Explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaze de șist se va putea face în UE doar cu condiția respectării anumitor condiții, cum ar fi publicarea în mod transparent a substanțelor chimice utilizate la fracturarea hidraulică și luarea de măsuri privind prevenirea contaminării surselor de apă ca urmare a lucrărilor de extracție. Însă va fi vorba exclusiv despre recomandări în acest sens care vor fi adoptate de Comisia Europeană, nu de norme cuprinse într-o directivă europeană cu caracter obligatoriu. Asta ca urmare a lobby-ului intens exercitat în acest sens de marile companii petroliere, dar și de unele state membre UE, cum ar fi Marea Britanie, premierul David Cameron trimițând chiar o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.
Măsurile menționate mai sus sunt incluse într-un document al Comisiei Europene, consultat de Reuters şi preluat de Energy Report.
Printre recomandările vizate de Comisia Europeană se mai numără chestiuni legate de evaluarea impactului asupra mediului al proiectelor de dezvoltare a zăcămintelor de gaze de șist, precum și de reducerea la minimum a arderilor de gaze de sondă și a cantităților de metan emise în atmosferă. Se așteaptă ca acest set de recomandări să fie făcut public de către Executivul european către finalul lunii ianuarie, ca parte a pachetului legislativ privind politica europeană în domeniul energiei și schimbărilor climatice până în anul 2030.
Documentul consultat de Reuters mai menționează că gazele de șist ar putea juca un rol important în Europa ca alternativă la producția de energie electrică pe bază de cărbune, un combustibil de două ori mai polunat decât gazele, precum și pentru reducerea dependenței de importurile de gaze din Rusia.
Deși mai mici decât cele practicate în Asia, prețurile europene la gaze naturale sunt de trei până la patru ori mai mari decât cele din Statele Unite, ceea ce pune presiune pe industriile intens consumatoare de electricitate, cum ar fi cea a aluminiului sau industria chimică, se arată în documentul Comisiei.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.