Alina Bica, fostul procuror şef al DIICT, a dat declaraţii în faţa procurorilor anticorupţie în dosarul restituirilor frauduloase în care este arestată preventiv.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Bica a încercat să explice că nu a avut legătură cu acele restituiri, aruncând vina spre doi foşti colegi din perioada în care a lucrat la ANRP.
"Repartizarea lucrărilor către consilieri o făcea şefa de serviciu, respectiv Anghelina Cecilia. După repartizarea dosarelor către consilier şi verificarea actelor din dosar, acestea era propuse către CCSD (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - n.r.), în vederea transmiterii la evaluare. După repartizarea dosarelor către consilier şi verificarea actelor din dosar, acestea erau propuse CCSD, în vederea transmiterii la evaluator. După ce comisia propunea transmiterea către evaluator, dosarul era înaintat acestuia, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termenul stabilit de procedura internă a ANRP. După întocmirea raportului de evaluare, acesta era transmis către Serviciul Despăgubiri din cadrul ANRP, serviciu care îl propunea pentru următoarea întrunire a CCSD. Odată ajuns în comisie, dosarul era fie aprobat, fie transmis spre reevaluare dacă membrii comisiei aveau neclarităţi cu privire la sumă şi modul de întocmire a raportului de evaluare.
În momentul în care raportul de evaluare era aprobat de către Comisie se proceda la redactarea deciziei de către fiecare consilier care avusese anterior în lucru dosarul. Decizia era semnată de către preşedintele instituţiei, de vicepreşedintele care răspundea de Direcţia fondului funciar, de directorul acestei instituţii, de Şeful serviciului despăgubiri, de un consilier care se ocupa de raportul de evaluare şi de altul care verifica conformitatea standardelor de evaluare folosite de către evaluator.
De asemenea, doresc să precizez faptul că deşi eram director al Direcţiei care coordona Serviciul Despăgubiri, şefa serviciului, Anghelina, uneori purta corespondenţa exclusiv prin intermediul vicepreşedintelui Diacomatu Sergiu. Consider că proceda în acest fel întrucât nu eram considerat un om apropiat vicepreşedintelui, care să fie dispus la compromisuri sau solicitări neconforme cu legea sau regulamentul instituţiei. În acest mod s-a procedat şi în cazul dosarului nr. 22714/FFCC", se arată în declaraţia Alinei Bica de la DNA, scrie Mediafax.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.