

Regatul Unit ar putea să nu declanșeze „niciodată” ieșirea sa din Uniunea Europeană, în pofida victoriei Brexit la referendumul de joia trecută, a estimat duminică un diplomat european, citat de AFP, scrie antena3.ro.
„Sentimentul meu personal este că nu vor notifica niciodată” UE asupra intenției lor de a părăsi Uniunea, a declarat acest diplomat, sub rezerva anonimatului.
În conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007, care nu a fost utilizat niciodată până în prezent, pentru a-și angaja retragerea, Regatul Unit trebuie să notifice Consiliul European, compus din șefi de stat și de guvern din țările membre, cu privire la intenția sa de a părăsi Uniunea și apoi să negocieze timp de doi ani, cel mult, „un acord de retragere”.
„Noi dorim ca Londra să declanșeze articolul 50 acum pentru ca să existe o claritate. Cum însă nu îi putem forța, mă aștept ca ei să-și ia timp pentru aceasta”, a declarat același diplomat. „Și nu exclud, acesta este sentimentul meu personal, că ei ar putea să nu o facă niciodată”, a mai adăugat el.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.