DECIZIE finală a ICCJ: RODICA STĂNOIU a fost COLABORATOR AL SECURITĂȚII

De Petre Laurențiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că fostul ministru al Justiției din perioada 2000-2004, Rodica Stănoiu, a colaborat cu Securitatea comunistă. Conservatoarea de 75 de ani făcuse apel la ICCJ, după decizia similară dată de Curtea de Apel Oradea în iunie 2012.

CNSAS a stabilit, în 6 februarie 2007, că Rodica Stănoiu a făcut poliție politică între 1963 și 1987, sub pseudonimele de Sanda și Georgeta.

Potrivit României Libere, Rodica Stănoiu afirma, în noiembrie 2006, într-o emisiune televizată, că dosarul "Sanda" care există la CNSAS este unul de urmărire şi conţine 1.600 de pagini, care cuprind perioada 1978-1982. "Dosarul de informator mi s-a fabricat în perioada 2003-2004, sub guvernarea PSD, la comanda unui vicepreşedinte al unui serviciu secret. Radu Timofte nu a ştiut nimic despre acest lucru", afirma Stănoiu (care a trecut la PC - n.r.), adăugând că şi alte dosare de Securitate au fost modificate în aceeaşi perioadă.

Rodica Stănoiu declara că cele 18 note informative care i se atribuie nu îi aparţin şi că ar fi fost plastografiate, având drept model scrisul său din perioada de după 1990. "Toată plastografia este făcută după 1990. A existat o perioadă în viaţa mea când am avut un scris diferit, deoarece am avut o operaţie la coloana vertebrală. Aceste note care mi se atribuie copiază acel scris. Ceea ce mi se pare incredibil este că în acele note există două sau trei scrisuri diferite. Cu excepţia unei singure note, care are un ton mai elevat şi mai normal, toate sunt la nivel de mahala. Acea Sanda este mult prea incultă", spunea Stănoiu, care preciza că este o bună cunoscătoare a limbii şi n-ar fi făcut asemenea greşeli.

Rodica Stănoiu a refuzat să declare dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. "Am dreptul să tac. Nu mă puteţi obliga să declar ceva", afirma ea.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Ultima oră

09:00

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

08:48

Lucian Ciuchiță: Dualitatea morbidă a unei națiuni în agonie

08:38

Marius Mioc: Tribunalul București respinge apelul meu din procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI. Notele scrise depuse de mine la dosar

08:33

Cotidianul: Tunetul din urnele de vot

23:00

Ion Cristoiu: Așa zisa scrisoare a foștilor ambasadori americani, ticluită de putred de coruptul Adrian Zuckerman, e o excrocherie. Maria Eftime: Afaceristul Zuckerman se manifestă împotriva Administrației Trump

23:00

13 mai: Sf. Mc. Glicheria, creștina din cetatea Trianopole din Tracia

22:30

12 mai: Sfântul Ioan VALAHUL, un român curat și demn. Silviu Andrei Vlădăreanu: A treia cale nu există

22:08

Adrian Onciu: Sufletul neamului pierdut

21:05

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL

20:47

George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

20:45

Virgiliu Gheorghe: Cât vom mai vota după indicațiile mass-media? Chiar nu ne-am convins, în ultimii 20 de ani, că realitatea este opusul a ceea ce ne spun ei?

20:17

Un maghiar îl contrazice pe Kelemen Hunor: Îl votez pe George Simion cu toată familia mea! Creștinii trebuie să fie uniți împotriva răului! - VIDEO

20:15

Iulian Capsali: O POVESTE ADEVĂRATĂ cu Nicușor Dan de pe vremea când îl susțineam la Primăria Capitalei

19:40

35 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Schiarhimandrit Elefterie Mihail, primul Stareț al Mănăstirii Dervent

19:32

Maria Eftime- interviu cu Ethan Thoburn, șeful Biroului Parlamentar al Reform UK: ”UE este condusă în general de birocrați nealeși care nu au avut niciodată o slujbă adevărată și cărora nu le pasă de țări”