FOTO: Salina Turda, al doilea cel mai frumos loc subteran din lume

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Salina Turda este considerat al doilea cel mai frumos loc subteran din lume, fiind vizitată de aproape două milioane de turişti din țară și din străinătate după inaugurarea din 2010.

Însă fosta mină de sare nu este singura atracţie din Turda, turismul continuând să se dezvolte acolo și să devină din ce în ce mai important, motiv pentru care, în ultimii ani, au apărut și alte modalităţi prin care turiştii se pot bucura de vacanţa petrecută în această zonă a Transilvaniei.

Aflată la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, Salina Turda a devenit în ultimii patru ani una dintre principalele atracţii turistice din România, peste 350.000 de oameni din toată lumea ajungând anual la Turda pentru a admira salina.


„Vârful de număr de vizitatori a fost atins în 2 mai anul acesta, respectiv de 5.300 de vizitatori într-o singură zi. Raportat la numărul de turişti este în creştere. Anul acesta am avut în primele cinci luni o creştere de 35% faţă de anii trecuţi”, spune Vasile Tot, directorul Salinei Turda.

În salină s-au investit nu mai puţin de şase milioane de euro pentru reamenajare, în perioada 2008-2010, fiind singurul obiectiv din România care a beneficiat de astfel de investiţii, din bani europeni. Aprecierile nu s-au lăsat aşteptate nici de peste hotare, menţionări pozitive despre acest loc minunat apărând în presa internatională, de la TheTelegraph, la The Huffington Post. De asemenea, CNN și Business Insider au așezat Salina Turda în topul locurilor care trebuie vizitate, atât pentru spectaculozitatea sa, cât și pentru beneficiile tratamentului cu sare.

„Sunt originară din California şi doar vizitez România. Nu am ştiut la început (n.r. de existența Salinei Turda), dar prietenul meu mi-a spus despre ea şi am spus să o vizitez. Mi se pare drăguţă, mai mare decât mă aşteptam”, spune o turistă.

Biletul de intrare costă 20 de lei pentru un adult, 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru pensionari.

Cei aproximativ 1000 de turişti care ajung în fiecare zi la Salina Turda au la dispoziţie diverse modalităţi de a-şi petrece timpul, iar până atunci pot face şi tratament. Printre aceste posibilități se află şi închirierea unei bărci cu care se pot plimba 20 de minute pe lacul sărat din inima salinei, pentru doar 10 lei, cei care vor să vadă Salina Turda dintr-o altă perspectivă au la dispoziţie o roată panoramică, iar pentru doar cinci lei vor putea ajunge la 28 de metri înălţime, în timp ce pasionaţii de sport pot juca minigolf, tenis sau biliard.

Salina Turda este printre puţinele din lume în care se pot oficia nunţi, pentru doar 300 de lei, puteţi povesti nepoţilor că v-aţi căsătorit sub pământ. Orele de încântare din salină pot fi completate cu relaxare la suprafaţă, într-unul dintre centrele balneare.

„Preţurile încep de la 25 de lei de persoană pentru intrarea de trei ore în cursul săptămânii, de luni până vineri. Oferim și pachete, unde preţurile sunt de 50 de lei şi sâmbăta şi duminica de 52 de lei”, spune Ada Duma, managerul complexului balnear.

Pentru cazare, turiştii au la dispoziţie atât hoteluri moderne, cât şi pensiuni rustice.

„Camerele de două persoane costă 120 - 135 de lei, trei persoane 175-200, în care este inclus micul dejun”, spune Gyongyi Dumitru , proprietara unei pensiuni.

La Turda ajung şi o parte din pensionarii care au bilete de tratament, oferite de Casa de Pensii, dar în complex au acces şi alţi turişti.

„Ca şi clienţi simpli pot să vină după-masă de la ora trei la nouă seara, iar intrarea este de 20 de lei de persoană, copii 10 lei”, spune Marius Munteanu, directorul complexului balnear.

Totuşi, salina rămâne principalul motiv pentru care sute de mii de oameni ajung în fiecare an în Turda. Tocmai de aceea, autorităţile locale investesc în amenajarea unei noi mine din interiorul salinei, unde vor avea acces şi persoanele cu deficienţe locomotorii.

SALINA_Turda

Salina-Turda-loc-de-odihna

Salina-Turda-svaitzer

jacuzzi
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu