Potrivit unui sondaj de opinie publicat recent, 20% din români cred că cel mai bun premier postrevoluţionar a fost Călin Popescu Tăriceanu, pe locul doi aflându-se Adrian Năstase (cu 15%), iar pe trei, Emil Boc (cu 12%), fiind remarcabil că mult hulitul prim-ministru, care a avut ghinionul să ajungă la Palatul Victoria în plină criză economică, este mai apreciat decât actualul ocupant al funcţiei, Victor Ponta (care a fost menţionat de doar 10% din respondenţi), scrie Capital.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Mihai Răzvan Ungureanu a primit doar 1% din aprecieri (dar a şi petrecut doar două luni în această funcție), la fel ca majoritatea premierilor ante-2000 (Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu şi Radu Vasile), Petre Roman (2%) şi Mugur Isărescu (considerat cel mai bun de patru procente din cei care au luat parte la sondaj) stau ceva mai bine. De asemenea, două procente din aceştia consideră că n-am avut niciun prim-ministru bun după căderea comunismului, iar nu mai puţin de 32% au ales varianta „nu ştiu/nu răspund“.

Părerile sunt subiective, gândindu-ne la vremuri în care personal ne mergea mai bine, asta putând explica, de pildă, scorul bun obţinut de mandatul lui Tăriceanu, care s-a suprapus pe boom-ul economic, dar, în realitate, şi fostul lider PNL, dar şi ceilalţi premieri de după anul 2000, au luat atât decizii bune, cât şi unele mai puţin inspirate, chiar catastrofale.

Năstase - fără cotă unică

Fostul lider PSD va rămâne în istorie ca primul şef al Executivului condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie, dar şi pentru modul în care a încercat să acapareze toată puterea în stat în perioada în care s-a aflat la Palatul Victoria (2000-2004), însă mai puţini îşi amintesc de faptul că, deşi a cochetat mai mulţi ani cu ideea cotei unice de impozitare, a evitat să o introducă. Măsura a fost luată de guvernul de centru-dreapta instaurat în 2004 (Adriean Videanu şi Ionuţ Popescu fiind printre susţinătorii noului sistem de taxare) şi s-a dovedit un succes – deşi nivelul de impozitare s-a redus semnificativ, încasările au crescut an după an. În ciuda dovezilor clare, Adrian Năstase a continuat să critice cota unică, mai ales cea aplicată veniturilor persoanelor fizice. „Cota unică nu este susţinută nici măcar dintr-o iluzie asupra efectelor sale economice. Este vorba doar de un capriciu politic, generat de disperarea unora de a li se spune că sunt de dreapta“, spunea el în 2010, pledând pentru reintroducerea impozitării diferenţiate.

Tăriceanu – boom-ul cheltuielilor

Călin Popescu Tăriceanu a luat o serie de măsuri care, pe termen scurt, au mulţumit electoratul, dar pe termen mediu s-au dovedit a fi extrem de păguboase, în timpul mandatului său (2004-2008), aparatul bugetar mărindu-se cu câteva sute de mii de persoane, depăşind un milion de salariaţi, iar salariile acestora au crescut semnificativ. Dacă în 2006 cheltuielile de personal erau de 21 de miliarde de lei (6,3% din PIB), doi ani mai târziu acestea ajunseseră la 43 de miliarde de lei (8,4% din PIB). Totul s-a petrecut cu un preţ: creşterea datoriei guvernamentale (în 2008, an cu creştere economică de peste 7%, deficitul bugetar a fost mai mare de 5% din PIB) şi cheltuirea banilor din privatizări (care, oficial, erau destinaţi construcţiei de infrastructură). „Fondul Naţional de Dezvoltare este practic, în acest moment, golit din punct de vedere financiar. Nu există bani reali, există numai bani fictivi. Domnul Tăriceanu a cheltuit banii pe care i-a avut din vânzarea BCR – peste trei miliarde de euro - şi din alte privatizări. Pe ce? Numai el ştie“, dezvăluia în ianuarie 2009 noul premier Emil Boc.

Boc – TVA şi forfetarul

Destui îi reproşează actualului primar clujean faptul că a tăiat cu 25% salariile bugetarilor, în loc să reducă sumele alocate investiţiilor publice (după modelul aplicat azi de Victor Ponta). Alţii, din contră, susţin că Emil Boc ar fi trebuit să profite de criză şi de lipsa banilor la buget pentru a subţia semnificativ aparatul bugetar umflat de predecesorul său. Dar, probabil că una din cele mai nefericite decizii luate de cabinetele conduse de el în perioada 2009-2012 au fost majorarea taxei pe valoarea adăugată. Este ştiut că ridicarea TVA de la 19% la 24% nu a fost prima opţiune – iniţial, pensiile urmau să scadă temporar cu 15%, dar Curtea Constituţională s-a opus, moment în care s-a luat decizia ca banii necesari pentru ţinerea sub control a deficitului să fie obţinuţi din creşterea TVA. Care s-a dovedit a fi o măsură deloc temporară – în ciuda promisiunilor din campanie, guvernul Ponta nu a redus, până în prezent, această taxă nici măcar cu un punct procentual. Impozitul forfetar (în fapt un impozit minim obligatoriu, indiferent dacă o companie avea sau nu profit) s-a dovedit, la rândul lui, o decizie nu prea bine gândită. În schimbul unor încasări sigure la buget şi a unei ipotetice combateri a evaziunii fiscale, guvernul Boc a lovit puternic în firmele mici, care oricum se chinuiau să supravieţuiască în criză.

MRU – privatizare eşuată

Din moment ce nu a fost premier decât puţin peste două luni în primăvara lui 2012, cabinetul lui Mihai Răzvan Ungureanu nu a avut timp nici să rupă gura târgului (deşi unii din miniştrii săi păreau a avea potenţial), nici să dezamăgească. Dacă poate fi criticat pentru ceva, este vorba de ratarea privatizării Cuprumin – unele voci susţin că numeroasele condiţii pe care trebuia să le îndeplinească cumpărătorul canadian au fost prea dure, iar autorităţile de la Bucureşti nu au dat dovadă de flexibilitate.

Ponta – taxele şi investiţiile

În numai doi ani şi jumătate, guvernarea USL (transformată de la o vreme în PSD + UDMR) a introdus sau a mărit zeci de taxe, apărând taxe pe extracţia de resurse naturale, celebra „taxă pe stâlp“, dar şi impozite pentru agricultori şi crescând accizele (cel mai mult cele pe carburanţi), taxele pe proprietate ori impozitele auto. Deşi, în campania electorală, promisese nu numai că nu vor fi majorate sau extinse impozitele, dar şi că vor fi reduse TVA şi contribuţiile sociale. Până în prezent, doar CAS a scăzut cu cinci puncte procentuale, însă mediul de afaceri se teme că Executivul le dă anul acesta cu o mână şi le va lua la anul cu două.

Reducerea drastică a investiţiilor publice a fost o altă strategie total greşită a cabinetului Ponta, în primele opt luni ale acestui an sumele alocate investiţiilor totalizând 14 miliarde de lei, cu peste cinci miliarde de lei mai puţin decât în aceeaşi perioadă a lui 2012. Impactul direct al acestei decizii asupra proiectelor de infrastructură şi cel indirect asupra întregii economii nu mai trebuie explicat.

5,7% din PIB a fost deficitul bugetar în 2008, ultimul an al guvernării Tăriceanu. Deşi economia înregistrase o creştere de peste 7%, iar în vistieria publică intraseră miliarde de euro din privatizări

40% era impozitul pe venit aplicat, până în 2004, pentru sumele din salariu care depăşeau nivelul de 13 milioane de lei vechi (la acea dată, circa 300 de euro). Celelalte cote ale impozitării diferenţiate erau 18%, 23%, 28% şi 34%.

19% a fost nivelul TVA, până în vara lui 2010. Ca urmare a majorării taxei pe valoarea adăugată la 24%, fiecare român a plătit, în medie, către stat 2.500 de lei în plus, în ultimii patru ani

5 miliarde de lei. Cu atât au scăzut cheltuielile cu investiţiile publice în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2012. Reducerea de 28% echivalează cu sute de proiecte de infrastructură blocate.