Alegerile prezidențiale recent încheiate au demonstrat o realitate tristă. Dincolo de alegerea șefului statului, operațiune strict legală și legitimă, s-a demonstrat că poți ajunge în fruntea ierarhiei statului fără să reprezinți pe nimeni și nimic. Cu alte cuvinte, cu cât ești mai nereprezentativ, cu atât poți fi mai interesant și, în consecință, șansele de a parveni la putere cresc exponențial. Mă voi referi aici la d-nii Teodor Meleșcanu și Călin Popescu-Tăriceanu, două fantome politice care bântuie politichia românească de (cam prea) multă vreme.

Elefant.ro :Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Candidat fără partid, partid făcut pe șest

Trebuie să recunosc că ideea scrierii acestui articol mi-a venit între cele două tururi prezidențiale, atunci când victoria lui Victor Ponta părea sigură, iar eu făceam parte dintre cei care nu se îndoiau de acest lucru. Totuși, victoria lui Johannis nu a schimbat mare lucru, deoarece problema de fond rămâne deși, deocmadată, consecințele ei au fost îndepărtate. Deci, vrei să fii Ministru de Externe? Nimic mai simplu. Te înscrii în cursa prezidențială, obții 0,98% din voturi, adică nici măcar nu poți pretinde că cele 200.000 semnături care au susținut candidatura au fost reale și, în schimbul acestui inexistent 1% obții portofoliul externelor. Ca prestigiu, cam al treilea om din stat, după președinte și șeful guvernului.

Cum ajungi prim-ministru

În mod normal, în țările civilizate, prim-ministrul este cel mai important om din stat, fiind cel care a câștigat alegerile parlamentare în fruntea unui partid care, în mod logic, are cea mai largă susținere în populație. Dar, se poate și altfel. După aceeași rețetă. Te rupi de fostul partid sub a cărui umbrelă ai acces în Parlament, îți creezi un nou partid-fantomă din fripturiști dispuși să-ți servească gogoșile, formezi un așa-zis grup parlamentar din respectivii amatori de biftec și, în final, noblesse oblige, te înscrii în cursa prezidențială. Dar, nu ca să câștigi, ci ca să servești de iepure, ca în cursele atletice. Obții un jenant 5%, tranzacționezi cu unul dintre primii doi candidați și, drept răsplată, ești numit prim-ministru.

Rezumat procentual

Deci, 1% pentru Externe, 5% pentru jobul full-time de premier și, ca o consecință logică a cvadraturii cercului, cam 10% pentru a deveni președinte. Vi se pare că matematica se opune logicii? Da, la români nu există nici matematică, nici logică. Din fericire, doar Meleșcanu și-a atins scopul și a reușit două performanțe unice. Una, aceea de a conduce diplomația câteva scurte zile de iarnă, precum și faptul că iată, și la noi, ca și la confrații italieni, este posibil să fii ministeriabil doar cât să tragi două șprițuri. Unul de bun venit, altul pentru șutul în fund. Victoria lui Johannis i-a blocat drumul celuilalt geniu politic, un liberal cu instinct de reformator etern, după modelul revoluției continue a lui Che Guevarra. Deocamdată, să răsuflăm ușurați. Poate că acest model se va experimenta la alții. De exemplu, la vecinii de la sud de Dunăre. În ceea ce privește cealaltă posibilitate, cum să devii președinte cu 10%, într-un viitor editorial. Deocamdată, rețineți, oameni buni. Candidați la președinția României și veți obține ceva. Cu siguranță, cu un scor al “Marelui Will”, un Cheese authentic și de serviciu, ați putea obține, după negocierea voturilor primite de la tribul Dvs, cel puțin un post de Consilier pe probleme de Muncă și Nemuncă sau unul de Subsecretar de Stat la Cultură și Incultură. Deci, de ce să emigrați? De ce să plagiați doctorate? Candidați, fraților, la Președinție! Cotroceniul vă așteaptă! Apropo, de ce nu vorbește nimeni despre Muzeul omonim și despre colecțiile de o valoare excepțională de acolo?