

Satelitul european GOCE (Gravity field and steady-state Ocean Circulation Explorer), cu o greutate de peste o tonă, s-a dezintegrat în straturile superioare ale atmosferei terestre, informează luni Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citată de RIA Novosti.
Ultimul contact cu satelitul a fost stabilit în noaptea de duminică spre luni, când staţia de comunicare spaţială cu Antarctica a primit date telemetrice de la acesta. În acel moment, satelitul se afla la o altitudine de mai puţin 120 km. Temperatura computerului său principal se ridicase în jurul valorii de 80 de grade Celsius, iar cea a bateriilor, la 84 de grade.
Conform portalului oficial al NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială), satelitul cu o greutate de 1,1 tone a intrat în straturile dense ale atmosferei terestre la trei-patru ore după miezul nopţii.
GOCE a fost lansat în martie 2009 de pe cosmodromul Pleseţk (Rusia) cu ajutorul unei rachete ruseşti Rokot, varianta modificată a rachetei balistice intercontinentale UR-100N, contribuind prin datele pe care le-a furnizat la întocmirea unei hărţi de mare exactitate privind gravitaţia Terrei.
Sursa foto: NASA

"Satelitul a intrat în atmosfera Pământului, undeva deasupra teritoriului dintre Siberia, partea de vest a Oceanului Pacific, partea de est a Oceanului Indian şi Antarctica", a indicat Heiner Klinkrad, directorul Departamentului de Monitorizare a Deşeurilor spaţiale din cadrul ESA, adăugând că anual în atmosfera terestră intră circa 100-150 de tone de deşeuri spaţiale.
Ultimul contact cu satelitul a fost stabilit în noaptea de duminică spre luni, când staţia de comunicare spaţială cu Antarctica a primit date telemetrice de la acesta. În acel moment, satelitul se afla la o altitudine de mai puţin 120 km. Temperatura computerului său principal se ridicase în jurul valorii de 80 de grade Celsius, iar cea a bateriilor, la 84 de grade.
Conform portalului oficial al NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială), satelitul cu o greutate de 1,1 tone a intrat în straturile dense ale atmosferei terestre la trei-patru ore după miezul nopţii.
GOCE a fost lansat în martie 2009 de pe cosmodromul Pleseţk (Rusia) cu ajutorul unei rachete ruseşti Rokot, varianta modificată a rachetei balistice intercontinentale UR-100N, contribuind prin datele pe care le-a furnizat la întocmirea unei hărţi de mare exactitate privind gravitaţia Terrei.
Sursa foto: NASA

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.