Se pare că România capătă şi ea chipul firesc al democraţiilor de pretutindeni: are o aparenţă de viaţă democratică sub care se ascunde (dar nu atât de bine...) ceea ce americanii numesc Deep State, adică o structură de profunzime care decide finalmente cine va conduce şi în ce direcţie aşa-zisul destin popular. Cauza pentru care oamenii nu mai ies cu convingere la vot este presimţirea acestei stări de lucruri, care se exprimă uneori ca lehamite: ori cu cine ai vota, nu se schimbă nimic! Dar, dacă stăm să cumpănim lucrurile mai adânc, e chiar aşa de rău faptul acesta?

Livrare gratuita in 24 de ore!

Este evident pentru oricine că Sistemul actual l-a ales pe Victor Ponta în prealabil pentru funcţia supremă în stat. Alegerea deja s-a făcut. Ea urmează a fi validată popular la „alegerile” din 2 noiembrie şi din turul doi. Dar crede cineva că Victor Ponta are un contracandidat pe măsură? Pentru a mai risipi din „ameninţarea” legată de turul doi, au apărut deja celebrele fotografii cu shopping-ul d-nei Udrea, încât alegătorii d-sale nu vor mai putea pretinde o influenţă importantă în contracararea lui V. Ponta. Degeaba a ameninţat Traian Băsescu cu dezvăluiri spectaculoase, degeaba l-a etichetat pe Ponta ca fiind ofiţer acoperit SIE (trebuşoară curat neconstituţională), degeaba ameninţă d-sa serviciile că „nu va merge la culcare până în 21 decembrie” şi-i va trage la răspundere pe cei care au filat-o pe Elena Udrea la Paris. Traian Băsescu este deja trimis la culcare, i s-a pregătit pătuţul, cineva i-a şoptit rugăciunea şi toată lumea aşteaptă ca bebeluşul să adoarmă. Sigur, dacă va mai scânci puţin, nimeni nu se va îngrijora, dar dacă va fi recalcitrant şi se va zbate prea mult, cei care până ieri îl ajutau să „controleze” serviciile îi vor arăta, probabil, şi alte fotografii cu d-na Udrea, şi nu neapărat în compania unor femei, ci poate a unui bărbat...

Surpriza poate veni din partea lui Klaus Iohhanis. Dar numai până la un punct. Zvonurile că neamţul nostru va fi sprijnit în direct de şefa cancelariei de la Berlin nici nu au apucat bine să răsară, că s-au şi stins, ca focul sub biciul ploii torenţiale. Doamna Merkel nu a schiţat niciun gest (n-ar fi fost chiar în regulă, dar, la nivel mai mic se poartă – vezi puzderia de susţineri de care se bucură Ponta în rândurile social-democraţilor europeni, afişată la Antena 3 în platoul d-nului Gâdea), probabil sfătuită de forţe mai clarvăzătoare că nu e cazul să complice lucrurile inutil: situaţia e sub control, Klaus pare într-adevăr un contracandidat real, iar dacă vor fi probleme, la limită, la numărătoarea voturilor, se va decide aşa cum s-a stabilit.

Adevăratul contracandidat al lui Victor Ponta, Crin Antonescu, s-a retras (a fost retras?) tacit înainte de termen, pentru că Sistemul, dacă a ezitat cândva între cei doi, între timp s-a hotărât pentru cel care a ajuns în funcţia de prim-ministru. Nu înseamnă că d-nul Antonescu este definitiv pierdut. El poate fi recuperat în bătăliile viitoare şi, dacă judecăm numai după vehemenţa cu care era atacat de un Andrei Pleşu (orice s-ar spune, un intelectual „jucător” împătimit...) e clar că se mizează sau se va miza în continuare pe dânsul. Deocamdată, avem în vizor figura lui Victor Ponta.

Aşadar, degeaba am pătimit în aşa-zisa campanie electorală, degeaba am asistat la dezvăluiri spectaculoase şi la breaking news-uri zgomotoase, lucrurile erau de mult aşezate. Ba chiar aş risca să spun că însuşi Klaus Iohhanis este gata să depună mărturie după turul doi că a fost învins în luptă dreaptă şi-i urează succes în continuare lui Victor Ponta. Într-adevăr, după un meci trucat, în care transpiraţia este pusă cu pipeta şi loviturile sunt coordonate cu telecomanda, cel mai frumos moment de final este cel în care, vădit obosiţi, competitorii se împacă, spre binele noastru al tuturor.

Îmi amintesc vehemenţa Sistemului împotriva lui Adrian Năstase în 2004. Deşi Traian Băsescu nu avea nicio şansă să-l bată pe cel care „controlase” total România până atunci, Sistemul a hotărât că Năstase trebuie să piardă, probabil fiindcă încălcase o linie roşie. Acum, privind retrospectiv, acelaşi Sistem regretă, probabil, alegerea lui Traian Băsescu, dar deja e prea târziu. Şi oricum nu mai contează.

Aceste alegeri ne dau, într-adevăr, speranţe. Este pentru prima oară când, după 1989, jocul de scenă cuprinde atât de mulţi figuranţi şi atât de importanţi. Dar, dată fiind nevoia unui consens real (ne amintim expresia?), ei sunt, cu toţii, striviţi de alonja lui Victor Ponta.

Roma(nia) Victor!!!