La trei ani de la retragerea trupelor americane, Irakul e la un pas de implozie. De izbucnirea unui război sectarian major, similar celui provocat de SUA și aliații lor în Siria vecină, cu riscul aruncării întregii regiuni într-un conflict sângeros interminabil. Ironia istoriei este că, odată cu haosul actual din Irak și creșterea influenței jihadiștilor care fac parte din gruparea sunnită Statul Islamic al Irakului și Levantului, Iranul șiit, inamic al americanilor, se conturează ca un potențial aliat al Washingtonului în încercarea de anihilare a pericolului sunnit.

Sute de execuții sumare, violuri, mii de refugiați, gropi comune, orașe distruse, incendieri pe bandă rulantă ale unor locuri sfinte șiite, atacarea închisorilor pentru eliberarea deținuților. Așa arată Irakul la jumătatea lui 2014, după ce, la începutul lunii iunie, jihadiștii din așa numitul Stat Islamic al Irakului și Levantului (SIIL), grupare despre care se știe că a apărut în aprilie 2007 și ar număra între 5.000 și 12.000 de combatanți, au preluat controlul asupra orașului Mosul, al doilea cel mai mare oraș din țară. Au urmat Tikrit, orașul natal al lui Saddam Hussein, Samarra, Kirkuk și Baji, aflate în zona petrolieră. Drumul jihadiștilor, dispuși la acte de violență și teroare, pentru a impune ideologia islamistă, avansează rapid în aceste zile spre Bagdad.

Lupta pentru supremație cu Al Qaida

SIIL, care s-ar fi desprins de rețeaua teroristă Al Qaida anul acesta, în februarie, urmărește preluarea controlului deplin asupra zonei sunnite a Irakului, pentru a o transforma într-un califat islamic pur în centrul lumii arabe, în regiunea situată între Siria şi Irak. De altfel, până acum, SIIL era văzută drept cea mai eficientă forţă combatantă împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Dacă, însă, la început, unii rebeli sirieni au aplaudat ațiunile grupării, dorinţa sa de hegemonie şi atrocităţile care i-au fost atribuite, mai ales răpirea şi executarea unor civili şi rebeli ai mişcărilor rivale, au determinat coaliţiile rebele să întoarcă armele împotriva sa. Analiști citați de site-ul vox.com apreciază că, în prezent, între SIIL și Al Qaida ar exista o luptă pentru influență asupra unor grupări islamiste extremiste din întreaga lume. Și că Statul Islamic al Irakului și Levantului are toate șansele să devină cea mai influentă grupare la nivel global. La cârma SIIL se află, din 2009, Abu Bakr al-Baghdadi, un jihadist care se autoproclamă ”descendentul direct al Profetului Mahommed” și care, conform ziarului Times, este ”omul cel mai periculos din lume”. Cei de la cotidianul Le Monde i-au pus deja eticheta de ”noul Osama ben Laden”.

Axa Washington-Teheran prinde contur

Deocamdată, administrația Obama a evitat să dea ordinul unei replici militare minim invazive în Irak, pentru a anihila pericolul jihadist, limitându-se a declara că ia in calcul ”toate opțiunile”. Americanii ar dori, susțin comentatori din SUA citați de site-ul Il Post.it, să convingă guvernul Maliki să formeze un guvern care să îi includă și pe kurzi și sunniți, în posturi importante, nu de formă. Decizie, care, însă, nu i-ar convinge pe jijhadiștiii SIIL să înceteze lupta. Lucru care ar forța mâna Washingtonului să colaboreze, pentru prima dată în ultimele decenii, cu regimul islamic de la Teheran, pentru a înfrânge ofensiva fundamentalistă islamică, ce riscă să să arunce în aer întreaga regiune. Teheranul este decis să reacționeze în fața pericolului care tinde să se degenereze rapid, la graniţele sale, fiind dispus să sprijine militar guvernul de la Bagdad, pentru a restabili controlul regiunilor din nordul ţării. Liderul iranian Hassan Rohani nu a exclus chiar o cooperare cu Statele Unite împotriva jihadiştilor.
Irakul piere pe mâna lui Maliki

Haosul și instabilitatea din Irak se datorează atât tensiunilor interconfesionale care au măcinat, ani la rând, această țară, cât și grabei administrației Obama de a retrage, în 2011, trupele americane, pe fondul situației tensionate din Orientul Mijlociu, cu Siria în epicentrul unui conflict sângeros. Un alt factor care a stat la baza declanșării crizei actuale irakiene îl reprezintă politica extrem de autoritară a premierului irakian, șiitul Nourri al-Maliki. Tot mai contestat de sunniți, ostili încă de la bun început guvernului de la Bagdad ales în mod democratic, Maliki a devenit, în ultima perioadă, ținta protestelor de stradă, nemaifiind agreat nici măcar de șiiți și kurzi. Site-ul businessinsider.com nota, în 2013, că Maliki este tot mai mult comparat cu Saddam Hussein, iar politica sa agresivă s-a făcut remarcată încă din 2006, când a venit la putere. Și-a pus în posturile-cheie din guvern cei mai loiali șiiți, distanțându-se de liderii kurzi și sunniți.

Teren favorabil jihadiștilor

Trebuie amintit că, după alungarea de la putere, în 2003, a regimului Saddam Hussein, prin intervenția SUA, alegerile au propulsat la conducerea guvernului Irakului comunitatea șiită – majoritară - și pe cea kurdă. Situație pe care arabii sunniți, minoritari în Irak, care au guvernat ani la rând în Irak protejați de Saddam Hussein, nu o vor accepta niciodată. În mare parte și pentru că, în ciuda alegerilor libere din această țară, noul guvern de la Bagdad, chiar dacă a oferit câteva posturi simbolice sunniților, în Executiv, nu are cum să gestioneze echilibrat problemele politice, sociale și economice, în contextul în care Irakul este divizat pe criterii etnice și relgioase. Un articol din LA Times, din 2013, vorbind despre politica autoritară a lui Maliki, numit ”The Great Divider”, concluziona: ”Irakul este la un pas de disoluție, iar SUA nu fac nimic pentru a opri asta”. Părea tot mai clar că mâna de fier cu care Maliki îi conduce pe irakieni, fără a ține seamă de sensibilitățile sunniților și kurzilor, alimenta acțiunile radicale ale organizațiilor islamiste, în frunte cu cele ale jihadiștilor din Statul Islamic al Irakului și Levantului.