Nu, nu este un alt proiect de prin Dubai. Vorbim de cel mai mare vas, care ar face legătura cu titlul celebrului roman semnat Jules Verne: 25 de etaje, şcoli, parcuri, spital, cazino şi aeroport. Iar populaţia care ar "locui" pe vapor ar putea atinge cifra maximă de 70.000!
În momentul de faţă, suma la care a ajuns proiectul "Freedom Ship" se ridică la 10 miliarde dolari.
"Suma e mare şi, în ultima vreme, economia globală nu a oferit un mediu prea receptiv la astfel de proiecte temerare. Sperăm totuşi să strângem primul miliard, ca să putem începe construcţia", a declarat Roger M Gooch, director şi vice-preşedinte al companiei Freedom Ship International din Florida, citat de dailymail.co.uk.
Din descriere, vaporul ar avea o lungime de 1.37 kilometri, de aproape patru ori mai mare decât Allure of the Seas, cel mai mare vas de pasageri din lume, o înălţime de 25 de etaje (aprox. 106 m), o lăţime de 228 de metri şi o greutate de 2.7 milioane de tone.
În ceea ce priveşte populaţia, această ar fi structurată astfel: 50.000 de rezidenţi permanenţi, 20.000 de angajaţi şi încă 10.000 de vizitatori zilnic.
Compania care l-a proiectat spune că vaporul ar urma să rămână permanent pe mare, înconjurând lumea la fiecare doi ani.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.