Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

• Viorica Bălteanu 18.03.2015 15:08

  Articolul este binevenit, extrem de convingător!
  Mai jos, adaug argumente privind nocivitatea homosexualităţii în raport cu membrii familiei lor.
  
  Deja este anunţat că se va da exemplul scriitorului Thomas Mann (Nobel pentru literatură, 1929) ca model de a fi predat la lecţiile de ateizare şi homosexualizare, deşi talentul, inclusiv genialitatea nu au nimic comun cu orientarea sexuală, ba — mai mult — marile personalităţi ale omenirii au fost, cu ştiutele excepţii, oameni normali, heterosexuali.
  
  Este semnificativ de cunoscut faptul că Thomas Mann era bisexual, un om extrem de intolerant, dictatorial în raport cu soţia şi cu cei şase copii ai lor. Pe trei din ei a reuşit să-i distrugă total, pe ceilalţi trei, parţial.
  
  Erika, prima născută, a fost preferata tatălui, care i-a acceptat lesbianismul, mitomania, precum şi dependenţa de alcool, tutun şi droguri (accentuate după moartea dramatică a fratelui predilect Klaus), ce i-au precipitat moartea la 63 de ani, din cauza unei tumori la creier; în schimb, Thomas Mann l-a urât pe Klaus (cel mai mare din băieţii lui), care a avut curajul de a-şi declara homosexualitatea. Erika a fost actriţă, scriitoare, jurnalistă.
  
  Socotit oaia neagră a familiei, Klaus, scriitor bun, a fost gay, alcoolic, dependent de droguri, s-a sinucis la 42 de ani.
  
  Micael, ultimul născut, a fost bisexual, muzician bun, scriitor, dar dependent de alcool, droguri, s-a sinucis la 57 de ani, după ce a citit ce scrisese despre el, despre fraţii şi surorile lui, în jurnalul intim, tatăl lor. Cei doi fii ai săi, Fridolin (preferatul bunicii Katja), Anthony şi fiica adoptivă trăiesc.
  
  Monika, la numai 30 de ani, supravieţuieşte unui naufragiu în Atlantic, în care îşi pierde soţul. După al doilea conflict mondial, se stabileşte la Capri, va convieţui fericit cu un pescar italian, de unde — 33 de ani mai târziu — după moartea acestuia, va reveni în Germania, la Kilchberg, în casa părintească, unde moare la 81 de ani, în 1992. Scriitoare, a fost socotită, mai în glumă, mai în serios, “ultima împărăteasă a insulei Capri”.
  
  Golo Mann, al treilea născut, şi Elisabeth, penultima, au fost unicii care-au satisfăcut ambiţia mamei de a încheia studii universitate, de a face cariere importante, ei şi Monika i-au supravieţuit aceleia care-i adusese pe lume. Golo (Angelus Gottfried Thomas Mann) a fost istoric (unul ce romanţa, adică falsifica istoria, în maniera lui Lucian Boia, motiv ce l-a făcut obiect de mari scandaluri în lumea ştiinţifică, fiind puternic contestat de Theodor Wiesengrund-Adorno, Max Horkheimer, propriul tată etc.), profesor universitar, cel mai longeviv din cei şase descendenţi ai cuplului Thomas şi Katja Mann. Fiind gay şi puternic depresiv, totuşi, a trăit 85 de ani. A rezistat repetatelor tentaţii de a se sinucide, fiindcă — exact ca sora mai mică Elisabeth — a refuzat să citească jurnalul părintelui cu comportament despotic.
  
  Elisabeth a fost salvată de afecţiunea mamei, care nu a mai acceptat ca ea să fie trimisă de acasă — cum mereu stabilise soţul tiranic — într-un colegiu, ca fraţii şi surorile ei, însă, mai cu seamă şi-a aflat echilibrul prin căsnicie, maternitate, deceniile trăite în Italia, unde oamenii sunt prietenoşi, foarte ataşaţi familiei, copiilor. La 21 de ani, se căsătoreşte, la Florenţa, cu scriitorul antifascist italian Giuseppe Antonio Borgese, în care vede şi un tată afectuos, punct de referinţă ce-i lipsise, mereu. Soţul, cu 36 de ani mai vârstnic, era un bărbat cu mult farmec, afectuos, povestitor plin de vervă (însuşiri ce-i atrăseseseră antipatia viscerală din partea socrului), un intelectual sclipitor, un om pasional ca orice sicilian. Soţii Mann Borgese au trăit în Toscana, unde s-au născut fiicele, Angelica şi Dominica. Ambele trăiesc. Rămasă văduvă în 1952, Elisabeth va convieţui fericit, din 1953 până în 1967, la Florenţa, cu medicul, poetul şi publicistul Corrado Tumiati (şi el mai vârstnic decât ea cu 32 de ani, care va muri la 81 de ani). Elisabeth a fost o expertă de renume internaţional în domeniul dreptului maritim şi în sectorul protecţiei mediului marin. S-a stins în anul 2002, la 83 de ani, dar continuase a preda în universităţi până la 81 de ani. Şi-a publicat cărţile, studiile în engleză, germană şi italiană.
  
  Cei mai senini ani ai vieţii Katharinei (Katja) Hedwig Pringsheim au fost cei de copilă, adolescentă, studentă strălucită la chimie şi cei 25 de ani de văduvie. Familia sa, de origine ebraică, număra străluciţi universitari (tatăl, un frate au fost, unul mare matematician, celălalt fizician, ambii academicieni), un frate a fost avocat, altul a fost important arheolog şi muzician. Căsnicia cu Thomas Mann n-a fost fericită: Katja a petrecut 50 de ani din viaţă, alternând aducerea pe lume a copiilor de care a fost frecvent brutal despărţită, repetate internări în sanatorii, obligaţia de a-şi acompania soţul în turnee de conferinţe, de promovare a cărţilor lui, acesta ţinând cu fermitate să-şi ascundă înclinaţiile homosexuale în spatele aparenţelor de bun familist. A fost adorată de copii, nepoţi. A murit în 1980, la 96 de ani. A iubit enorm Italia, unde a petrecut mult timp, ca fetele sale Monika şi Elisabeth.