Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură.
"Nu fac acum comentarii aplicate pentru că este un text pe care nu am apucat să-l citesc, am văzut doar comentarii, cât am apucat să văd, în presă, asupra sa şi ca atare nu mă voi adânci în comentarii. Pot să vă spun următorul lucru: că având în faţă documentul politic, acest program - înţeleg că marţi Guvernul vine şi angajează răspunderea - vom avea o discuţie, o analiză şi vom lua o decizie aşa cum se întâmplă în situaţia în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
Vom lua o decizie dacă eventual facem noi, Partidul Naţional Liberal, că noi putem face o moţiune de cenzură sau amendamente, dacă e cazul, şi atunci sigur că ne vom motiva şi această decizie. Tot ce pot spune deocamdată este că avem de-a face cu un program diferit pentru că la început s-a vorbit, înţeleg despre un program cam copy/paste aşa, programul USL. Înţeleg că au apărut elemente noi, că nu avem de-a face cu acelaşi program din care doar literele USL să fie scoase", a declarat Crin Antonescu.
În acel moment, a intervenit în discuţie senatorul PNL Puiu Haşotti, care l-a întrebat pe Antonescu: "Nu-i un plagiat?".
"Nu, dacă nici nu e acelaşi text. Domnul senator Haşotti are răutatea intelectualului umanist", a răspuns preşedintele PNL.
Liderul PNL a mai făcut observaţia că anumite măsuri economice prezentate în programul de guvernare vor fi luate doar dacă “bugetul va permite”, considerând că în acest caz programul nu spune nimic.

Haşotti a continuat: "Nu, dar am spus că nu este un plagiat, e o laudă", moment în care Antonescu a replicat: "Ce mai conta încă unul în această ţară? Nu mă refer la cineva anume".
Liderul PNL a mai făcut observaţia că anumite măsuri economice prezentate în programul de guvernare vor fi luate doar dacă “bugetul va permite”, considerând că în acest caz programul nu spune nimic.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.