Una din problemele tot mai des întâlnite în cadrul școlilor românești este un comportament nefiresc printre anumiți elevi față de colegi și față de profesori. Psihologia numește acest comportament nefiresc ADHD , hiperactivitate sau tulburare de deficit atențional cu hiperkinezie.

Hiperactivitatea sau ADHD este o afecțiune comportamentală, de natură neurobiologică, destul de frecvent întâlnită la copii și la adolescenți. Cauza precisa a ADHD rămâne nedeterminată. În limbajul comun, copiii care suferă de ADHD, de fapt, prezintă o mare lipsă de atenție, sunt foarte agitați și impulsivi. Practic, copilul sau adolescentul care suferă de ADHD nu reușește să își canalizeze atenția în desfășurarea unei acțiuni, mai ales atunci când aceasta prezintă anumite dificultăți. Copilul care suferă de această tulburare deranjează orele în mod insistent, pentru că el nu poate să stea prea mult timp nemișcat și este mereu agitat.

ADHD presupune, de fapt, o acumulare de anxietate, de energie peste limită și de lipsă de concentrare sau neatenție, care se manifestă prin probleme de comportament și de învățare. Impulsivitatea acestora este cauzată de nevoia creierului de mai multă stimulare, prin activarea dopaminei.

Profesorii sunt puși în fața unei situații destul de dificile atunci când se confruntă cu o clasă care are cel puțin un elev care suferă de această tulburare. Dificultatea constă în gestionarea cu succes a clasei, a predării materiei și a grijii de fiecare copil în parte (în special în clasele primare) și, pe de-altă parte, de gestionarea situațiilor în care este implicat copilul bolnav, cum ar fi: discuțiile cu voce tare pe care le începe cu profesorul, cu unul din colegi, joaca de unul singur, plimbarea prin clasa și realizarea de diferite acțiuni prin care atrage atenția celorlalți copii.
Specialiștii estimează că ADHD afectează 3-5% dintre copiii de vârsta școlară, băieții fiind mai susceptibili la această boală decât fetele. Dacă o familie are un copil cu ADHD, există probabilitatea destul de mare ca și fratele sau sora să prezinte simptome de ADHD.

Nu există nicio dovada că părinții ar putea cauza ADHD. Un copil răsfățat, care nu a fost învățat să accepte un refuz sau să aștepte pentru a primi ceea ce își dorește, se poate comporta în așa fel încât să pară că are ADHD. Există copii cu ADHD care au fost crescuți în limite rezonabile și cu o disciplină normală, dar pur și simplu nu au răspuns la fel ca majoritatea copiilor. ADHD este o afecțiune medicală și nu o consecință a unei atitudini necorespunzătoare din partea părinților.

ADHD nu este încă vindecabil, dar cu siguranță este tratabil. Copiii cu ADHD nu au nevoie doar de ameliorarea simptomelor, ci de normalizare, care îi poate aduce la un nivel de atenție și la un comportament similar cu al colegilor fără ADHD.

Există multe tipuri de tratamente disponibile pentru copiii care au ADHD. De obicei, medicul specialist încearcă să trateze copilul cu medicamente și în același timp discută cu părinții și profesorii pentru a modela un comportament corespunzător față de copilul care suferă de ADHD. Terapia comportamentală și consilierea psihologică sunt alte două mijloace prin care se poate trata ADHD