Patru fotografii necunoscute cu genialul Petre Ţuţea au apărut astăzi pe internet. Realizate de artistul fotograf Emanuel Pârvu în garsoniera lui Petre Ţuţea de lângă Parcul Cişmigiu ele au fost publicate online de portalul Marturisitorii, dedicat martirilor şi mărturisitorilor creştin-ortodocsi din secolul XX. De la aceeaşi sursă reproducem mai jos şi ce gândeam doi mari filosofi ca Mircea Eliade şi Emil Cioran despre prietenul lor cât si opiniile unor colegi de temniţă, cum au fost marturisitorul Ioan Ianolide şi Părintele Constantin Voicescu.

Petre Ţuţea (6 Oct. 1902 – 3 Dec. 1991) a fost unul din cei mai mari români ai secolului XX şi celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Justin Pârvu a mărturisit: “Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decît Petre Ţuţea”. Filosoful român a fost arestat şi anchetat fără condamnare între 1948-1953, apoi din nou arestat şi întemniţat la Aiud între 1956-1964, pătimind în total 13 ani de închisoare. Petre Ţuţea a fost una din cele mai strălucite conştiinţe pe care Dumnezeu le-a păstrat românilor până la ieşirea din dictatura comunistă şi după. Recent, un grup de indivizi din Timişoara a contestat decizia Primăriei de a atribui numele marelui filosof unei străduţe din oraşul de pe Bega sub acuza orwelliană că acesta a elogiat şi s-a identificat cu Mişcarea Legionară.



Mircea Eliade: "Ţuţea, omul cel mai adnotat din România"

"Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele meditareniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea. Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste.", scrie istoricul şi filosoful ortodox Mircea Eliade într-o scrisoare către Petre Ţuţea descoperită în Arhiva CNSAS.

Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”

“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)

“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”, mărturiseşte Emil Cioran într-o altă scrisoare către Bucur Tincu, din mai 1974, reprodusă în Petre Tutea, “Intre Dumnezeu si Neamul meu”, Editura Anastasia, Bucuresti, 1992, p. 4 (PDF)

Ioan Ianolide: "Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor"


“Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea isi citea prin reviste ideile expuse si era multumim, caci nu pe el, ci credinta lui voia sa o raspandeasca.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca Dimitrie Bejan, Mihai Manoilescu, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, ş.a. Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Gândirea lui era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi, în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filosofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.

A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, iar acum trăieşte ca un fel de nimeni al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea pierde în el un mare gânditor.

Trăiască Petre Ţuţea!”, scria Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, p. 199 (PDF), reprodusă de Marturisitorii.

Părintele Constantin Voicescu: “Cele două coordonate ale gândirii lui Petre Ţuţea erau neamul şi credinţa”


“Nea Petrache (aşa îi spuneau foştii deţinuţi politic lui Petre Ţuţea – n.n.) excela. Parcă-l văd: înalt, osos, slăbit, cu nişte ochi mari, ca de copil, mişcându-se, cât se putea, în spaţiul dintre priciuri, sau ghemuit turceşte pe un prici, într-un cerc de ascultători care punea întrebări şi la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri. Se organizau şi conferinţe, mai ales după stingere, când vigilenţa caraliilor era mai scăzută. Universitatea din închisoare. Înainte de prânz-un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din domeniul nostru. Bineînţeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea Petrache. Îl mai şi păcăleam, ca să ne treacă rândul. O întrebare - şi Nea Petrache se pornea… Filosofie, istoria filosofiei, istoria culturii, istoria şi câte altele. Avea o memorie extraordinară. Cita nume şi texte din diferite opere, în traducere sau în limba originară (mai ales germană şi franceză). Ţinea loc de enciclopedii şi dicţionare. Tot ce acumulase în toate domeniile de cultură se topea în creuzetele sale geniale, din care izbucneau, ca nişte fulgere, adevăruri şi sentinţe de o claritate uluitoare. Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul şi credinţa. Tot el spunea că e “confiscat integral de religia ortodoxă”, “Libertatea ţi-o dă numai Biserica, considerându-te fiu al lui Dumnezeu. Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput” şi că “nu poţi fi om de cultură în Europa decât creştin”.

Incitante şi mult gustate de noi erau şi povestirile, amintirile, portretele diferiţilor oameni pe care Nea Petrache îi cunoscuse, oameni politici, scriitori, cântăreţi (Maria Tănase – “fă Mario”). Nu mai spun de felul în care vorbea, de acel amestec de vervă şi umor, de jocul ochilor mari şi luminoşi de copil, de gestica şi mimica prin care sublinia adevărurile exprimate plastic- şi care astfel puteau fi uşor înţelese. La el cuvântul era mai mult decât colorat, era sculptat. Parcă îl pipăiai.

Prefera anumite expresii şi cuvinte pe care le pronunţa într-un mod inconfundabil. De pildă, cuvântul absolut: Eminescu este Românul absolut, pustnicii sunt nişte personalităţi absolute, aromânul nu este român, este românul absolut…” arăta Părintele Constantin Voicescu în lucrarea Un duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 95-97, fragment citat de ActiveNews după cum este preluat de portalul Marturisitorii, unde găsiţi şi celălalte fotografii realizate de Emanuel Pârvu.