Prima oară când am citit ştirea despre homosexualul violat verbal în vestiar la World Class am zis: Băi, homosexualul are dreptate! M-am gândit la fetiţa mea mijlocie care merge cu mine peste tot. Eu nu merg la fitness, mă gândeam, dar dacă totuşi aş merge, de ce să nu o pot lua şi pe ea cu mine?

A venit apoi o avalanşă de opinii pro şi contra pe marginea ”evenimentului” inclusiv un fost cunoscut prezentator de televiziune a venit cu un îndemn de empatie faţă de suferinzii de homosexualitate, într-o scrisoare. Au curs lacrimi printre înjurături, business-as-usual.

Şi m-am gândit la toţi aceştia şi apoi la mine care nu am fost la fitness de nu ştiu când, burta îmi creşte, nu fac sport deloc şi totuşi, dacă am copil de ce aş vrea să-l îmbrac şi să-l dezbrac de faţă cu zece-doişpe găligani transpiraţi? De fapt, ce să caute un copil mic la fitness doar nu face abdomene la trei ani, nu? Apoi, dacă am bani de fitness, de World Class, vorba aia (cât o fi abonamentul?) de ce să nu plătesc o bonă, să stea cu copilul, cât îmi lucrez şi eu bicepşii un pic, nu? O familie normală, cu bani de World Class, aşa ar proceda.

Dar stai! Nu vorbim de o familie normală ci de doi bărbaţi suferinzi care au adoptat un copil ca să-şi dea lor senzaţia că sunt normali. Să mai trăiască puţin în lumea lor ”normală”. Şi să folosească pentru asta, pentru a-şi îndreptăţi propria boală spirituală, doi copii români! Cine le-o fi permis adopţia? Şi apoi am ştiut: iar avem de a face cu o înscenare a homosexualilor!