Unul din punctele fierbinţi ale dezbaterii publice din ultimul timp a fost finanţarea sau nu a activităţii BOR, activiştii ateo-secularişti afirmând că din banii acordaţi cultelor s-ar putea construi şcoli şi spitale noi. Realitatea cruntă, însă, vine în cifrele de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud.
Astfel, un număr de 17 unităţi de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud vor înceta să mai funcţioneze începând cu anul şcolar 2014-2015 din cauza numărului mic de elevi, a decalarat Camelia Tabără, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud.
Conform datelor furnizate de Camelia Tabără, numărul unităţilor şcolare se va reduce, astfel, de la 373 la 356, în timp ce numărul unităţilor cu personalitate juridică va rămâne acelaşi – 117.
"Sunt sate care, practic, nu mai au copii. (…) În general, pentru toate aceste structuri care se închid am colaborat bine cu autorităţile locale. Consiliul de administraţie al IŞJ a emis avizul conform pentru toate reţelele propuse de autorităţile judeţului nostru, cu două excepţii – Parva şi Chiochiş. Dacă la Parva mărul discordiei a fost şcoala din Dealul Viilor, unde domnul primar a tot insistat pentru o clasă şi o normare pentru o clasă cu cinci copii şi noi am tot explicat că nu se poate, la Chiochiş chiar am colaborat destul de anevoios cu domnul primar, care cumva nu a avut disponibilitate să restructureze nimic – e vorba de structurile de la Cheţiu, Bozieş, Strugureni, în care sunt câte cinci-şase copii de secţie română sau secţie maghiară", a explicat Camelia Tabără.
Printre măsurile luate de primării şi acceptate de IŞJ se numără desfiinţarea unor grădiniţe sau a şcolilor primare, transformarea unor şcoli primare în grădiniţe cu program normal sau comasarea ciclului gimnazial, informeză Vocea Transilvaniei.
Nici la liceu situația nu este mai bună. Pentru înscrierea la liceu au fost propuse 84 clase liceale şi 20 clase de profesională, însă după primele două etape de repartizare a absolvenţilor de clasa a opta au rămas 227 locuri libere la liceu şi 187 locuri la clase de profesională.
"Totalul elevilor corigenţi de clasa a VIII-a şi cu situaţia şcolară neîncheiată este de 313. Teoretic, pot rămâne 101 locuri neocupate în clasele a IX-a, adică anticipăm trei-cinci clase de profesională nerealizate şi o realizare a planului de şcolarizare de 95%", a precizat Camelia Tabără.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.