Gică Hagi, profund deranjat de faptul că Răzvan Burleanu a desconsiderat mandatul lui Mircea Sandu

De Petre Laurențiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Gică Hagi și-a exprimat speranța ca noul șef al FRF, Răzvan Burleanu, să ducă naționala pe locul trei în lume, dacă a criticat atât de vehement mandatul lui Mircea Sandu, în care reprezentativa a ajuns pe locul al patrulea în topul FIFA, după Campionatul Mondial din 1994.

Declarațiile lui Gică Hagi:
Este nevoie de un proiect naţional pe zece ani foarte puternic la nivel de copii şi juniori. Este o muncă a dracului de grea timp de zece ani. Noul preşedinte al federaţiei are un target foarte important, acela de a duce echipa naţională pe locul trei în lume. Noi am dus România pe locul patru, acum noua echipă să o ducă pe trei. Sper să ducă echipa naţională pe locul trei în zece ani, în şase, în patru ani. O să stăm, o să ne uităm, o să privim şi vedem unde ajunge. E un ”challenge” important pe care şi l-au luat, sperăm să îl realizeze.

Dânsul a spus că a venit revoluţia în fotbalul românesc după 24 de ani. Asta a fost prima declaraţie a dânsului. Păi în ăia 24 de ani suntem şi noi, ”generaţia de aur”. Eu mă includ în perioada 1990-2000 în care fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Ce înseamnă această revoluţie? Dacă îmi traduce dânsul ce înseamnă ar fi... Dar eu nu am înţeles. Preşedintele vechi, cu jucătorii şi antrenorii au dus echipa pe locul patru în lume în aceşti 24 de ani. Oare ce înseamnă aceşti 24 de ani de care vorbeşte? Pun şi eu o întrebare.

În aceşti 24 de ani, România a avut trei mondiale şi două europene, sau trei europene şi două mondiale unde s-a făcut performanţă. 24 de ani! Probabil a greşit numărul, poate trebuia să zică mai puţin. Probabil preşedintele vechi, sau Naşu' cum îi mai zice, trebuia să îi dea un răspuns. Pentru că sunt 24 de ani în care Mircea Sandu şi noi am reprezentat România aşa cum trebuie în lume.

El a pus la dispoziţie, el a realizat. Mircea Sandu a fost preşedintele FRF şi ca orice om a făcut lucruri bune şi mai puţin bune. Nu omiteţi, nu scoateţi numai lucrurile negative. Trebuie scoase şi lucrurile pozitive. Şi nu mă acuzaţi pe mine că am fost pro MirceaSandu. Pentru că eu întotdeauna când a fost de criticat, am criticat. Numai că el a dus echipa acolo, el era în conducere.

De asemenea, Gică Hagi s-a declarat uluit de ”răutatea” tatălui lui Răzvan Burleanu, care a declarat că Gică Popescu trebuie să rămână la închisoare.
Părintele domnului preşedinte (fostul fotbalist Gheorghe Burleanu) să fie mai atent când vorbeşte. Este un om rău. Când îţi doreşti ca Popescu să rămână acolo, înseamnă că eşti un om rău. Îi transmit asta de aici. Numai un om rău poate să dorească răul unui om aflat într-o situaţie dificilă, care a muncit pentru România. Iar pentru mine aşchia nu sare departe. Când se întâmplă asta să îmi daţi voie să spun că în România este răutate multă. Iar cu asta nu facem nimic.

Până pe 4 martie, aşa cum a spus Mircea Lucescu, am crezut că în România există invidie. Aşa a zis nea Mircea, că succesul aduce invidie. Dar din 4 martie, am realizat că în România nu mai este invidie, este ură şi răzbunare. S-a depăşit măsura, asta am realizat eu. E dureros, fac parte din acea generaţie. E o dezamăgire mare, cât trăieşti înveţi, ăştia suntem noi, românii.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!

15:21

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

15:11

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

14:59

Ion Cristoiu: Bătălia pentru Președinția României se transformă într-o bătălie între naționaliști și internaționaliști, între suveraniști și globaliști la nivel european

14:43

Cornel Nistorescu: Alina Mungiu – propagandist sau sforar politic?

14:10

MITĂ ELECTORALĂ DE STAT! Maria Eftimie: Alianța PSD-PNL-UDMR a dat Maiei Sandu rezerva de stat a României în schimbul voturilor pentru Crin Antonescu care au ajuns la Nicușor Dan

13:51

A trecut emoția! Euro dă înapoi în fața leului

13:50

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

12:30

Paul Gabriel Andrei: USR-iștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ. OAMENII NU UITĂ!

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

10:00

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri