Ce știm despre dependența de alcool ?

De Ioana Pavel  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există 4 mari cauze care stau la baza dependenței: ereditatea, caracterul și personalitatea, atmosfera, anturajul și condiția socială (divorț, lipsa de serviciu), spun specialiștii. Problemele principale care apar corelate cu dependența sunt, în primul rând, de ordin spiritual, și afectează relația persoanei cu Persoana care L-a creat, adica, cu Dumnezeu. În al doilea rând, problemele apar în relația sa cu sine, și persoana ajunge la o incapacitate de a-și organiza viața, de a avea niște repere moral-spirituale după care să se ghideze, să își ghideze gândurile, sentimentele și comportamentele de zi cu zi. Dependența îi afectează mai ales stima de sine, precum și relațiile cu cei din jurul său. Este vorba de un cerc vicios în care persoana dependentă este condamnată să se învârtă până când va găsi un liman, și o posibilitate prin care să ajungă să își dorească să iasă din acest cerc cu orice preț.

Statisticile arată că intervalul de la primul consum până la instalarea adicței diferă în funcție de vârstă, în felul următor: de la 5 la 15 ani pentru adulți, de la 5 până la 15 luni, pentru adolescenți, iar pentru pre-adolescenți, mult mai repede, de la 5 până la 15 săptămâni.
Declarat ca fiind boală de către Organizația Mondială a Sănătății în 1956, alcoolismul constă într-o anormalitate la nivelul transmițătorilor care este activată de acest consum de alcool. Medicii vorbesc despre alcoolism ca o boală:
- fizică, pentru că apar modificări în structura bio-chimică a creierului la nivelul neuro-transmițătorilor;
- psihică, pentru ca presupune și obsesia mentală (a alcoolului);
- socială, întrucât sunt afectate relațiile din interiorul și din afara familiei;
- spirituală, pentru că presupune pierderea conștiinței de Dumnezeu și a interesului pentru lucrurile spirituale;

Este important să mai știm despre alcoolism că este o boală:

- primară (este o boală în sine și nu un simptom al altei boli!);
- progresivă (se agravează în timp, la fel ca și problemele sociale ale alcoolicului);
- cronică (durează întreaga viață, dacă aceasta nu este tratată) ;
- fatală (daca nu este tratată, va duce la moarte) ;

Specialiștii spun că alcoolismul poate fi oprit din evoluție, dar niciodată vindecat. Din cauza alcoolismului netratat, zi de zi, se produc sute și mii de accidente peste tot în lume, se distrug familii, crește violența și criminalitatea.

Studiile arată că există 5 tipuri de alcoolici:

Alcoolicii tineri. Aceștia reprezintă categoria cea mai largă. Rareori cautăă ajutor pentru dependența de alcool. Au în jur de 24 de ani, și devin alcoolici, de regulă, în jurul vârstei de 20 de ani. Beau mai rar decât ceilalți alcoolici, și obișnuiesc să amestece băuturile atunci când beau.
Tinerii antisociali. Aceștia au în jur de 26 de ani. Mai mult de jumătate dintre ei au o dereglare de personalitate. Au început să bea la 15 ani și au devenit alcoolici în jurul vârstei de 18. Cei mai mulți fumează tabac.
Tipul alcoolicilor funcționali. Au, de obicei, între 30-40 de ani și tind să aibă relații stabile, o educație aleasă, sunt intelectuali mulți dintre ei și câștigă bine. Tind să consume din două în două zile, și beau cel puțin 5 pahare odată.
Alcoolicii familiali intermediari. Aproape jumătate au rude apropiate care sunt alcoolici. De regulă, alcoolicii din acest subtip au început să bea pe la vârsta de 17 ani și au devenit alcoolici în jur de 30 de ani.
Tipul cronic. Acest tip este cel mai rar, și include, de regulă, bărbați, care au rata cea mai mare de divorțuri, și care mai sunt dependenți și de droguri.
Pentru toți aceștia, există astăzi mai multe centre, în lume și în țară(de dezalcolizare, consiliere și prevenire etc.) unde ei pot căuta ajutor și tratament.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”