Îmi pare rău pentru tine, Iohannis

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Îmi pare rău pentru PREȘEDINTELE care ai fi putut să fii (săraca Românie, nici nu tine nu a nimerit-o, nu a avut încă, în 30 de ani de „democrație”, niciun PREȘEDINTE, numai președinți).
 
Pentru că orice altceva ți-ai închipui tu, astăzi, nu ești PREȘEDINTE, adică acea persoană vie, care dă tot ce are țării sale; ești președinte, un cuvânt golit de conținut, o etichetă, denumirea unui post, eticheta de pe un jilț. O expresie a unor interese, a îngemănării unor interese personale cu ale celor care te-au pus acolo; și nu, nu la votanți mă refer.
 
A fi PREȘEDINTE e mai mult decât a te cocoța pe un scaun înalt, a te îndesa temeinic în el și a privi de acolo disprețuitor și supărat spinările celor care, prin aceeași „tiranie a majorității”, pe care astăzi o critici vehement, te-au votat sperând că vei, în sfârșit, o excepție.
 
Ca PREȘEDINTE, nu poți trata cu dispreț și critica o inițiativă care a adunat peste 3 milioane de semnături și care, conform tuturor sondajelor este susținută de peste 70 % din populație, adică de majoritate, și cu atât mai puțin pe cei care au inițiat-o și semnat-o. Ca președinte poți.
 
Mulți dintre cei care au semnat, sau care susțin această direcție de existență a României te-au votat și pe tine; astăzi ei, pentru președintele Iohannis, sunt niște fundamentaliști, niște stupizi, niște retrograzi, adică niște reziduuri tâmpe și nocive ale unor vremuri revolute. Pentru PREȘEDINTELE Iohannis, ei ar fi fost frații săi, poporul său, glasul de care ar fi trebuit să asculte.
 
Mai mult, după ce îi cerți, constatându-le lipsurile și defectele înfiorătoare, le propui o medicație, care a pus pe butuci Vestul: multiculturalism, diversitate, incluziune, lgbtism, căsătorie homosexuală, pedofilie, eutanasie și tot restul care vin la pachet odată cu acceptarea triadei de la începutul acestei enumerări. Și asta, deși nu ești atât de obtuz, de lipsit de capacitatea de a înțelege, încât să nu-ți dai seama de distrugerile de profunzime, iremediabile, pe care această dictatură ideologică, de origine neo-marxistă, le-a adus Occidentului.
 
În aceeași linie, deși populația este zdrobitor împotrivă, ne aduci, slugarnic, iesmenist, migratori. Chiar dacă România nu a avut niciodată activități coloniale, nu a distrus textura altor continente, nu a lăsat în urmă state artificial trasate (pline de contradicții etnice, tocmai pentru a perpetua stăpânirea și exploatarea lor cu mijloacele mai perfide ale neocoloniasmului), nu a provocat interminabile războaie, masacre, deplasări de populații, genocid prin foamete, însetare, boli și, mai nou, terorism. Chiar dacă ești conștient că acest amestec va duce la alte conflicte, distrugeri, victime nenumărate și aici, în Europa, și, în final, la distrugerea actualelor popoare, a ceea ce a fost și încă mai este, într-o diversitate reală a culturilor, acest continent.
 
Dar ești doar un președinte, cum ai putea face altfel?
 
Ai pierdut procese, ți s-au luat case dobândite, zice actul de justiție, fraudulos, sunt așezate sub semnul întrebării diverse lucruri pe care le-ai făcut la primar al Sibiului. Din păcate, refuzi să le clarifici, ataci justiția atunci când funcționează împotriva intereselor tale. Se afirmă că ești șantajabil cu dosare pe temele respective, dosare care te privesc pe tine și, unele, pe soția ta. Poate e adevărat, poate nu. Dar dacă este, dacă din cauza acestora funcționezi ca un președinte și nu ca un PREȘEDINTE, ieși la bătălie cu șantajiștii, spune ce ai de spus, taie-le posibilitatea de a te manipula. Poporul, oamenii te vor înțelege și te vor sprijini. Iar dacă în mod real ai făcut oarece blestemății, atunci acceptă ca un OM și ca un PREȘEDINTE plata pentru ele. Vei fi onorat și admirat pentru asta. Și vei fi iertat. De oameni și, cu atât mai mult, de Dumnezeu. Care a zis că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (adică să se căiască pentru faptele lor) și să fie viu.
 
Și așa ajungem la discuția despre esența, semnificația vieții.
 
Aici îmi pare rău, în primul rând, pentru tine ca profesor de fizică. Nu se poate să nu știi că, conform fizicii cuantice, informația, care organizează energia și materia, este indestructibilă și se răspândește instantaneu în întreg universiul.
 
Nu poți să nu cunoști experimentele de bază ale cuanticii, care au dovedit dualitatea undă-corpuscul a particulelor elementare și faptul că acestea devin una sau alta funcție de existența unui observator (adică a actului de observare), altfel nefiind altceva decât o infinitate de posibilități fără finalitate. Sau faptul că toate particulele din Univers sunt înlănțuite unele cu altele și comunică instantaneu (cuantic entanglement). Prima descoperire implică existența unui observator din afara Universului pentru ca acesta să existe sub formă materială; al doilea că tot ceea ce există este unit într-o infinită Memorie aferentă unei Rațiuni, că are nevoie de informație ca semnal, model, instrucțiune, iar transmiterea  și organizarea informației ca energie și materie, implică o Inteligență. Vorbesc, evident, despre confirmarea lui Dumnezeu de către științe (și mai sunt multe altele de spus în acest sens) și despre tot restul care decurge de aici.
 
Nu și se pare, domnule profesor de fizică Iohannis, că toate acestea sunt o bună bază științifică pentru a lua în calcul nemurirea și așezarea în nemurire (judecata) pe baza păstrării tuturor informațiilor despre noi de la ultimul electron la orice gând, trăire, faptă, sentiment? Că sunt șanse excepțional de ridicate ca să nu se termine viața ta într-o groapă, devorată de viermi, ci să continue într-o altă formulare după? Și acolo să fii analizat și așezat mai confortabil, sau mai puțin confortabil (știm că iubești confortul), după cele ce ai făcut aici?
 
Și așa ajung la ultima părere de rău: cea pentru omul Iohannis, cu perspective covâșitoare, spune știința actuală confirmând religia, de a exista și după această viață efemeră. Nu se poate să nu te gândești la moarte. Nu se poate să nu speri, chiar numai în subconștient, că lucrurile nu se termină aici, complet absurd, irațional. Că trebuie să fie și un dincolo. Dacă ai crede…
 
Dacă ai crede!  Dar nu crezi. Te închini, ții mâna pe piept, dar nu crezi; arborezi o figură sobră, pătrunsă, trăitoare, dar totul pare a fi de fațadă. Dacă ai crede ai știi, ai simți că nu poți minți, înșela, trăda, nesocoti, disprețui oamenii, lucra împotriva lor, nu te poți pune în slujba răului. Ai știi că sensul existenței este acela de a ne dărui celorlalți, de a ne jerfi orgoliile, poftele, mândria, comoditatea, plăcerile prea multe, trăind pentru ceilalți. A
Dacă ai crede ai putea fi un adevărat PREȘEDINTE!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Cc Cc 06.07.2018 14:48
    Așa este! În mare parte articolul este conform cu realitatea. Klaus Johannis a avut cele mai mari șanse între ultimii noștri prezidenți, de a fi un adevărat Președinte, adică un Președinte pt Țară. Din păcate, ca și în cazul lui Emil Constantinescu, a devenit doar o mare deziluzie, situându-se pe poziția politicienilor lumii și în mare parte împotriva nevoilor- mai mult sau mai puțin conștientizate- poporului său.
    Și nu cred, că nu este credincios, ci mai degrabă este un creștin mai puțin profund, iar accederea sa la putere s-a făcut cu intensificarea- din păcate- a egoului și mândriei sale.
    A avut, și încă mai are capacități mari de a îndrepta Țara aceasta pe drumul cel bun, dar nu le folosește în acest scop, ele în consecință pierzându-se degeaba sau chiar cu efecte negative pt noi. Mare păcat!
  • Adryan 06.07.2018 18:40
    Sfantul Anastasie Sinaitul este intrebat:
    – Fiindcă Apostolul spune că „stăpânirile” care sunt în lume „sunt rânduite de Dumnezeu” (Rom. 13, 1) oare orice dregător și Împărat este ales de Dumnezeu?
    – Răspuns: Fiindcă Dumnezeu zice în Lege „Vă voi da vouă păstori după inima voastră” (Ieremia 3, 15), zicem că aceia dintre conducători și împărați care sunt vrednici de o asemenea cinste sunt aleși de Dumnezeu și iarăși cei care sunt nevrednici pentru că poporul este vrednic de nevrednicia lor, sunt aleși fie prin voia lui Dumnezeu, fie prin îngăduința Lui. Și ascultă despre acestea istorisirile unora.
    Când a fost Împărat Focas tiranul și a început să facă vărsările acelea de sânge prin călăul Vonosos, un zăvorât din Constantinopol, bărbat sfânt și foarte simplu și având multă îndrăznire la Dumnezeu, ca și cum ar fi fost cu tatăl lui sau cu un prieten apropiat, Îl întreba pe Dumnezeu cu simplitate: „Doamne, pentru ce l-ai făcut împărat pe unul ca acesta?”. Apoi fiindcă a spus aceasta către Dumnezeu vreme de mai multe zile, i-a venit lui un glas de la Dumnezeu care a zis: „Fiindcă nu am găsit altul mai rău”.
  • Paul Voicu 09.07.2018 15:53
    bine scris ,la obiect !!sa vedem in continuare ce o sa faca der Kleiderschrank !!(sifonier )
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu