Democratul Bill de Blasio a fost ales marţi primar al New York-ului. Va fi învestit în funcție la data de 1 ianuarie și va deveni al 109-lea primar al New York City. El îi ia locul fostului republican Michael Bloomberg, care la aceste alegeri a candidat ca independent.
Consiliul Local i-a permis lui Bloomberg să candideze pentru un al treilea mandat, acceptând controversatul argument că, în urma colapsului financiar, ar trebui să i se permită să conducă în continuare oraşul.
'Mulţumesc New York City', a postat de Blasio pe Twitter, la scurt timp după închiderea secţiilor de votare, cu o fotografie a sa, a soţiei şi celor doi copii ai lor.
Bill de Blasio, un italo-american de 52 de ani căsătorit cu o afro-americană, cu idei solid ancorate la stânga, l-a zdrobit pe adversarul său republican Joe Lhota, potrivit rezultatelor preliminare oferite de mass-media americană.
De Blasio se defineşte ca un politician apropiat social-democraţiei europene, iar printre promisiunile sale că va face o 'schimbare fundamentală' după cei 12 ani ai unui Bloomberg pro-business, se numără construcţia a 200.000 de locuinţe sociale şi o creştere a impozitelor pentru cei cu venituri de peste jumătate de milion de dolari.
Sondajele îl creditaseră cu o victorie zdrobitoare asupra rivalului său republican, cu o marjă de 45 de puncte procentuale. O diferenţă ce îi oferă lui De Blasio un mandat politic puternic, dar şi un buget de circa 50 de miliarde de euro în mâinile acestui politician care nu are niciun fel de experienţă în administraţie, nota pe de altă parte, marţi, ziarul spaniol El Mundo.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.