Recunosc că abia aseară am citit articolul domnilor Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan, articol care l-a deranjat foarte tare pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti. Articolul, numit pompos de autori ca fiind "eseu" este un text foarte scurt de o mediocritate agresivă şi de o mediocră agresivitate.

Găsim în el vorbe mari (Putin e făcut fascist, se fac referiri la Stalin, la nazism), găsim deja tradiţionalele pentru Tismăneanu, pomelnice de nume menite să legitimeze textul şi pe profesorul american de origine românească. Găsim şi expresii de o pretenţiozitate hilară: "metastază a abjecţiei şi turpitudinii" sau "sinecdoca pandemoniului contemporan", menite să impresioneze acea intelectualitate provincială, care confundă lista "autorilor Humanitas" cu calendarul creştin-ortodox.

[P] O istorie sincera a poporului român - comanda online

În sfârşit, un text cât o postare de Facebook care nu poate face cinste nici celor doi autori cu background şi pretenţii academice, nici diverselor reviste care au preluat articolaşul respectiv.
Atunci de ce atâta caz în jurul acestui text amărât? De ce ambasadorul Rusiei la Bucureşti a simţit nevoia să intervină, acuzându-i pe cei doi autori de bădărănie?
Desigur, intră în fişa postului ambasadorului unei ţări obligaţia de a apăra imaginea ţării şi autorităţilor guvernamentale pe care le reprezintă. Dar chiar să fie micul text, ce oscilează între jenant şi hilar, singurul atac mediatic românesc la adresa Rusiei actuale?

Eu cred că redactorii site-ului În Linie Dreaptă reuşesc să fie mult mai jignitori atunci când scriu despre poporul rus decât cei doi politologi cu micuţul lor text. De asemenea există nenumărate articole şi intervenţii de presă serioase, care atrag atenţia argumentat şi coerent asupra încălcării unor libertăţi civice şi unor abuzuri de putere comise de autorităţile de la Moscova. În ambele cazuri, nişte răspunsuri venite din partea ambasadorului Moscovei ar fi fost de dorit. Atunci de ce Rusia simte nevoia să reacţioneze la un text de, mă repet, o hilară mediocritate? Răspunsul nu poate fi decât o strategie de imagine. Rusia nu simte nevoia să răspundă criticilor din mass-media românească. Însă, provocând un mic incident diplomatic în jurul unui astfel de text, invalidează criticile serioase. Ambasadorul Malginov, punând reflectoarele pe textul lui Vladimir Tismăneanu, reuşeşte o foarte inteligentă manipulare.

Mai întâi fiindcă este imposibil ca o persoană cu ceva inteligenţă educată şi spirit critic, să nu se amuze- îngrijoreze atunci când citeşte articolaşul incriminat. Oricât ţi-ar fi antipatici ruşii şi oricât ţi-ar fi simpatic Tismăneanu, nu poţi să nu simţi o uşoară jenă pentru autori atunci când citeşti o astfel de preţioasă mediocritate. Apoi genul acesta de articolaş, care acuză pe ruşii lui Putin de fascism fără niciun argument serios, este doar o înjurătură cu ifose. Pentru cine cunoaşte cât de cât cadrele discursului politic şi intelectual rusesc, acuza de "fascism" este şi mai jignitoare în spaţiul public de la Moscova, decât cea de "comunist" la Bucureşti. Deci domnul Malginov, reacţionând vehement faţă de acest articolaş, punctează foarte bine pentru ai săi, fără să îşi bată capul intrând în vreo polemică consistentă.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, domnul Malginov inventează un adversar public al Rusiei la Bucureşti- îşi defineşte duşmanul mediatic. Şi evident, o face în interesul său şi al misiunii sale destul de dificile. Publicul românesc este, în mare parte, rusofob şi ostil faţă de tot ce este rusesc (mai ales în contextul politic dificil al ultimului an de zile). În acelaşi timp, domnul Tismăneanu are o notorietate negativă pentru publicul românesc. Trecutul său recent "deocheat", partizanatele politice, consistenţa fluidă a principiilor sale, îl fac pe domnul Tismăneanu să fie greu digerat de mare parte din societatea românească. Desigur, are fanii săi, dar cei care nu au încredere în universitarul american devenit om de casă al lui Traian Băsescu şi agent electoral al Monicăi Macovei, sunt mult mai numeroşi. Deci "promovarea" domnului Tismăneanu ca adversarul principal al Rusiei de la Bucureşti, departe de a dezavantaja Moscova, îi oferă un mic avantaj.

Inventarea de către propaganda rusă a anti-putinistului Tismăneanu este oarecum asemănătoare cu inventarea, de către propaganda occidentală, a anti-occidentalului Dughin. Dar, parafrazând pe Malraux, noul război rece va fi propagandistic sau nu va fi deloc.