Continuăm dialogul cu Virgiliu Gheorghe despre gazele de şist. Prima parte a interviului o puteţi citi aici.

O altă problemă este poluarea apei. Pentru extragerea gazului este nevoie ca o cantitate foarte mare de apă să fie injectată sub presiune în puţul de foraj în vederea creării fisurilor prin care este eliberat gazul de şist. Este vorba de aproximativ 15 milioane de litri pentru fiecare puţ, în cazul în care are loc o singură fracturare. Dacă este nevoie de mai multe fracturări, atunci la fiecare dintre ele trebuie mai multă apă decât la cea anterioară după studiul Direcţiei Generale de Politici Interne a Parlamentului European. Aceasta pentru o singură sondă, însă o platformă de exploatarea poate să cuprindă mai multe sonde. Apa aceasta va fi preluată din rezervele locale de apă, ceea ce nu este un lucru de trecut cu vederea. Se conştientizează foarte puţin faptul că apa este una dintre cele mai importante resurse ale viitorului, mai importantă chiar decât petrolul. Orice naţiune îşi protejează resursele de apă căci fără apă omul nu poate supravieţui. În perspectiva viitorului, e mult mai importantă chiar decât petrolul, căci resurse energetice alternative există, cel puţin cele solare, pe când în ceea ce priveşte apa potabilă se estimează o mare criză în următoarele decenii.

Bun, dar apa nu ne-o ia nimeni, căci doar este injectată tot în solul nostru.

Pe de o parte, ca şi ţară agricolă avem nevoie de apă pentru irigaţii aşa că nu ne permitem risipa. Oricine ştie cât de greu trecem perioadele de secetă. Însă cel mai important este faptul că în toată această cantitate de apă sunt introduse sute de substanţe chimice necesare în procesul tehnologic de fracturare. Această imensă cantitate de apă contaminată va constitui un semnificativ factor de risc pentru contaminarea apelor subterane şi chiar a celor de suprafaţă. După studiul Parlamentului European, există mai multe cauze ale contaminării.

1. „Deversarea noroiului de foraj, a lichidului de refulare şi a fluidului sărat din bazine sau din rezervoarele de reziduri.
2. Scurgeri sau accidente din bazine cu lichide sau ape uzate;
3. Scurgeri cauzate de cimentarea incorectă a puţurilor”

În mod cert, autorităţile româneşti ne vor asigura că astfel de accidente sunt foarte puţin probabile sau că organismele în cauză vor monitoriza suficient de bine extracţia ca să prevină astfel de accidente. Oare acest lucru va fi posibil în condiţiile în care instituţiile româneşti funcţionează cum funcţionează, iar comisioanele dictează de fapt politica locală şi globală a statului. Cât de greu va fi să se muşamalizeze anumite deversări şi catastrofe ecologice? Noi nu avem instituţiile de control şi monitorizare din America, dar şi dacă, presupunem prin absurd că le-am avea, experienţa americană ne demonstrează că preîntâmpinarea acestor deversări nu este posibilă nici acolo.
În perioada 2003 - 2008, s-au înregistrat numai în comitatul Garfield din Colorado, 1549 de deversări. Dintre acestea, 20% au condus la contaminarea apei. (Witter, 2008)

Într-un raport citat în studiul Parlamentului European se arată că, de-a lungul a doi ani și jumătate, numai în Pennsylvania au fost 1614 încălcări ale legislaţiei, pe parcursul operaţiunilor de foraj în șistul Marcellus [PLTA 2010]. „Două treimi dintre aceste infracţiuni, susţine studiul, au cel mai probabil un impact negativ asupra mediului”. (Michaels 2010).

De asemenea, unele dintre cauzele contaminării sunt pur şi simplu naturale. Acelaşi studiu arată că este foarte probabil să existe şi scurgeri prin structurile geologice sau prin fisurile sau pasajele naturale sau artificiale. În Dobrogea, unde rocile de adâncime sunt foarte poroase este foarte probabilă contaminarea apei atât cu substanţele pe care le conţin lichidul pompat, cât şi cu cele care sunt aduse la suprafaţă de refluxul apei injectate, metale grele şi radioactive conţinute în straturile de adâncime, şi desigur gaz metan.

De curând, Constantin Cranganu a publicat pe Contributors un articol care contestă faptul că în filmul Gasland contaminarea reţelei de apă ar fi fost produsă de gazele de şist. El susţine că era vorba de un gaz biogen produs de microorganisme metanogenice aflate în mlaștini sau alte locuri. Chiar este vorba de o campanie de manipulare ostilă extracţiei gazelor de şist care inventează argumente precum contaminarea apelor subterane cu gaz metan?
În primul rând, în America nu ştiu cine şi ce interes ar avea să manipuleze mediatic. De ce s-ar împotrivi populaţia fracturării, din moment ce ar exista un profit pentru toată lumea? Iar dacă într-adevăr ar exista un agent străin intereselor americane, cum de nu se sesizează serviciile secrete americane? Pe de altă parte, cei care câştigă sute de milioane de dolari de pe urma extracţiei gazului de şist nu credeţi că ar avea interesul şi banii să finanţeze orice fel de campanie mediatică şi chiar să mituiască centre şi institute locale? De altfel, autorul articolului, dacă s-ar fi documentat puţin mai mult, ar fi constatat că însuşi studiul Parlamentului European arată că există o seamă de argumente invocate în contestarea pericolului pe care extracţia gazelor de şist îl reprezintă pentru mediu. Unul dintre acestea este chiar insinuarea faptului că, în ceea ce priveşte contaminarea apelor subterane cu metan, aceasta se datorează „nivelurilor naturale ale metanului, create de descompunerea metanului biogenic din sol”. Adică exact ce susţine articolul publicat în Contributors, de parcă ar fi parte a unei campanii de PR pro-exploatare gaze de şist.

Răspunsul studiului realizat de Parlamentul European este că: „Analiza ştiinţifică a compoziţiei izotopilor şi analiza statistică a corelaţiilor dintre creşterea concentraţiilor de metan şi intensificarea activităţilor de fracturare demonstrează fără echivoc că contaminareea cu metan a apelor subterane este provocată de metanul fosil provenit din formaţiuni geologice.”

Aşadar şi dacă vor fi în România contaminări ale pânzelor freatice, răspunsul deja există, iar statul român s-ar putea să se mulţumească cu aceste argumente, în faţa presiunilor politice şi financiare ale momentului.

Dar, lăsând deoparte cazul imortalizat în documentarul Gasland, numai într-o singură zonă din America s-au înregistrat peste 1000 de plângeri privind contaminarea apei potabile cu gaz metan. Studiile au documentat foarte bine cazurile arătând că este vorba de gaz termogen şi nu biogen cum se susţine că este vorba în Gasland. În mod firesc, se poate pune întrebarea: dacă există atâtea cazuri în care contaminarea este demonstrată ştiinţific, de ce ar trebui să se folosească de un fals pentru a pune în evidenţă pericolul extracţiei gazelor de şist?

În studiul lui Thyne realizat în anul 2008, se constată că în ceea ce priveşte contaminarea apelor subterane există, citez: „o tendinţă de creștere a concentraţiilor de metan în cursul ultimilor șapte ani, creștere care coincide cu înmulţirea numărului de sonde de gaz instalate pe zăcământul Mamm Creek. Valorile metanului din apele subterane observate înaintea forajului indică o concentraţie naturală mai mică de 1 ppm, exceptând cazurile de metan biogenic captat în eleșteie și pe fundul cursurilor de apă. […] Datele izotopice pentru eșantioanele de metan arată că majoritatea eșantioanelor care prezintă o concentraţie ridicată de metan sunt de origine termogenă. În paralel cu creșterea concentraţiei de metan, se constată o creștere a numărului de puţuri de apă subterană cu concentraţie ridicată de cloruri, care poate fi corelată cu numărul puţurilor de gaz.” [Thyne 2008]

Într-o altă cercetare se constata faptul că în zonele limitrofe extracţiei gazelor de şist concentraţia gazului metan din puţurile de apă potabilă oscila între 19,2 mg şi 64 mg de metan pe litru de apă ceea ce însemna pericol de explozie. (Osborn, 2011) De altfel, în 15 decembrie 2007, în localitatea Bainbridge Township din Ohio, a explodat o casă din cauza aprinderii gazului present în subsolul casei, gaz provenit din exploatările prin fracturare din zonele apropiate. În urma exploziei, alte 26 de case au fost evacuate de urgenţă, constatându-se că exista riscul ca şi acestea să sară în aer din cauza gazului de şist prezent atât subsolul casei cât şi în puţurile de apă potabilă. (ODNR, 2008)

Dar nu e vorba numai despre gazul metan. Într-o investigaţie făcută la cererea locuitorilor dintr-o zonă în care se realiza procesul de fracturare pentru extracţia gazului de şist s-a constat că în 11 din 39 de puţuri de apă potabilă, s-a constatat prezenţa unor substanţe chimice existente în lichidele de fracturare. Aşadar aproape una din trei fântâni de apă potabilă erau contaminate.

Aţi dat ca exemplu o mulţime de cazuri în care proasta folosire a tehnologiei sau neglijenţa au condus la anumite accidente. Dacă însă accidentele vor fi evitate printr-un control mult mai bun, mai ales că acum există experienţa Americană, nu credeţi că gazele de şist nu ar mai trebui să fie o sperietoare pentru români?

Iarăşi trebuie să ne întoarcem la studiul realizat de Parlamentul European, unde se arată foarte clar că în mod obiectiv exploatarea presupune riscuri ridicate pentru apariţia de accidente în condiţiile în care respectarea tuturor cerinţelor tehnice şi tehnologice ar conduce la creşterea preţului de cost al gazului extras, ceea ce ar face mult mai puţin rentabilă extracţia. Aşadar e vorba de bani. Nimeni nu-şi propune să deverseze sau că facă un accident pentru a polua apele subterane şi a îmbolnăvi populaţia. Chestiunea este aceea că e aproape imposibil să eviţi aceste riscuri în condiţiile în care controlul mult mai riguros al procesului de fracturare şi extracţie ar însemna costuri suplimentarea pe care companiile nu sunt dispuse să le plătească. La o adică, este mult mai rentabil să plăteşti nişte comisioane ca să închizi ochii reprezentanţilor instituţiilor de stat care ar trebui să monitorizeze sau să se autosesizeze în cazul unei contaminări.

De pildă, în procesul de extracţie, între 20% şi 50% din apa injectată pentru fracturarea puţurilor de gaz se reîntoarce înapoi, revenind la suprafaţă sub forma unui reflux. Această apă ar trebui să fie reciclată în staţii de tratare a apei. Costurile acestui proces sunt însă foarte mari aşa că fiecare se descurcă cum poate. Astfel, s-a constatat în Statele Unite o mulţime de deversări intenţionate a lichidului de fracturare. Studiul Parlamentului European, prezintă doar şase dintre aceste cazuri semnalate de oficialităţile americane, însă sunt suficiente ca relevanţă pentru discuţia noastră. Ne întrebăm, încă o dată, dacă aşa ceva a putut să se întâmple în America ce va urma să se petreacă în România când se va dezvolta şi răspândi extracţia gazelor de şist!?
M-aş bucura dacă puteţi reproduce aceste şase cazuri, căci sunt cu totul incredibile pentru un om de bună credinţă, care păstrează convingerea că în spatele unui demers economic şi financiar trebuie să stea neapărat o etică ce are în vedere omul, mai cu seamă într-o societate democratică.

• În august 2010 „Talisman Energy” a fost amendată în Pennsylvania pentru o deversare din 2009 care eliberat 4200 de galoane (~16 m³) de lichid de fracturare hidraulică de reflux într-o zonă umedă și într-un afluent al Webier Creek, care se varsă în râul Tioga, un sit de pescuit în apă rece. [Talisman 2011]


• În ianuarie 2010, „Atlas Resources” a fost amendată pentru încălcarea legislaţiei de mediu la 13 situri de forare din sud-estul Pennsylvaniei, SUA. Atlas Resources nu luase măsuri adecvate pentru controlul eroziunii și sedimentării, ceea ce a provocat scurgeri de nămoluri. De asemenea, Atlas Resources deversase în sol carburant diesel și lichide de fracturare. Atlas Resources este titular a peste 250 de permise de foraj pentru formaţiunile Marcellus. [PA DEP 2010] .Impactul extracţiei gazelor de șist și a petrolului de șist asupra mediului și a sănătăţii umane.


• La 6 octombrie 2009, Range Resources a fost amendată pentru deversarea a 250 de barili (~40 m³) de lichid de fracturare hidraulică diluat. Motivul deversării a fost o îmbinare defectuoasă la o conductă de transmisie. Lichidul s-a scurs într-un afluent a râului Brush Run, în municipalitatea Hopewell din Pennsylvania [PA DEP 2009].


• În august 2010, în Pennsylvania, Atlas Resources a luat o amendă pentru faptul că a permis lichidului de fracturare hidraulică să deverseze dintr-un bazin de ape uzate, contaminând un bazin hidrografic de înaltă calitate din comitatul Washington.[Pickels 2010]


• Pe o platformă de foraj cu trei sonde de gaz din Troy, Pennsylvania, Fortune Energy a deversat ilegal fluide de refulare într-o fosă de drenaj. Aceste fluide au traversat o zonă de vegetaţie, ajungând în final într-un afluent al Sugar Creek (citat după [Michaels 2010]).


• În iunie 2010, Departamentul pentru protecţia mediului din Virginia de Vest (West Virgina Department of Environmental Protection, DEP) a publicat un raport în care a ajuns la concluzia că, în august 2009, Tapo Energy a deversat o cantitate necunoscută de „substanţe pe bază de petrol” provenite din activităţi de foraj, într-un afluent al Buckeye Creek din comitatul Doddridge. Această deversare a contaminat râul pe un tronson de circa 5 km (citat după [Michaels 2010]).

Pentru a citi raportul Parlamentului European pe acest subiect, faceţi click pe link: EP-ENVI-02_Shale-Gas_PE-464425_FINAL_RO_JUN2011(2)