

Vladimir Putin ştie că Articolul 5 din Tratatul NATO îi protejează pe membrii Alianţei de o invazie terestră, dar nu şi de acţiuni subversive, prin cumpărarea instituţiilor media, a băncilor, a declarat Robert Kaplan, avertizând România să se ferească de acţiunile Rusiei în următorii cinci ani.
Analistul american a precizat că Rusia se simte permanent vulnerabilă, deoarece are un teritoriu vast, dar are mai puţini cetăţeni decât Bangladesh şi e divizată interior de munţi şi fluvii.
Această vulnerabilitate "duce la insecuritate, iar imperiile se formează din insecuritate, din nevoia de a avansa, pentru că dacă nu avansează sunt ameninţate din interior", a explicat Kaplan.
"Ceea ce vrea preşedintele rus este o zonă tampon trandiţională în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz. Cu alte cuvinte, el nu vrea să recreeze Pactul de la Varşovia. Acesta a fost prea scump şi de aceea s-a prăbuşit Uniunea Sovietică.
El vrea o zonă tampon tradiţională, de influenţă, cuvântul potrivit ar fi finlandizare. Vrea ca în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz să aibă o situaţie similară celei pe care o avea URSS în Finlanda în timpul Războiului Rece, când politica externă finlandeză era, într-o anumită măsură, deţinută de URSS.
Li se permitea să fie capitalişti şi democraţi, dar în alte zone nu erau independenţi deloc", a spus analistul Stratfor Robert Kaplan, care şi-a lansat la MAE volumul "Răzbunarea geografiei".
Analistul american a precizat că Rusia se simte permanent vulnerabilă, deoarece are un teritoriu vast, dar are mai puţini cetăţeni decât Bangladesh şi e divizată interior de munţi şi fluvii.
Această vulnerabilitate "duce la insecuritate, iar imperiile se formează din insecuritate, din nevoia de a avansa, pentru că dacă nu avansează sunt ameninţate din interior", a explicat Kaplan.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.