Controlul asupra resurselor de apă ale planetei a devenit o afacere tot mai rentabilă pentru companiile transnaționale și cele mai mari bănci din lume, pornite să cumpere tot ce înseamnă apă. Asta în ciuda faptului că dreptul la apă este recunoscut de o serie de organisme și comisii internaționale. În prezent, corporații mari dețin 34% din piața serviciilor de furnizare a apei, în timp ce 400 din cele mai mari orașe din lume au refuzat să dea apa pe mâna companiilor private.

Magnații apei: Băncile de pe Wall Street au pus mâna pe rezervele de apă ale planetei

Privatizarea apei a fost una dintre condițiile impuse de Troica (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI), în cadrul planului de salvare destinat țărilor  din zona euro aflate pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, precum Grecia și Portugalia. Realitatea a demonstrat, dacă mai era nevoie, că lăsarea unui bun public, așa cum e apa, pe mâna unor companii private, dornice de profit rapid, este un proces cu consecințe nefaste pentru populație. Astfel, în vreme ce prețul apei crește, seviciile de furnizare a apei se deteriorează. Cel mai bun exemplu al eșecului a fost Bolivia, unde, odată resursele de apă ajunse pe mâna privaților, prețurile au explodat, crescând între 50 și 250%, iar protestele de durată ale populației au forțat compania americană Bechtel, care se făcuse stăpână peste rezervele de apă, să părăsească țara.

 Lobby pe lângă Bruxelles

Sprijinul puternic acordat de Comisia Europeană privatizării apei în unele state din UE s-a izbit, din fericire, de rezistența cetățenilor și a unor ONG-uri care au înțeles că acest proces nu va aduce deloc beneficiile clamate de Bruxelles. Și că transformarea în profit a unui bun indispensabil vieții va determina o serie de probleme, ținând cont de dorința de profit a companiilor transnaționale.  Demersul CE ar fi fost impulsionat de lobby-ul puternic făcut de companii transnaţionale asupra Bruxelles-ului, în vederea emiterii unei legislaţii favorabile concesiunilor şi privatizărilor bunurilor publice şi a serviciilor publice, considerate vitale pentru populaţie.

Eșec în Franța, Germania și Marea Britanie

În Europa, mai multe țări care au încercat să dea apa pe mâna privaților au sfârșit prin a reveni la situația anterioară. Este cazul Franței, unde Parisul și alte câteva orașe și-au remunicipalizat, în 2008, serviciile de apă, care erau deținute în procent de 75% de companii private, în urma experienței lamentabile cu privatizarea. Date oficiale arătau, în 2013, că transferul apei în ograda autorităților municipale a fost un succes, ducând la o economie de 35 de milioane de euro în primul an și la îmbunătățirea serviciilor de furnizare a apei. Conform minsterului Mediului, în anii 90, tarifele practicate de privații de la SUEZ, Veolia Environnement și SAUR erau cu 22% mai mari decât cele ale serviciilor municipale. Acțiuni similare de remunicipalizare au avut loc în Germania, Finlanda și Marea Britanie, unde, de asemenea, privatizarea s-a dovedit un fiasco. Germanii au făcut, începând cu 1999, o serie deprivatizări parțiale,după care au realizat că efectele nu sunt cele dorite. Și că în timp ce prețul crește semnificativ, calitatea apei lasă tot mai mult de dorit. Problema s-a reglat printr-un referendum, ținut acum trei ani, în care, locuitorii Berlinului au votat pentru  desecretizarea unor documente privind afacerea privatizării parțiale a companiei Berlin Water Works (BWB).

NU prin referendum

Alte state europene au dorit să își protejeze interesele economice, refuzând liberalizarea acestui sector vital. În 2004, autoritățile olandeze au adoptat o lege care interzice acordării serviciului public al apei privaților. Tot atunci, Curtea Constituțională din Italia a decis că orice încercare de privatizare a serviciilor publice ale apei este neconstituțională. Ulterior, în 2011, într-un referendum organizat de guvernul Berlusconi pe tema privatizării serviciilor de apă, italienii au spus NU într-un procent covârșitor.

Tarife mari, calitate zero

Italienii și germanii au ținut cont de experiența Portugaliei, unde, începând cu 2009, privatizarea apei a dus la o creștere a prețului cu 400%, iar analiștii au anticipat o majorare a tarifelor cu aproximativ 6% în fiecare an. Chiar dacă portughezii se plâng că apa nu mai poate fi băută, din cauza calității foarte proaste, iar mulți dintre ei nu mai au cum să și achite facturile uriașe. Motivul este același: investițiile făcute de companii în infrastructura foarte veche au fost mici, dar prețurile aplicate apei tratate cu clor, pentru dezinfectare, au crescut.