Sărbătoarea Botezului Domnului, unde dintre cele mai mari sărbători ortodoxe, se mai numește Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi s-a arătat Sfânta Treime, și totodată, Mântuitorul, care stătuse până atunci necunoscut pentru cei mai mulți, a fost recunoscut ca Mesia. „Dar cărui fapt datorează această zi numele de Epifanie? Faptului că Domnul nu S-a făcut cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Boboteaza este pentru noi o mare sărbătoare: ni-L arată pe Hristos intrând deplin în activitatea Lui mântuitoare, publică, primind în acest scop mărturia Treimii. Hristos s-a botezat ca să arate că-Și însușește toate ale noastre, că este aproape de noi și că, primind Botezul în apa Iordanului, El este unul din Sfânta Treime.”, spune Părintele Staniloae, subliniind că „Boboteaza e un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni”.

Botezul Domnului în Iordan are o dublă semnificație: pe de o parte, prin cufundarea în apele Iordanului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos sfințește firea apelor, pregătind botezul creștin; pe de altă parte, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: „Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”, Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihnește peste Hristos, și Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului.

„Și ieșind Domnul din ape, I s-au deschis Lui cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste El în chip de porumbel („nu în trup de porumbel – trebuie știut bine lucrul acesta” – atrage atenția Sfântul Ioan Gură de Aur), iar din cer, glasul Tatălui s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). A venit Mântuitorul Iisus la ape, ca să sfințească firea apelor; a venit să Se boteze, ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez; a venit la Ioan, ca acesta să fie pentru El martor adevărat, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste El.”, scrie Ziarul Lumina.

La români, sărbătoarea Botezului Domnului a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de Mitropolitul țării, în prezența Domnitorului și a curții, scrie Agerpres.

Părintele Ioan Istrati ne oferă o notă personală specială asupra sărbătorii de azi:

„Dumnezeu intră în apă. Și apa tremură. Iordanul se întoarce înapoi. Oceanele se zbat de iubirea Celui ce le-a zidit. Își amintesc mângâierea Duhului care încălzea apele la început. Se apropie sfios de tălpile Celui ce ține universul în mâini. Ghețarii cântă doxologia tăcerii. Pâraiele susură minunea lumii. Fluviile îngână ușor taina.

Dumnezeu separă apele. Blagoslovește Marea Roșie vestind că Sângele Lui va despărți viața de moarte. Sfințește Iordanul și-l întoarce spre Eden. Cheamă lacrimile de sânge și sudorile sfinte din Ghetsimani. Așteaptă apele vii săltătoare care vor curge din Coasta Sa pentru a adăpa lumea.

La Cana Galileii, apa și-a văzut Creatorul și s-a înfiorat, s-a înroșit de sfială și s-a transformat în vin. La Iordan, apa nu mai curge spre Marea Moartă, ci spre Marea vieții.

Și, noi, întemeiați în Dumnezeu, cufundați în apa Botezului, ne ștergem de moarte și ne ungem cu Mirul Vieții.

Dumnezeu sfințește apele. Și lacrimile noastre.”

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, mărire Ție! Amin.