ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Simona Halep nu va putea juca tenis timp de o lună după ce a acuzat o problema medicală cu puţin timp înainte de startul turneului WTA de la Miami.
Sportiva în vârstă de 22 de ani a fost operată la o clinică din Statele Unite deoarece avea o unghie încarnată la piciorul drept.
Deşi a sperat că va putea evolua la Miami, Simona Halep a anunţat că abandonează cu câteva ore înaintea meciului pe care trebuia să-l joace contra lui Casey Dellacqua.
Halep ar urma să revină pe terenul de tenis în a doua jumătate a lunii aprilie, la timp pentru meciurile echipei de Fed Cup a României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.