din punct de vedere afectiv. Totuși, statisticile arată că sunt mai puține cazuri în care copiii, crescuți cu un tată mai puțin comunicativ sau chiar violent, au devenit agresivi sau dependeți de droguri decât acei copii care au crescut fără tată.

”Dacă într-o primă etapă de viață, relația cu mama este, de departe, cea mai importantă, odată cu încheierea dependenței absolute de ea, tatăl începe și el să-și „intre în rol” în mod manifest și explicit. Relația cu tatăl este importantă pentru că ea furnizează un model al masculinitătii si al raportarii la aceasta. Sigur că aici este de dorit ca lucrurile să se petreacă diferit la fete și la băieți și, din acest punct de vedere, băieții au o „sarcină” de dezvoltare cumva mai dificilă: ei au nevoie de o relativa desprindere de mamă pentru a-și crea premisele unei identificări suficient de bune cu figura și rolul tatălui ” spune psihanalistul Alfred Dumitrescu.

Specialiștii sunt de părere că copilul se poate dezvolta corect din punct de vedere biologic, psihologic si neurologic atunci când are ambii părinți alături. Astăzi tot mai multe familii peste tot în lume sunt monoparentale sau biparentale dar disfuncționale. Majoritatea familiilor monoparentale sunt formate din mame, care, în cele mai multe cazuri, nu știu și nu pot să faca față nevoilor de creștere sănătoasă a copilului sau copiilor.