Închisoare cu executare pentru cei doi foşti miniştri acuzaţi în dosarul privatizărilor strategice. 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş, şi 4 ani pentru fostul ministru al telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy. Sentinţa dată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul privatizărilor strategice este definitivă.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy în martie 2009, deci după şase ani avem o decizie definitivă în dosarul privatizărilor strategice. Acuzaţiile se referă la privatizarea Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procesele de privatizare şi restructurare ale Romaero Bucureşti şi Avioane Craiova, aflate în portofoliul Ministerului Economiei. Toate pedepsele au fost micşorate în apel. În timp ce foştii miniştri au primit 4 ani şi 8 luni şi 4 ani, foştii consilieri Dorinel Mucea şi Radu Donciu au fost condamnaţi la 5 ani şi, respectiv, 4 ani de detenţie, iar consultanţii internaţionali Vadim Benyatov şi Stamen Stancev, la 4 ani şi 6 luni, respectiv, 5 ani şi 2 luni de închisoare.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.