"COMUNISM INCIPIENT". Replica Pr. Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului în scandalul anti-ÎPS Teodosie: Ortodoxie și Catolicism, Liturghie și Fake News

De Alesandru Anghel  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ortodoxie și Catolicism, Liturghie și Fake news
 
"E păcat să mergi la catolici". E propoziția spusă de IPS Teodosie, care a aprins ieri presa și rețelele sociale. Și cred că mulți din acuzatorii IPS au căzut într-o mare capcană reducționistă, neînțelegând deplin despre ce e vorba. Ca unul care am fost în emisiune, îmi spun și eu opinia.
 
1. IPS nu s-a referit la mersul în vizită la catolici, el însuși participând la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină, la biserica catolică din apropierea Catedralei, ca li la alte vizite în Occidentul catolic.
Însă una e vizita la catolici și alta e comuniunea cu ei, implicarea liturgică, adică rugăciunea împreună cu cei de altă credință, lucru interzis de canoane, începând din vremea Sf. Apostoli. (căutați 10, 45, 46, 64 Apostolic, 2, 4 Sinodul III Ecumenic, 6, 9, 32, 33 Laodiceea). Există și o Hotărâre a Sf Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, care spune că ortodocșii nu au implicare liturgică cu catolicii, fie și în Săptămâna de rugăciune: "la Catedrala Patriarhală, alte catedrale și biserici ortodoxe din țară și străinătate, reprezentanții celorlalte culte creștine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. Clericii ortodocși români prezenți la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creștine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii".
Iar acum îi cerem IPS Teodosie să calce toate aceste legiuiri în picioare, de dragul...cui?
 
2. Răspunsul IPS e înțeles eronat, pentru că mai nimeni n-a înțeles întrebarea. IPS răspunde unei ascultătoare care spune că "merge de mulți ani".
Asta nu e vizită, e clar rugăciune împreună cu catolicii, ceea de intră sub interdicția de mai sus. Ce trebuia să spună IPS? Că ortodocșii pot să-și facă praf învățăturile, doar că nu e o biserică ortodoxă în jur? Dimpotrivă, a oferit soluția canonică. Se poate merge la slujba ortodoxă de la frații greci, ruși, sârbi, etc.
 
3. Cine a lansat știrea (culmea, un teolog și fost angajat la Arhiepiscopie, Ionuț Druche) a uitat (sau nu a știut, sau nu a vrut) să precizeze contextul răspunsului IPS. Însă lipsa contextului generează fake news (explic imediat).
Răspunsul IPS vine pe fondul unei întrebări anterioare similară, chiar mai gravă. La min 6,14 în emisiune (e pus și aici), un ortodox spune că merge la catolici și "ia și ostia", adică se împărtășește acolo. Ceea ce cred că a stârnit în IPS amintirea dureroasă a cazului IPS Corneanu (atunci toți strigau că s-au încălcat canoanele, acu...afară plouă). La a doua întrebare, când a auzit de "mai mulți ani", IPS doar a reluat răspunsul. Nu a spus ascultătoarea dacă s-a și împărtășit, dar deja era clară încălcarea legiuirilor bisericești prin comuniune. Ca atare, IPS răspunde similar la ambele întrebări "e păcat", adică se încalcă prevederile bisericești.
 
Unde e fake news? Păi nimic din toate astea nu s-au văzut în știrea vânturată reducționist prin presă, preluată pe nemestecate de comentatorii îndârjiți împotriva IPS. S-a speculat repede un scandal și s-au pus paie pe foc, fiind întrebați reprezentanții BRC, cărora normal că nu le-a picat bine propoziția IPS, neștiind tot contextul.
Și așa, în goana după audiență, reducând totul la o presupusă vizită la catolici, s-a construit o știre falsă, că IPS ar fi atacat, denigrat sau deranjat pe catolici. Nimic mai fals, IPS a spus doar că e păcat să se încalce propriile legiuiri bisericești. Nu știu cum se face că toți clamăm respectarea legii, dar când e vorba de cea duhovnicească, acolo brusc ne apucă libertinismul și relativismul. Vorba unui ziarist, Victor Roncea: "Se roagă un PNL-ist în sediu la PSD?" Chiar, de ce partidele pot crede diferit și cultele nu?
 
Și totuși, de ce nu putem să ne rugăm împreună? Pentru că, în libertatea noastră de credință, credem diferit și avem identități diferite. Dacă suntem superficiali sau relativiști, sigur că nu vedem aceste diferențe și credem că toți suntem la fel (comunism incipient), pentru că nu avem nici identități consolidate. Însă pentru un credincios care își trăiește rugăciunea din Liturghie, el își va căuta totdeauna rugăciunea cu care se identifică, pe care a învățat-o, o știe și o trăiește. Va respecta felul de a se ruga al celor diferiți, dar acela nu-l va hrăni.
 
Căci despre hrană identitară este vorba în rugăciune și împărtășire. Iar identitatea, cum spunea chiar Papa Francisc, nu se negociază: "Nu am cum să fiu ecumenic dacă nu pornesc de la faptul că sunt catolic, iar celălalt care este ecumenic în dialog cu mine trebuie să o facă în calitate de protestant, ortodox și așa mai departe. Identitatea noastră nu e negociabilă. Se integrează de la sine”. Adică, înțeleg eu, ortodocșii nu pot practica catolicismul, doar de dragul integrării în UE și NATO.
 
 
Concluzie:
 
"Taică-meu in primărie
Avea dreptul ca să intre
Cu căciula în cap, obicei de pe moșie
De la moși și strămoși mei păstrat.
Unii zic sa-mi iau căciula, jos din cap,
Spunând adesea ca nu-s civilizat,
Poate vor s-o țâu în mână, să mă aplec,
Ca sa ma laude că m-am integrat
Da bă vecine hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
Asta e căciula mea, îi a mea și nu-i a ta,
Că-i obicei din veac lăsat...
 
(Cenaclul Flacăra - "Căciula")
 
(text personal al Pr. Eugen Tănăsescu)

Foto deschidere: Vali Vădănoiu

Cu căciulile pe frunte - Cenaclul Flacăra. Cantautor: ION HAGIU învățător din Zăbala, COVASNA

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer