ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a reacţionat după ce mai mulţi oameni din comuna Nana, judeţul Călăraşi, s-au trezit cu sechestru pe aproape 200 de hectare de teren.
Băsescu susţine că oamenii din Nana plătesc consecinţele unei "acţiuni politice" împotriva sa, el fiind, de fapt, adevărata ţintă a anchetei din Călăraşi.
"Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş.
Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie?", transmite Băsescu.
Parchetul General a dispus instituirea unui sechestru pe aproape 200 de hectare de teren deţinut de localnici din localitatea Nana. Printre cei afectaţi de această măsură se numără şi Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.