Armata Română se va moderniza în mod accelerat în 2014

De Petre Laurențiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a anunțat miercuri un plan complex de modernizare a Armatei Române în 2014, grație faptului că "premierul Victor Ponta a înţeles că Armata a fost neglijată foarte mult timp". Printre măsurile luate, se numără înzestrarea forțelor aeriene cu avioane de tip Spartan și Hercules, realizarea unui nou transportor blindat românesc. Totuși, ministrul nu a dorit să confirme sau să infirme dacă România va achiziționa și drone.
Am făcut demersuri nenumărate, iar premierul a înţeles că Armata a fost neglijată foarte mult timp, astfel că în 2014 vom avea un buget mai mare. Avem programe de înzestrare, iar cel ce vizează forţele aeriene este cel mai de amploare. Am început să aducem avioanele de transport Spartan, şase dintre ele au ajuns deja. Ultimul urmează să fie livrat într-o săptămână - două. Avioanele Spartan împreuna cu Hercules C-130 asigură necesarul de capabilitate al Armatei Române pe distanţe lungi, medii şi scurte.

Un alt program important este cel de dotare cu avioane multirol, iar după ani de dispute am reuşit să declanşăm acest program de înzestrare datorită faptului că resursa de zbor a avioanelor MIG va fi epuizată în 2017, deşi au fost modernizate. Noi ca stat va trebui să asigurăm Poliţia Aeriană şi nu era normal ca România, care a avut o flotă serioasă de vânătoare, să apeleze la alt stat să se asigure securitatea aeriană.

Ministrul a vorbit și despre modernizarea forțelor terestre:
Există un program de dotare cu transportoare Piranha, iar ultimul lot de astfel de vehicule va ajunge în acest an, dar din banii puţini mai facem şi cercetare militară şi lucrăm cu inginerii de la Moreni să realizăm un nou transportor blindat românesc care să facă faţă misiunilor forţelor terestre. În privinţa forţelor terestre am reuşit dotarea de ultimă oră a acelor brigăzi de operaţii speciale care pot îndeplini orice misiuni în ţară sau în afara ei cum este şi unitatea de la Buzău.

România, împreună cu statele NATO, îşi asigură necesarul de tehnică pentru culegerea de informaţii. Avem discuţii cu partenerii din SUA ca România să se mai doteze cu echipamente militare odată cu retragerea forţelor americane din teatrele de operaţii. Noi am selecţionat o serie de repere de care credem că avem nevoie şi, în funcţie de analizele care se vor face la Pentagon şi tinând cont de faptul că ne-au sprijinit de fiecare dată, acele repere să fie disponibilizate către Armata Română.

Nu în ultimul rând, Mircea Dușa a dezvăluit că, în perioada următoare, se vor organiza mai multe concursuri pentru posturile din conducerea Armatei.
Au plecat multe cadre militare la pensie şi la început de an am procedat la numirea de cadre noi în funcţiile de conducere ale structurilor de conducere din cadrul ministerului. În cea mai scurtă perioadă se vor scoate la concurs posturile lăsate vacante în urma numirilor. În funcţiile de conducere am dorit să vină oameni tineri cu experienţă în teatrele de operaţii şi cu experienţă în structurile internaţionale fie ele NATO sau ale Uniunii Europene. Anul acesta se împlinesc zece ani de la intrarea României în NATO, iar militarii noştri s-au achitat întotdeauna onorabil de misiunile pe care le-au avut, făcând din Ministerul Apărării Naţionale un al doilea Minister de Externe.

Tot în 2014, una dintre cele mai importante misiuni ale Armatei Române va fi aceea de a-i ajuta pe americani să se retragă din Afganistan, prin intermediul bazei de la Mihail Kogalniceanu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației