FOTO: Călătorie în Ținutul Zimbrilor

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ținutul Zimbrilor se află în Moldova, iar turiștii care ajung la Piatra Neamț pot vedea zimbri în semilibertate, într-un cadru natural protejat, turiștii putând urca pe o pasaleră unicat în România în forma zidului Cetății Neamț. Parcul Natural Vânători se întinde pe o suprafaţă de 30.000 de hectare, scrie Digi24.

Cel mai bătrân zimbru din rezervație se numește Rodion, s-a născut în 1998, cântărește o tonă și are un metru 80 inaltime.

„Aici e un nucleu de şase zimbri plus un pui, la momentul actual. Care sunt, să zicem, zimbri pentru turişti. În sensul că, vine turistul, vede ce anume înseamnă zimbru, îl simte, e aproape de el”, spune Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ.

Zimbrii reprezintă principala atracţie. „Din ani '70, de când au fost aduşi prima dată din Polonia, reprezintă un punct continuu de atracţie al Grădinii Zoologice. Alături de zimbri, mai sunt specii de cerbi comuni, cerbi lopătari, urs, vulpe şi o serie de păsăreturi”, explică Lucian Cozma.

Rezervaţia de zimbri şi fauna carpatină „Dragoş Vodă" e un loc foarte atractiv pentru mulţi turişti, mai ales copii, care trebuie să ştie că dacă şi-a cumpărat bilet pentru Grădina Zoologică poate să viziteze şi Administraţia Parcului Natural Vânători - Neamţ, existând chiar un traseu care face legătură între cele două şi durează 20 de minute de mers pe jos, iar odată ajunşi în zonă, turiştii sunt îndrumaţi să facă o plimbare pe pasarela suspendată.

Parcul Natural Vânători Neamţ se remarcă şi prin faptul că zimbrul se găseşte aici în trei stări: în stare de captivitate în Grădina Zoologică „Dragoş Vodă”, în stare de semilibertate, aici în zona centrului de vizitare, unde într-un ţarc de 180 de hectare se găsesc 17 exemplare, dar şi în libertate, iar turiștii pot vizita și muzeul, o căsuță plină de istorie și jocuri cu și despre zimbri, vizita începând în sala de educație ecologică, o sală specială pentru cei mici.

În prezent, rezervaţia reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Neamţ, fiind totodată una dintre cele mai mari din Europa.

Parcul-Natural-Vanatori-Neamt-ww

zimbri

hqdefault
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

  2. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Delegație a AUR, primită de STS după ce partidul a acuzat posibile fraude electorale. George Simion: ”În R.Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”

  5. George Simion a avut dreptate: Document Secret al SUA: România a fost eliminată din Visa Waiver din cauza ANULĂRII ALEGERILOR și interzicerii lui Călin Georgescu

  6. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  7. Scandal uriaș în SUA: S-a dat Semnalul pentru un nou ATENTAT împotriva lui Trump?

  8. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  9. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  10. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Ultima zi de campanie electorală, prima zi de vot în diaspora. Prezență aproape dublă față de primul tur

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  3. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  4. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  9. Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

  10. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Ultima oră

14:28

George Simion, conferință de presă la Paris | Transmisie Live

14:00

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române și ale Sfântului Paisie pentru vot

13:40

George Simion a spus adevărul la CNEWS: Francezii îl detestă pe Macron - 71% îi consideră bilanțul „slab”, 84% nu l-ar mai alege președinte

13:01

Virgiliu Gheorghe: De ce oare Biserica nu ar îndemna la votarea reprezentantului celor care luptă pentru Hristos?

12:42

Scandal uriaș în SUA: S-a dat Semnalul pentru un nou ATENTAT împotriva lui Trump?

12:00

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

11:29

Donald Trump o laudă pe Anna Paulina Luna, republicana care a vizitat România luna trecută și a anunțat că-l susține pe George Simion: ”Candidatul la președinția României George Simion este pro-America și pro-MAGA!”

11:14

Adrian Onciu: PENTRU NOI, NICUȘOR ESTE IOHANNIS 2

10:45

George Simion, interviu pentru Steve Bannon, fostul strateg-șef al lui Trump: ”Va fi o victorie zdrobitoare. Ne așteptăm la o diferență mare, de 60% la 40%”

10:10

Când Nicușor Dan a folosit cuvântul ”autist' nimeni nu s-a mai supărat: ”Sper ca toți talibanii să-și ceară scuze”. Politicieni care au folosit în sens negativ cuvântul ”autist”: Iohannis, Cioloș, MRU, Aurescu, Dăncilă, Iliescu, Tăriceanu, Udrea, Dragnea

09:28

George Simion, în mijlocul românilor din Belgia: ”Voi sunteți jumătate din inima noastră”

09:15

George Simion a avut dreptate: Document Secret al SUA: România a fost eliminată din Visa Waiver din cauza ANULĂRII ALEGERILOR și interzicerii lui Călin Georgescu

09:08

Delegație a AUR, primită de STS după ce partidul a acuzat posibile fraude electorale. George Simion: ”În R.Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”

08:55

Zoe Dantes: Între JERTFĂ ȘI RĂSCUMPĂRARE! Războiul nevăzut!

08:41

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Ultima zi de campanie electorală, prima zi de vot în diaspora. Prezență aproape dublă față de primul tur