Petre Ţuţea (6 Oct. 1902 – 3 Dec. 1991) a fost unul din cei mai mari români ai secolului XX şi celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a mărturisit: “Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decît Petre Ţuţea”. Marele gânditor român a fost arestat şi anchetat fără condamnare între 1948-1953, apoi din nou arestat şi întemniţat la Aiud între 1956-1964, făcând, în total 13 ani de închisoare.  Documentul de mai jos, confiscat de Securitate, provine din arhiva CNSAS, fiind publicat  pe site-ul Mănăstirii Petru-Vodă, Petru-Voda.Ro.

LÉGATION ROYALE DE ROUMANIE

LE SECRÉTAIRE DE PRESSE

Lisabona, 26 decembrie 1941

Dragă Petrache,

Prietenul tău, d. J. Constantinescu[1], venit printr’o mie de miracole de la Tokyo, îți aduce această primă scrisoare din parte-mi. Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina[2] și Giza[3], conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens[4] și credința în normele meditareniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea. Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste.

Îmi pare rău că nu-ți pot vesti, de astă dată, nici o operă sfârșită. Am început mai multe, dar întâmplările m-au împiedecat până acum să trimit în țară un manuscris complet. Era și greu, de altfel. Rămâne „Viața Nouă”[5], urmarea, ca să zic așa, a prietenilor tăi „Huliganii”[6], va avea 3-4000 de pagini, și nu am scris decât a zecea parte, adică un volum de 3-400 pagini dese.

Am început o carte oarecum gravă, zisă „Camoens, încercare de filozofie a culturilor maritime”[7]. Doar începută. Mai înaintată se află o a treia carte, „Salazar și contra-revoluția în Portugalia”[8]. Îmi plac lucrurile cu „contra”- și sper că va fi gata în vreo două luni. Nici nu-ți închipui ce bibliotecă de memorii și monografii istorice am cetit, cu puternicele mele dioptrii, pentru pregătirea acestei cărți. Documentarea feroce, până la imbecilizarea finală, a fost pasiunea mea. Pentru o pagină, citesc uneori trei volume. Nu uita, totuși, că micul volum va fi semnat Mircea Eliade, nu Emil Ludwig[9], nici Stefan Ţvaig[10] (se pare că suntem siliți să românizăm cu orice preț!). Viața de la Lisabona este de o dulce inconștiență. Avem toți mica noastră viață interioară: se scumpesc stofele englezești, Costa Rica a declarat războiu Axei[11], anul acesta Carnavalul[12] va fi la Estoril, soția însărcinatului cu afaceri al Cubei va avea un copil, etc. Viața diplomatică, precum știi, e plină de probleme și mult gingașe.

Între alte multe alte boacăne, am înființat și o societate literară, un fel de „Junimea”, lisboetă, cu cei mai interesanți scriitori și cărturari portughezi, în care, săptămânal, la mine în casă, țin prelegeri despre lucruri inactuale.

Am devenit, nemeritat, o temută glorie lusitană. Oamenii aceștia m-au câștigat prin poeții lor, care l-ar face pe Cioran să se mire plângând. Altceva, Portugalia nu are. Inutil să-ți spun că mi-am alcătuit o bibliotecă lusitană și că discut savant cu filologii.

Ași vrea, uneori, să vin în țară[13] și să mă fac corespondent de războiu. În orice caz, nu știu cât voiu mai rămâne pe aici. Cinstit cum sunt, nu vreau să plec înainte de a termina cele câteva cărți despre Portugalia – și în nici un caz înainte de a face numele României firesc ca al soarelui[14].

Dragă Petrache, poate voiu avea vreodată fericirea de a primi un rând din parte-ți. Prietenul tău, Jenică Constantinescu, e un om cu totul extraordinar și de o bunătate fără margeni. Nici nu știu cum i-ași putea mulțumi vreodată. N-am avut aici nici o carte de-a mea pentru a i-o dărui. Spune-i și tu că îi sunt sincer recunoscător. Îmbrățișează pe toți prietenii. Nu uita pe tânărul Georgel. Iar pe tine, pur și simplu, te mănânc.

Al tău, Mircea Eliade.

[1] Este vorba de o somitate în Drept Comparat: Jean (LEONTIN) Constantinescu (1913-1981).

[2] Nina Mareş, prima soţie a lui Eliade, a murit de cancer la Lisabona, în Noiembrie 1944.

[3] Adalgiza Tătărescu, fiică a Ninei Mareş dintr-o căsătorie anterioară, emigrată în 1948 în Argentina.

[4] Luís Vaz de Camões (~1524 – 1580), mare poet portughez.

[5] Roman început în 1937, neterminat și publicat abia în 1999, despre care a ținut între 1940-1942 un jurnal publicat în volumul 1 din „Jurnalul portughez și alte scrieri” (ed. Humanitas, 2008).

[6] „Huliganii”, roman al lui Mircea Eliade apărut în 1935.

[7] Ar putea fi vorba despre studiul „Camoens şi Eminescu”?

[8] Lucrare biografică publicată la Bucureşti în 1942 (republicată în 2002), care l-a făcut apropiat al lui António de Oliveira Salazar.

[9] E. Ludwig (1881-1948) Biograf al unor mari personalități ale sec. XIX și al principalilor oameni politici ai celui de-al doilea război mondial.

[10] S. Zweig (1881-1942), scriitor, jurnalist şi biograf al primei jumătăţi a sec. XX.

[11] Ca urmare a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 Decembrie, președintele Calderon al micului stat Costa Rica a declarat război Japoniei chiar cu 5 ore înaintea Statelor Unite.

[12] Sărbătoare portugheză anuală.

[13] Eliade a mai apucat o singură dată să se întoarcă în România, în Iunie 1942.

[14] Aluzie la cuvintele testamentare ale scrisorii lui Ionel I. Moţa către Corneliu Z. Codreanu: „Și să faci, măi Corneliu, din țara noastră o țară frumoasă ca un soare și puternică și ascultătoare de Dumnezeu!”



 



(sursa: marturisitorii.ro)