Aflu că ești supărată pe o parte dintre concetățenii noștri și, în consecință, te gândești să renunți la cetățenia română. E dreptul tău să faci asta, dar uite câteva motive pentru care să nu renunți la buletinul românesc.

În primul rând, nu pune la suflet ce spune lumea pe net. În general, cei care își petrec timpul comentând  asiduu pe net nu au o viață reală. Sunt complet nefericiți, neîmpliniți, oameni mici care cred că-și compensează frustrările prin împroșcarea cu noroi a personalităților pe care le întâlnesc online.

[P] O istorie sincera a poporului român - comanda online

Sunt convins că în viața reală ai văzut că nu suntem așa de răi cum s-ar părea, dacă citești postările pe net. Dacă cineva ar încerca să-și facă o impresie despre România bazându-se pe ceea ce citește pe rețelele de socializare, ar crede că suntem un popor analfabet care țipă întruna: vrem spitale!, și care are ca singură preocupare combaterea unor personaje îmbrăcate în sutană, care par să dețină puterea absolută în România. Dar din fericire, nu este așa.

În al doilea rând, multor concetățeni de-ai noștri nu le place să gândească. De fapt, dacă ar avea de ales între a gândi și a muri, cu siguranță majoritatea ar prefera moartea. Iar fenomenul se accentuează pe rețelele sociale, care prin natura lor favorizează repetiția sloganelor scurte și simple, fără a le trece prin filtrul gândirii critice. Ei nu ți-au văzut niciun film, nu știu nimic despre tine și despre oamenii pe care-i critică, în general, dar știu să repete ca papagalii niște replici pe care le au pregătite pentru orice situație. Asta dacă nu înjură, pentru că traumele suferite în viața reală sunt prea grave și aproape insurmontabile.  Ei sunt campionii iubirii de țară. Din gură. Pentru că în realitate nu iubesc pe nimeni și nimic.

Să știi că deși au acces la internet și scriu de pe device-uri scumpe, mulți dintre cei care umplu rețelele sociale sunt de fapt iobagi moderni, care 24/24h stau cu capul în pământ, singura lor perspectivă fiind vârful pantofului managerului sau supervisorului care le este și dumnezeu. Așa că singura lor bucurie e să înjure pe cineva, să vadă cum "unul mare" este săltat de mascați sau cum vreo personalitate este terfelită prin presă. Apropo, o mare parte dintre cei despre cei din categoria de mai sus lucrează în media. Se hrănesc cu lături, cu mizerie, așa că asta e tot ce văd.

Minciuna este modul lor de viață. Unii mint de atâta timp, încât nu mai pot face diferența între realitate și iluzie. Ne mint pe noi, se mint și pe ei, iar rarele momente de luciditate pe care le experimentează sunt înăbușite în alcool sau droguri. Din fericire, mai sunt destui români pentru care Adevărul nu este brandul unei hârtii igienice cu pretenții de ziar, ci un principiu călăuzitor.

Ai dreptate când spui că țara nu te-a ajutat. În România nu ai fi ajuns actriță decât dacă erai dispusă să joci roluri în care te luptai să-ți omori copilul din burtă, eventual cu maceta!  sau dacă acceptai roluri în filme cu și despre țigani. Se pare că alte subiecte nu sunt pentru cinematografia românească. Nu mai avem nevoie de actrițe care să lumineze ecranul cu frumusețea lor, ci doar de personaje feminine instabile psihic sau pirande dispuse să-și pună poalele-n cap. Pentru scenariile în care românii sunt eroi, victime, martiri, părinți sau artiști nu există bani și nici regizori.

Și totuși, odată ce te rupi de internet,  te întâlnești cu o altă Românie. O știi și tu:  e țara oamenilor blânzi și smeriți cu inima, e țara din mânăstirile Moldovei și din Carpații sălbatici ai Transilvaniei. Dar și a oltenilor plecați să cucerească lumea.