Dana Gîrbovan: „Contrar strigătelor agresive lansate sub acest aspect, concluziile Comisiei nu sunt nici pe departe atât de tranșante cum sunt prezentate”

De Cosmin Țîntă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, susține că Raportul Comisiei de la Veneția pe care și-a sprijinit Klaus Iohannis atacul virulent la legile justiției și la coaliția PSD-ALDE nu e nici pe departe atât de tranșant. Dana Gîrbovan consideră că modul în care raportul a fost preluat și comentat reflectă însă perfect întreaga atmosferă ce a însoțit aceste proiecte de legi, descrisă cel mai bine chiar în raportul Comisiei: „în acest stadiu, este destul de dificil să ai un dialog rațional, echilibrat și onest despre reforma justiției în România”.
 
„Raportul scoate în evidență, încă de la început, faptul că analiza nu privește toate modificările aduse legilor justiției, ci doar modificările contestate. Se deduce astfel că au fost o serie de alte modificări necontestate și neanalizate, care au fost așadar pozitive. Dintre modificările contestate, unele au fost apreciate de Comisie, altele au stârnit îngrijorări, recomandându-se eliminarea sau reevaluarea lor”, se arată în mesajul postat pe Facebook al Danei Gîrbovan. 
 
„Comisia subliniază că trebuie păstrat un echilibru între legitimitatea democratică de numire în aceste funcții și necesitatea depolitizării. De asemenea, Comisia face trimitere la recomandările mai vechi din MCV privind o procedură de numire robustă, transparență și care să ofere egalitate de șanse concurenților. UNJR a tras numeroase semnale de alarmă, de-a lungul timpului, cu privire la lipsa unei astfel de proceduri de selecție. Comisia punctează două modificări în proiectele de lege: limitarea dreptului Președintelui de a refuza numirea în funcția de conducere în parchete o singură dată și emiterea avizului consultativ de către secția de procurori, în loc de Plenul CSM”, se mai arată în mesajul postat de Gîrbovan. 
 
„Comisia susține că sistemul actual "conferă un rol real" CSM-ului, deoarece, prin avizul sau consultativ, îi permite Președintelui să ia o "decizie informată" cu privire la numirea procurorilor șefi. Afirmația aceasta a Comisiei de la Veneția este contrară realității faptice, deoarece decizia numirilor în conducerea parchetelor este tot politică, chiar dacă e făcută de Președinte care, dacă vrea, ține cont de avizul consultativ al secției pentru procurori a CSM, dacă nu vrea, nu ține. De exemplu, în 2009, deși procurorul Laura Codruța Kovesi a primit aviz negativ de la secția pentru procurori a CSM, Președintele Băsescu a numit-o pentru un nou mandat în funcția de Procuror General”, a spus președintele UNJR. 
 
„Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Pentru prima dată într-un raport internațional se face referire atât la metodele "îndoielnice" folosite de procurorii anticorupție, cât și la colaborarea procurorilor cu serviciile de informații, inclusiv din punct de vedere al impactului acestor metode și colaborări asupra independenței instanțelor și parchetelor. Cu referire la noua secție, Comisia remarcă de la început că în interiorul DNA există deja un serviciu desemnat pentru anchetarea magistraților, fără însă a face referiri la modul în care procurorii sunt selectați în acest serviciu (total netransparent, dintre procurori chiar cu grad de judecătorie și cu un minim de vechime efectivă de doar 4 ani). Comisia reia criticile existente în spațiul public cu privire la secție: nu există în expunerea de motive o explicație vis a vis de necesitatea înființării acestei secții, reduce competența DNA, poate induce impresia unui fenomen infracțional în rândul magistraților, fapt ce ar slăbi încrederea publicului în justiție, precum și faptul că, în combinație cu prevederile privind răspunderea materială, ar putea constitui un factor de natură a afecta independența justiției”, arată Dana Gîrbovan.
 
„Ca atare, contrar strigătelor agresive lansate sub acest aspect, concluziile Comisiei nu sunt nici pe departe atât de tranșante cum sunt prezentate, această împărtășind preocuparea pentru garanții procedurale superioare pentru anchetarea judecătorilor și procurorilor. Fără îndoială, crearea unei astfel de secții nu este nici pe departe o soluție uzuală. Situația în care ne aflăm nu este nici ea una obișnuită și nu ne-am fi aflat aici dacă DNA și fostul CSM și-ar fi făcut treaba la timp și nu ar fi înlocuit analiză critică a activității DNA cu glorificarea habotnică a acesteia, ascunzând în spatele cuvintelor pompoase problemele acestei structuri de parchet”, mai spune Dana Gîrbovan.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  8. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  9. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el