Editorialul integral din Newsweek despre care ActiveNews a relatat AICI:

„Pe 24 noiembrie 2024, peste nouă milioane de români s-au prezentat la secțiile de votare pentru a-și exprima opțiunea lor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În mai puțin de două săptămâni, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatul. Curtea a invocat încălcări ale legii electorale și materiale declasificate ale serviciilor de informații privind o campanie online coordonată și o posibilă ingerință străină. Călin Georgescu obținuse 22,9% din voturi.

Acuzațiile erau grave. O democrație nu poate rămâne indiferentă la finanțări ilegale, publicitate politică nedeclarată, atacuri cibernetice sau tentativa unui stat străin de a distorsiona informațiile accesibile alegătorilor. Însă o acuzație de ingerință nu exonerează o democrație de obligația de a explica –  într-o engleză clară sau într-o română clară – de ce este necesară anularea unor alegeri.

Aceasta este problema centrală. Ingerința străină ar trebui investigată. Dar poate fi credibil răspunsul atunci când milioane de voturi sunt înlăturate printr-un proces ce pare să se bazeze pe evaluări ale serviciilor de informații pe care cetățenii nu le-au văzut și pe instituții pe care nu le pot contesta? Democrația le cere cetățenilor să facă diferența între o apărare legală a unor alegeri și decizia de a anula un rezultat care nu este pe placul celor puternici.

Statele Unite nu sunt un simplu spectator. Washingtonul a sprijinit tranziția democratică a României, a sprijinit aderarea acesteia la NATO și a dezvoltat un parteneriat strategic care o face importantă pentru politica americană la Marea Neagră și pe flancul estic al NATO. Stabilitatea, suveranitatea și legitimitatea democratică a României nu sunt preocupări periferice pentru Statele Unite.

Această relație creează o responsabilitate. Politica SUA nu ar trebui să se reducă la problema dacă învinge candidatul preferat de Washington, Bruxelles sau de sistemul din România. O alianță durabilă necesită încrederea publicului că alegerile sunt guvernate de reguli, mai degrabă decât de preferințe geopolitice.

Răspunsul Departamentului de Stat al SUA a exprimat principiul corect: „Este alegerea poporului român pe cine alege. Nicio altă țară sau actor străin nu are acest drept.” Acest lucru este valabil în ambele sensuri. Statelor străine nu trebuie să li se permită să manipuleze alegătorii români; în mod egal, teama de manipulare nu trebuie să devină o justificare permanentă pentru a  trece peste votul acestora fără o explicație publică cât mai completă posibil.

Washingtonul a tratat de mult timp interferența străină în alegeri ca pe o amenințare la adresa securității naționale. Această preocupare este de înțeles pentru un aliat NATO aflat la granița cu Ucraina. Însă politica americană se bazează și pe o lecție mai amplă: acuzațiile care implică serviciile de informații cer o analiză riguroasă, standarde juridice clare și proceduri pe care cetățenii să le poată înțelege. România nu ar trebui să accepte un standard mai scăzut deoarece este importantă din punct de vedere strategic.

Dacă Statele Unite definesc sprijinul pentru democrație doar ca sprijin pentru instituțiile ce se confruntă cu o presupusa amenințare din partea Rusiei, riscă să slăbească tocmai reziliența democratică pe care încearcă să o construiască.

O alianță nu poate apăra în mod credibil suveranitatea națională peste hotare lasând însă impresia că este indiferentă la faptul că alegătorii cred că alegerile pot fi anulate prin procese netransparente.

Alternativa nu este pasivitatea în fața ingerințelor străine. Este un răspuns ferm și demonstrabil legal: divulgarea tuturor probelor pe care securitatea națională le permite; supunerea afirmațiilor contestate unei evaluări contradictorii și independente; explicarea motivelor pentru care măsurile mai puțin drastice sunt insuficiente; și clarificarea faptului că orice intervenție asupra unor alegeri trebuie să fie ghidată de legi transparente, iar nu dictată de oportunitatea politică.

Statele Unite ar trebui să încurajeze această abordare, întrucât politica lor declarată este de a proteja dreptul poporului român – nu al statului paralel din România – de a decide pentru el însuși.

Democrația din România este tânără. Regimul comunist a căzut în 1989, iar mulți români păstrează încă amintiri personale sau de familie despre un stat în care serviciile secrete, autoritatea de necontestat și excluderea politică constituiau instrumente de control.

Această istorie nu dovedește că instituțiile de astăzi au acționat incorect. Dar explică însă de ce deciziile bazate pe rapoarte ale serviciilor de informații și care au dus/care conduc la încarcerări ulterioare implică o sarcină neobișnuit de grea în ceea ce privește justificarea lor.

A respinge aceste îngrijorări ca fiind dovezi de extremism sau de simpatie față de forțe străine înseamnă a interpreta greșit sursa anxietății democratice. Mulți români care nu l-au susținut pe Georgescu au votat totuși, așteptându-se ca voturile lor să conteze, și doresc să știe ce standard îi protejează în cazul în care viitoarele alegeri vor produce un rezultat la fel de nedorit. Ei pot respinge politica sa, punând totodată sub semnul întrebării dacă o măsură extraordinară a fost explicată suficient. De asemenea, nu ar trebui să se presupună că anularea unei alegeri slăbește influența rusă. O putere străină poate discredita democrația liberală dacă îi convinge pe cetățeni că jocul este aranjat de „statul paralel”.

Statele Unite și Europa ar trebui să insiste ca România să fie protejată împotriva coerciției, operațiunilor cibernetice, banilor iliciți și propagandei străine. De asemenea, ar trebui să insiste ca această protecție să consolideze suveranitatea alegătorilor români. Aliații României ar trebui să judece acest episod nu în funcție de faptul dacă a produs un rezultat liniștitor din punct de vedere geopolitic, ci în funcție de faptul dacă procesul a restabilit încrederea publicului.

Democrația nu își dovedește valoarea atunci când confirmă instinctele celor aflați la putere. Ea își dovedește valoarea atunci când instituțiile pot face față unui rezultat care nu le este pe plac, pot investiga amenințările în mod deschis și riguros și pot lăsa totuși alegerea politică finală în seama poporului.

Pentru un aliat al SUA de pe flancul estic al NATO, acest lucru face parte din securitatea națională, iar America ar trebui să o spună, cu voce tare și fără rezerve.”

Dennis Portman este un scriitor specializat în democrație și drepturile omului, stabilit la Londra.

Sursa: NEWSWEEK