Sf. Ecaterina a trăit în sec. al III-lea, d. Hr. Fiind o tânără care primise, în Alexandria, centrul cultural al cunoașterii, din Antichitate, o educație aleasă, Sf. Ecaterina, care îi studiase pe cei mai mari filozofi și gânditori ai vremii, refuza să se căsătorească chiar și cu fiii celor mai bogate familii ale imperiului roman. Ea le spune părinților ei că se va căsători numai cu cineva care o va depăși în inteligență, frumusețe, bogăție și faimă.

Având o mamă creștinată în ascuns, Ecaterina a ajuns la duhovnicul acesteia, un sfânt părinte pustnic. Acesta i-a spus că există un singur mire care îndeplinește aceste calități. Numele Lui este Iisus Hristos: "Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume - ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe". Părintele i-a dat fetei o icoană cu Maica Domnului, ținându-l pe pruncul Iisus în brațe și i-a spus Ecaterinei să se roage Mamei Mirelui Ceresc, pentru ca Sfânta Fecioară să îi arate ce să facă.

Ecaterina a ascultat. A plecat acasă, luând iconița și a început să se roage cu lacrimi, din tot sufletul, Maicii Domnului. S-a rugat multe ore, până după miezul nopții, după care a adormit. În timpul somnului a visat-o pe Maica Domnului, „care strălucea ca o lună”, iar Fiul ei din brațe „strălucea ca un soare”, însă El nu voia să o privească. Maica Domnului îi zice că această copilă a venit de departe, căutând un mire. Pruncul însă a zis că nu o poate privi, pentru că este urâtă. Mirându-se, Maica Lui Hristos i-a zis că această copilă este cea mai frumoasă fată din Alexandria.

Plângând, Ecaterina s-a întors la ascet pentru a îi povesti visul. „Bine ţi-a spus”, i-a zis acesta. „De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.”

În câteva zile, vestita tânără din Alexandria a devenit creștină, botezându-se. Un nou vis i-a bucurat, de această dată, inima. A simțit dulceața raiului, văzându-L pe Hristos, care i-a dăruit un inel. De atunci, s-a dăruit în întregime Lui Hristos, devenind misionară.

Aflând împăratul Maximian, a chemat-o la o discuție, la finalul căreia, a zis: „Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.”

150 de mari dascăli și înțelepți erau la poarta împăratului a doua zi. Ecaterina a discutat cu ei toată ziua, demontându-le toate argumentele, fiind inspirată și luminată de Duhul Sfânt. Aceștia „capitulau”, pe rând, spunând: „ Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.”

Împăratul a poruncit să se taie capetele celor 150 de înțelepți care au crezut și L-au mărturisit pe Hristos, pe Ecaterina aruncând-o în închisoare. Mulți care veneau să o viziteze, plecau de acolo crezând în Dumnezeu, printre care și Faustina, împărăteasa lui Maximian, însoțită de garda sa de corp și 200 de soldați. Toți aceștia au crezut în Hristos, datorită Sfintei Ecaterina. Împăratul Maximian a poruncit ca toți aceștia să fie decapitați, inclusive femeia sa.

Deja muriseră 352 de oameni din dragoste pentru Hristos, datorită Ecaterinei, când a venit și rândul ei să moară. A fost chinuită în multe feluri, dintre care, cel mai groaznic a fost tragerea pe roată. De aceea, în multe icoane, apare ținând în mână o roată. „ După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.”, spune Episcopul Augustin de Florina, într-o predică.

Sfintele ei moaște se păstrează până astăzi, pe muntele Sinai. În România, se găsesc părticele din moaștele Sfintei Ecaterina în București, la biserica Colțea și la mănăstirea Comana. De asemenea, Sf. Ecaterina este ocrotitoarea studenților teologi, din București.