Așadar, președintele în exercițiu al României, cu referire la inițiativa Coaliției pentru Familie, a opinat că "Cererea ca familia să fie formată dintr-un bărbat și o femeie este fanatism religios.” Lăsăm deoparte faptul că cei trei milioane de semnatari cer nimic mai mult decât să se mențină actualele prevederi legale, de unde deducem că avem un Cod al familiei impregnat de fanatism religios, ceea ce e neașteptat și delicios pentru un stat laic. Nu ne preocupă nici aspectele democratice, nici cele implicate de un referendum care, conform regulilor jocului, va trebui să aibă loc și al cărui deznodământ nu e chiar atât de greu de anticipat. Partea pe care o găsim cea mai interesantă este faptul că, într-un mod imposibil de ignorat, președintele Iohannis are dreptate.

Firile sensibile au sărit în aer atunci când li s-a aruncat în față acuzația de "fanatism religios”. Cu inima îndoită, cei mai bățoși au încercat să transforme injuria în mândrie, după modelul "je suis ursuleț” de săptămâna trecută și dintotdeauna. Reacții emoționale de toată mâna, de la a-i aminti președintelui că BOR nu e clubul lui până la a-l amenința cu retragerea votului pentru mandatul următor. Partea bună a momentului este că, în sfârșit, noi cei care credem că familia trebuie să fie monogamă și heterosexuală, avem ocazia să ne asumăm. Pentru că suntem fanatici religioși (sau cel puțin ne dorim să fim).

Am să fac o paranteză, pentru că adesea cel mai scurt drum de la afirmație la înțeles trece printr-o analogie. Să zicem că ne aflăm în război, într-unul evident și indiscutabil, cu dușman și tranșee. Ei bine, în mod implicit ni se cere să fim patrioți, adică să ne arătăm fidelitatea față de graniță, față de teritoriu, față de populație. Ni se cere, practic, să fim fanatici, iar această atitudine e apreciată și considerată legitimă. Contrariul ar fi să fim open-minded, adică să mai transmitem ceva secrete la inamic, să speculăm eventual și ceva bani pe piața neagră profitând de penurie și mizeria concetățenilor. Cam acesta este contrariul fanatismului, și atrage blamu, ori chiar plutonul de execuție.

Nu sunt sigur că am fost înțeles, de aceea mai ofer o analogie. Să zicem că ne îndrăgostim, jurăm iubire cosmică și credință veșnică. Dacă ne ținem de cuvânt, dragostea noastră va intra în conștiința tuturor celor care ne cunosc. Va deveni, carevasăzică, legendă, ca orice exemplu de fanatism. Poate că n-am avut timp să reflectăm prea mult, dar cele mai multe dintre lucrurile orbitor de frumoase care ne bucură viața sunt creația unor oameni fanatici. Capela Sixtină este opera unui pictor care și-a jertfit viața artei. Capriciile lui Paganini nu sunt nici ele creațiile unui om bun la toate. Despre incapacitatea lui Eminescu de a avea o inserție cu jumătate de măsură în tot ceea ce făcea s-au scris pagini multe. Geniul nostru național era un fanatic, se știe prea bine.

Există o parte bună în fanatismul inteligent, sub toate formele sale: concentrarea, seriozitatea, fidelitatea. Partea respingătoare a fanatismului prost ține de prostie, nu de fanatism. Fanaticul are o stare de tensiune la antipozi cu laissez aller, laissez faire. În meserie, fanaticul este perfecționist. În familie, este dedicat. În religie, este punctul de plecare în căutarea spirituală. Sfinții și mucenicii, fără excepție, au fost fanatici, și pentru asta îi cinstim și-i primim într-o antropologie a superlativului. Mă tem că nicio formă de excelență, în nimic, nu este accesibilă fără fanatism. E nevoie de fanatism și pentru laboratorul de fizică, și pentru bârna de gimnastică, și pentru a scoate o țară din criză. Dacă mâine un inginer lipsit de fanatism vă va face casa, e posibil să vă treziți cu tavanul în cap.

Avem în open-mindness o dimensiune diabolică implicită: mama care nu e o fanatică a maternității avortează sau își abandonează pruncul. Copilul care nu e un fanatic al familiei își părăsește părinții. Fără fanatism, religia e balet lipsit de semnificație, socializare de bon ton, club eclectic de duminică. Un călugăr, dacă nu e fanatic, nu e deloc. Un preot lipsit de fanatism este dezgustător iar la rigoare, ateu. Evanghelistul, atunci când ne-a avertizat că numai fierbinți (fanatici) vom intra în împărăția lui Dumnezeu, ne-a încredințat că cei căldicei (open-minded) vor avea o soartă deloc amuzantă. Există o măreție în fanatism, ca în orice formă de verticalitate, pe care n-o poți sconta de la open-minded, cum nu poți cere să fie impunător unui om care zace pe un șezlong. Celebra zicere: "Garda moare, dar nu se predă!”, ne-a fost lăsată spre aducere aminte de niște soldați fanatici. Dacă n-ar fi fost așa, ar fi îngroșat rândurile celor care s-au predat, acoperiți de uitarea Istoriei.

Poate că singurul lucru nefericit în aprecierea părintească a lui Iohannis este cuvântul în sine, prea încărcat de conotații negative. În rest, este vorba de seriozitate, de fidelitate, de asumare, de strictețe, de discernământ, de anticipare. Opusul, pe care ni-l oferă generos, este laxism, nepăsare, je m’en fiche-ism, nerozie. Propriu-zis, nu se poate afirma că președintele depășește cu ceva nivelul de obtuzitate intelectuală cerut în vremurile noastre într-o astfel de funcție. Interesant este însă, așa cum am spus din începutul acestui text, că gura păcătosului adevăr grăiește. Desigur, o face învălurit, confuz, potrivit cu ceața din mintea lui, conform aerului vremurilor, dar și așa, trunchiat și șchiop, adevărul nu este ascuns. Datoria noastră este însă aceea de a fi vrednici de acuză, să fim deci fanatici, în răspăr cu veacul. Deopotrivă în cele mici, dar mai ales în cele mari.