În campania îndreptată împotriva orei de religie mai multe idei au fost reluate obsesiv, pentru a se fixa temeinic în mintea românului. Părintele trebuia să conștientizeze cât de periculoasă și nefolositoare pentru educația copilului este învățătura creștină. Din fericire mintea românului de pe urmă a fost mai presus de estimarea adversarilor iar manipulările nu au prins. Încă o dată părinții au mărturisit identitatea spirituală a României prin cele peste 2.000.000 de cereri completate, credința că Dumnezeu este iubire și iubirea este de la Dumnezeu.
Am abordat în rândurile următoare șapte dintre cele mai ”rulate” dintre aceste clișee, cu siguranță nu sunt singurele dar eu cel puțin le-am întâlnit la fiecare click, emisiune, articol ce au vizat acest subiect.
1. Ora de religie îndoctrinează
Dacă ora de religie îndoctrinează în România, atunci îndoctrinează și în Europa. 30% dintre elevii germani dau la bacalaureat obiectul religie având în programă două ore pe săptămână. Mai mult, în trei dintre landurile germane a fost acceptată în școli și ora de religie creștin ortodoxă. Învățământul confesional este o normă a libertății și democrației fiind prezent în Europa în state precum Germania, Austria, Finlanda, Belgia, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Portugalia sau Olanda.
În aceeași cheie dacă ora de religie îndoctrinează acum, a îndoctrinat și în trecut. Rezultă de fapt că noi toți suntem un neam de îndoctrinați, de la Neagoe Basarab cu învățăturile lui către fiul său Teodosie până la părinții noștri ce au avut grijă să ne boteze în ascuns pe vremea comunismului.
Ideea de îndoctrinare eu o văd de fapt ca justificarea unei intoleranțe față de valorile tradiționale. Conform celor care atacă ora de religie cetățenii creștini ai acestei țări ar trebui să își uite sistemul de valori iar copiii acestora să primească o educație neutră, străină de aceste repere, treptat Biserica ar trebui să se retragă sau să fie ”retrasă” din învățământ, din istorie, din societate. A fost de-a dreptul toxică intervenția unor domni ”specialiști” veniți să acrediteze această idee în dezbaterile ce au avut loc la Hotnews sau Gândul. Poți numi educația îndoctrinare? Poți, dacă vrei să manipulezi.
2. Ora de religie promovează intoleranța
Studiile sociologice demonstrează contrariul. Conform celui mai recent sondaj realizat în România de Fundația pentru o Societate Deschisă ”ateii sunt mai intoleranți decât majoritatea românilor față de aproape toate grupurile sociale în legătură cu care au fost chestionați: romi, sectanți, maghiari, musulmani, evrei, săraci.” În măsura în care ateii militează împotriva orei de religie iar aceștia nu participă la ora de religie, logica simplă ne arată că de fapt ora de religie promovează în societatea românească toleranța.
În acest context declarații de genul ora de religie este ”un sistem idiot, care atrage idioți și produce alți idioți” făcute de Toma Pătrașcu, reprezentant ateu, nu dovedesc decât nevoia de toleranță în societatea românească. Barba non facit philosophum domnule Toma Pătrașcu!
Istoria recentă ne-a arătat unde poate duce o ideologie atee. Aceasta ucide omul, ucide identitatea sa, mă gândesc la reeducările din temnițele comuniste, din lagăre, la milioanele de execuții și deportări. Articolul 29 din Constituție subliniază că ”libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.” Ori exact aceste dimensiuni lipsesc în discursul secularist de astăzi, respectul pentru valorile celuilalt și toleranța.
3. Locul orei de religie este în biserică, statul român este un stat laic
Cum s-a afirmat și în manifestul comunității Părinți pentru Ora de Religie o educaţie complexă, completă şi de calitate a copiilor presupune și dimensiunea spiritualității iar aceasta se desăvârșește în familie, în biserică și în școală.
Dorința creștinilor de a își educa și crește copiii în armonie cu învățătura creștină, printr-o oră de educație spirituală în acord cu Sfânta Scriptură, a fost fundamentată de Constituție fără echivoc în articolul 32: ”În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”
Mai mult articolul 33 din Constituția României punctează: ”Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale”. Tradiția spirituală a României este creștinismul, o mărturisește fără echivoc istoria. Componenta spirituală a fost exclusă din școala românească doar prin grefarea forțată a comunismului în spațiul românesc.
Statul român nu este un stat laic iar aceasta nu o spun eu, o spun specialiștii în Drept Constituțional din România. Toți ne dorim astăzi un stat modern dar în nici un caz laicitatea distructivă din Franța care a scos în stradă peste un milion de protestatari. Înainte de venirea la putere a comuniștilor Biserica a fost prezentă activ în societate. Este tradiția spirituală a acestui neam, așa au trăit românii până să le fie impus comunismul de către regimul sovietic de ocupație.
4. Problema manualelor de religie
În toate dezbaterile și articolele îndreptate împotriva orei de religie a fost citat obsesiv un manual retras de doi ani, publicat de o editură particulară și aprobat de facto de comisia Ministerului Educației. A pleca de la două exemple din acest manual și a vorbi despre manualele de religie în general, fără a le cunoaște măcar conținutul și mă refer în special la domnul Toma Pătrașcu pe care l-am avut partener într-o dezbatere, este greu de calificat.
Calitatea manualelor din învățământul românesc este absolut necesar să fie îmbunătățită și manualele de religie nu fac nici ele excepție. Bunăvoință există, slavă Domnului! Eu personal cred că parteneriatul dintre Ministerul Educației și Biserica Ortodoxă încheiat în 2014 este cadrul optim pentru aceste îmbunătățiri.
5. Libertatea de conștiință a părinților
Adeseori a fost invocată în dezbateri, de exemplu în discursul domnului Remus Cernea, libertatea de conștiință a părinților.
Ceea ce nu cunosc toți părinții este că societatea civilă atee face constant presiuni asupra Ministerului Educației pentru introducerea unei orei de educație sexuală ca materie obligatorie în școli, într-o formulă departe de orice abordare creștină. Un astfel de proiect pilot a fost susținut de către ASUR și în cadrul ultimului Festival al Științei, este vorba despre programul ”Sexul versus Barza”. Ce fel de libertate de conștiință au părinții creștini care nu vor putea să își retragă copilul de la o materie în care sunt inserate idei pro-avort sau în care se face propagandă pentru stilul de viață homosexual?
6. Școala este pentru știință
”Infiltrarea Bisericii în sistemul de educație este o realitate tristă și care nu este de natură a încuraja educația științifică” rostită de Toma Pătrașcu bate foarte bine cu “Religia este opiu pentru popor, religia trebuie să fie declarată o chestiune particulară.” Vladimir Ilici Lenin
Pentru ateismul militant științele sunt rodul raționalismului care eliberează umanitatea de religie. Ceea ce se obliterează complet este faptul că mulți oameni de știință au putut să pună bazelor cunoașterii științifice și să revoluționeze domenii precum medicina, fizica, astronomia sau matematica fiind în același timp oameni profund religioși. Mă gândesc pe scurt la Newton, Pasteur, Pascal sau Euler dar și la Nicolae Paulescu sau George Manu. Recunoașterea realizărilor acestora oameni înseamnă totodată acceptarea inexistenței vreunui conflict între educația religioasă și gândirea științifică. Virtual vorbind copiii acestor inventatori nu ar fi lipsit probabil de la ora de religie, părerea mea…
7. Să fie studiată istoria religiilor, ora de religie are o abordare unilaterală!
Încă din primul an de școală copiii învață despre Oamenii din lumea întreagă și despre diversitatea acestora. În fiecare clasă a învățământului liceal sunt abordate teme referitoare la alte religii și confesiuni pornind cu religiile antice în clasa a IX-a, cele orientale în clasa a X-a (hinduismul, budismul, confucianismul) și continuând cu iudaism, islam și istoria creștinismului în clasele a XI-a și a XII-a.
Din punct de vedere pedagogic studiul comparat al religiei este o excentricitate, nu poate fi abordat la ciclul primar sau gimnazial. În Uniunea Europeană istoria religiilor se predă efectiv în locul religiei confesionale în Estonia și modelul este din punct de vedere sociologic nesemnificativ.
Epilog
Astăzi expiră termenul de depunere a cererilor de înscriere pentru ora de religie. Deja celebra aplicație SIIIR duduie sub degetele doamnelor din secretariate, cel puțin în București sunt încă mii de cereri neprocesate.
Ceea ce rămâne după această campanie este mobilizarea mărturisitoare a părinților. România, contrar vremurilor, este spirituală prin excelență și poate fi unită în credință. Din punctul meu de vedere este un destin și mă bucur că se vădește chiar și în acest context.
Totodată și cele rele au ieșit la suprafață cu acest prilej, să avem fiecare dintre noi grijă la ura de după ușă, este un semn că avem de lucrat cu noi înșine indiferent prin ce metodă și pe ce cale. Speranța mea este ca prin urmarea binelui aproapelui să putem desăvârși unitatea noastră iar ora de religie duce acest mesaj în școala românească.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
IMI CER SCUZE daca gradul meu de inteligenta nu ma ajuta sa ma exprim ca dumneavoastra, dar indraznesc sa cred ca vad dincolo de ceea ce poate unii intrezaresc; sigur DUMNEAVOSTRA NU VA NUMARATI printre aceia ... pentru ca NU sunteti toleranta (in accepta si alte idei) si pentru multe altele care le-ati expus si v-ati expus mai sus..
De hazna vorbim cand nu acceptam alte idei?
Imi cer scuze din nou ca v-am intrerupt "inaltatoarele" motivatii pro-religioase exprimate aici SI MAI PUTIN PRO-INTELECTUALE exprimate DE DUMNEAVOASTRA.
Va rog sa ma ignorati.
"Încă din primul an de școală copiii învață despre Oamenii din lumea întreagă și despre diversitatea acestora" este o fraza care nu e tocmai adevarata in contextul discutiei, avand in vedere ca ora de religie ortodoxa are printre principalele aspecte ``punerea la punct`` a asazisilor ``sectanti``, definitia acestui cuvant fiindu-mi furnizata de doamna mea profesor de religie ca fiind : ``sectanti sunt cei ce nu sunt de religie ortodoxa``.
Timp de 10 ani nu am aflat cine sunt acesti sectanti, si de ce e asa important sa ii tinem la distanta, si nu cumva sa ne asociam in vreun fel cu ei ? Deasemenea vad si in acest ``articol`` cuvantul ``sectanti`` asociat cu alte categorii pe care Romanul crestin ortodox le scuipa`n cap?
Asta inseamna sa predai copiilor despre diversitate ?
Eu cred doar ca inca va place sa va mintiti singuri!
By the way: ``Most of the federal states of Germany, which has a long history of almost even division between Roman Catholicism and Protestantism, have an arrangement whereby the religious bodies oversee the training of mainline Protestant, Catholic, and Jewish religious education teachers.``
``In one of the federal states this includes Orthodox Christian teachers as well. In Berlin, Bremen (compare Bremen clause) und Brandenburg, religious education is not mandatory. E.g. in Bremen state authorized "bible studies" were offered, which were not supervised by a specific confession.``
- From Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Religious_education
Unde sunt profesorii de alte confesiuni in Romania ...scuze... profesorii sectanti ?
Si de ce in Bremen si alte state alle Germaniei , desigur federalizate, exista studii biblice autorizate optionale nesupervizate de o anumita confesiune , si cu siguranta nu obligatorii?
Nu stiu ce sa cred, au ajuns unii dintre Romani intr-un asa hal incat se manipuleaza singuri, mintind chiar si atunci cand dovezile sunt covarsitor impotriva afirmatiilor lor ?
Te poti informa aici: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/08-Recensamintele%20despre%20religie_n.pdf
si aici: http://www.culte.gov.ro/biserici-culte.
Profesorii "sectanti" sunt putini, deoarece si "sectantii" sunt putini.
Succes!
Cu privire la aceste așa-zise 7 manipulări, e de menționat, în primul rând că religia nu are o metodă de cercetare științifică și instrumentele adecvate, prin urmare nu este o știință. Din acest punct de vedere trebuie înțeleasă aserțiunea "religia îndoctrinează", niciunul din așa-zisele ei "adevăruri" neputând fi dovedit științific. Și da, suntem, în mare măsură un neam de îndoctrinați. Nu vorbesc despre ceea ce a fost pe timpul lui Neagoe Basarab și nici măcar pe vremea părinților. Vreau însă să remarc eșecul multilateral dezvoltat al sistemului educațional, slaba pregătire a elevilor români, în raport cu omologii lor occidentali, absența gândirii critice și a deprinderilor de raționament autonom, factori care au condus la rezultatele cunoscute la PISA etc. Cele două aspecte corelează puternic, cu cât o persoană este mai educată, cu atât mai mult este dispusă să-și asume lipsa de credință religioasă. (În paranteză fie spus, eu nu am cunoscut, în întreaga mea viață, o persoană, măcar o persoană care să mă poată convinge de credința sa, ci, cel mult, persoane care se pretindeau a fi religioase, dar trăiau într-o contradicție destul de evidentă cu preceptele invocate.
Cu privire la cea de-a doua așa-zisă manipulare, ar trebui citate studii, rapoarte, dovezi. E citat, e drept, un așa-zis "cel mai recent sondaj realizat în România de Fundația pentru o Societate Deschisă”, fără link fără alte dovezi adiționale etc., în condițiile în care "slugile lui Soros" sunt intens criticate și "demascate" pe diverse situri religioase. Cât de credibil este sondajul mai-sus-amintit? Sunt studii și cercetări care probează contrariul. În America circa jumătate dintre profesorii universitari se declară atei sau non-religioși, în timp ce acest procent e mult mai mic în rândul deținuților. Nu știu care e situația la noi, dar sunt convins că ateii sunt percepuți ca fiind mai intoleranți decât restul populației, ceea ce nu e, în mod necesar, adevărat.
Tot cu privire la intoleranța de care sunt acuzați ateii, să vedem care sunt pozițiile celor două părți în conflictul orei de religie. Există o majoritate extrem de clară (cca. 90%) de părinți ai căror copii vor beneficia de educație religioasă în școală, conform legii. Există și o minoritate de cca 10% dintre părinți, ai căror copiii nu vor face religie, tot conform legii. Ce doresc cele două părți, ce-și reproșează una alteia?
Aparent, APOR-ul și ceilalți reprezentanți ai majorității religioase militează pentru dreptul copiilor lor de a studia religia în școală; așa să fie oare? Nu, nu este așa, acest drept este, în prezent, garantat de lege și efectiv. Atunci, pentru ce luptă acest grup? Evident, pentru a impune obligativitatea studierii religiei în școală, de către toți copii, inclusiv, și mai ales de cei ai căror părinți nu doresc asta.
Ateii, pe de altă parte, după știința mea, nu au cerut nimic altceva decât ca ai lor copii să nu facă religie în școală. Nu au cerut și nu au dorit să impună nimic celorlalți copii.
Cum stăm, așadar, cu intoleranța? Cum stăm cu manipularea?
Aveți, însă, perfectă dreptate când susțineți că România nu este un stat laic. Nu este, și cât timp nu este un stat laic, nu poate experimenta nici democrația reală, nici progresul economic și social, nici educația de calitate, nimic.
Tocmai ca ateii ceilalţi, care habar n-au ce spun sau care mint ca opţiune de viaţă, Dv. acuzaţi de manipulare un jurnalist care îşi face corect meseria, informând, argumentând pe o temă de mare însemnătate pentru prezent şi viitor. De vreme ce admiraţi nemărginit statele unde ateii sunt mulţi, se iscă întrebarea de ce vă risipiţi preţioasa existenţă printre noi, “înapoiaţii”, pentru care lecţiile date de istoria naţională şi cea universală sunt elocvente şi importante, deoarece, tot pentru noi, HISTORIA MAGISTRA VITAE EST. Ca internaţionalist, globalist, liber cugetător şi tot tacâmul ar fi mult mai bine pentru Dv., pentru omenire să fiţi fericit într-un stat ateu (Coreea de Nord e exemplul cel mai lesnicios de dat) sau măcar laic (precum Franţa cu al său “minunat, inocent, cuviincios ironic, tolerant” CHARLIE HEBDO etc.).
Şi n-ar fi rău să acordaţi mai multă atenţie ortografiei, punctuaţiei, acurateţei eufonice a exprimării, aşadar să mai studiaţi puţină gramatică şi stilistică, în loc să faceţi procese de intenţie hilare pe bloguri. Bunăoară, vă îndemn să recitiţi fraza care debutează cu EVIDENT,... Dar multe altele, de asemenea.
Pe ce planetă vieţuiţi, d-le Stoica Adrian? Elevii români se întorc, an de an, cu snopi de medalii de la concursurile internaţionale, iar specialiştii, artiştii noştri obţin premii şi aprecieri pretutindeni în lume! Şi asta în pofida ostenelii Dv. de a susţine, de a impune contrariul. Câte zeci de promoţii de elevi, de studenţi aţi instruit, educat Dv. şi cu ce fel de rezultate eclatante? N-aţi aflat, se pare, nici că avem cei mai buni profesori de limbi străine din lume. Cum vă permiteţi să huliţi, în stil băsist, sistemul şcolar românesc, în totalitatea sa, tocmai Dv. care sunteţi, personal, rezultatul unui “eşec al sistemului multilateral dezvoltat al sistemului educaţional” (ateist, desigur, s.n.), dar nu puteţi fi considerat un Everest de talie internaţională în materie? (Sper să identificaţi mertafora).
Spre a încheia: Dv. cunoaşteţi termenul neologic INEFABIL? Religia — precum poezia, alte realităţi foarte înalte — are o doză consistentă de inefabil, pe care empirismul şi raţionalismul Dv. nu-l au. Inefabilul se percepe mai mult cu sufletul, cu zborul candid al imaginaţiei, nu se vede în eprubetă. Este o mare tristeţe faptul că nu aţi întâlnit personal niciodată oameni cu credinţă autentică. Poate nu aţi dorit a-i întâlni, totuşi, ceea ce este o opţiune individuală şi atât.
Mulţumim pentru articol, d-le Eduard Dumitrache!
"La nivelul învățământului obligatoriu, Planul-cadru cuprinde o zonă comună pentru TOȚI elevii - Trunchiul comun (...) în oferta școlii vor fi incluse, în funcție de situație, ore reprezentând Curriculum la decizia școlii, care pot fi distribuite astfel: pentru Opțional, pentru Extindere sau pentru Aprofundare."
Să traduc ce scrie aici? Disciplinele opționale fac parte din Curriculumul la decizia școlii, nicidecum din trunchiul comun.
Cu privire la cealaltă aberație: porniți de la un lucru adevărat, anume că elevii români obțin rezultate bune la olimpiadele și concursurile internaționale, pentru a deduce ... ce? Că învățământul românesc este ok, din punct de vedere calitativ. Nu, nu este. Olimpicii nu sunt rodul sistemului, ei reușesc să facă ceea ce fac ÎN POFIDA sistemului. Olimpiadele nu pot fi relevante pentru ceea ce se întâmplă pentru ceea ce se petrece la baza sistemului. Dvs. veniți cu un exemplu, două, trei, de elevi străluciți, și pretindeți că toți elevii sunt străluciți? Și mă întrebați pe ce planetă viețuiesc?
Chiar v-aţi deconspirat definitiv ateismul bolşevic, punând pe acelaşi plan sfinţii, martirii anticomunismului şi nebunii. Să vă admire cine pofteşte, d-le Stoica Adrian!
Elevii străluciţi din România (unde n-am afirmat că şcoala ar fi perfectă, dar nici nu este acceptabil a fi hulită pe nedrept de către te miri cine) sunt, totuşi, mult mai mulţi şi mai valoroşi decât în state cu populaţie infinit mai numeroasă, fiind substanţial mai inteligenţi, creativi, silitori, pasionaţi şi — iată! — cu credinţă în Dumnezeu. Lucrul acesta deranjează, fireşte, concurenţa, obligată să importe creiere educate inclusiv, acum, în România. Din nou, prin peroraţiile pe tema aceasta, v-aţi situat, implicit, d-le Stoica Adrian de partea opusă adevărurilor, realităţilor româneşti. Plecaţi din şcolile noastre, aşa necăjite cum sunt, din pricina politicianismului, a lipsei de patriotism a autorităţilor (plecaţi fiindcă părinţii au fost obligaţi să emigreze), aproape fără excepţie, puii de român sunt între cei mai buni din clasa unde învaţă. Nici despre acest adevăr banal nu aţi aflat, încă?
Cu înclinaţia spre falsificarea realităţii ce vă este congeneră, susţineţi că eu aş fi “pretins că toţi elevii sunt străluciţi”, la noi. Unde anume am făcut eu o asemenea aserţiune aiuritoare?
Comentatorul care semnează cu neaoşul nume THIRTEEN s-a improvizat avocat al Dv. Înduioşătoare complicitatea aceasta, după severa înfrângere din partea a peste 2.100.000 de oameni, care VOR studierea unei ore de religie pe săptămână! Ateii sunt liberi să-şi înscrie copiii la materia alternativă, tot opţională din trunchiul comun curricular, astfel că bruiajul ce-l fac ei este oţios, foarte supărător, absurd. Precis ei or fi depus, până ieri, cerere în acest sens... Am dori să cunoaştem numărul total al cererilor, prin bunăvoinţa redacţiei.
Spre a pune punct, oare chiar are rost a polemiza cu un personaj care confundă cuvintele, argumentele cu... parul, cum face dl. THIRTEEN?!? Metaforele sunt cu totul, dar cu totul altceva... Dar Dumnealui este, inclusiv, un promotor al proceselor de intenţie exact ca dl. Stoica Adrian, atribuind Bisericii Ortodoxe Române intenţii inventate de propriul lor căpşor.
P.S.Nu va obositi sa cautati greseli ortografice...probabil sunt,..as aprecia sa cititi corect continutul,sa nu patesc si eu ca si d-ul Stoica.
Este incredibil ca pana acum ati intalnit doar persoane "agresive, manipulatoare, intolerante". Nu v-ati intrebat daca nu cumva acestea sunt doar "masti" care ascund vulnerabilitatea acelor oameni? Ati incercat sa priviti dincolo de "mastile" acestea? Trebuie sa fie cumplit sa fii inconjurat doar de oameni agresivi si intoleranti. In acest context atitudinea dvs.este explicabila, insa aveti posibilitatea sa schimbati acest mediu, sa incercati sa gasiti oameni calmi si toleranti, care au un sistem de valori bazat pe iubirea de aproapele.
Mai jos ai in raspuns adecvat tit si tuturor celor oripilati de obligativvitatea religiei in scoala . Care obligativitate are liber arbitru dar se vede ca evitati acest aspect .
Draga frate Remus Cernea ( si toti cei asemeni lui as puta zice )
Cred ca sunteti de mare ajutor intregii BISERICI! Multi mitropoliti au spus asta preotilor si credinciosilor, au vorbit in termeni foarte frumosi de dvs. E foarte bine ca ne vorbiti de lucruri care nu ne plac, e un motiv si un moment pentru a ne hotara de partea cui suntem si cum suntem gata sa ne marturisim credinta. Felicitari! Nu am auzit ca vreun episcop sau preot sa aiba o putere asa de mare ca a dvs, ca printr-un discurs sa trezeasca constiintele si sa se poata fiecare analiza, sa vada ….unde se plaseaza! Ne spun asta preotii macar in fiecare post, dar fara prea mare efect, cand iesim din biserica am si uitat sa mai facem analiza. Acum, datorita dvs, multi crestini au primit un imbold deosebit de puternic pentru a-si analiza sincer pozitia pe care o au fata de Biserica din care fac parte[….]
Stiti ca in ’89 tinerii aceea educati de un sistem de invatamant ATEU, cu ore de … nu se numeau ETICA pe atunci (cred ca aveau alta denumire dar era OBLIGATORIE la toate gradele de invatamant formarea conceptiei de materialism dialectic, marxism-leninism etc asa cum considera statul de atunci ca e bine, etic si moral), ei bine, tinerii acestia care trebuiau sa fie “OAMENII NOI AI STATULUI LAIC COMUNIST” au spus in cor TATAL NOSTRU la Timisoara cand Ceausesc era inca la putere! Va intreb pe dvs, la ce a folosit educatia aceasta “etica” ateista timp de 45 de ani, la ce a folosit indoctrinarea “LAICA” de care toti a trebuit sa ascutam sub teroare? Nu e nevoie sa facem experimente, stim exact care a fost efectul unei educatii ATEISTE timp de 45 de ani in scolile din Romania. De ce vrem sa repetam experimentul? [….]
Am inteles din cuvintele dvs ca sunteti foarte afectat de impactul psihologic pe care un “dracusor” desenat stangaci pe tabla de un profesor de religie netalentat, l-ar putea avea asupra unui copilas de cativa ani. Vreau sa va linistesc in aceasta privinta: monstrii din desenele animate si din filmele fantastice pentru copii sunt mult mai infricosatori (e un serial de desene animate cu “dragomonstri”, foarte urmarit de copii, sunt o familie de dracusori cu cornite, cu zambet hidos, doar ca sunt foarte colorati). Nu imi amintesc sa va fi vazut la TV protestand in vreun fel.
Sunt alte probleme pe care dvs ca parlamentari sunteti alesi si platiti sa le rezolvati ca fiind probleme stringente. Altfel, cheltuiti fara rezultate utile, banii platiti prin taxe de aceasta MAJORITATE ORTODOXA fara dreptul la identitate religioasa (sau cu dreptul de avea o identitate religioasa dar la care sa ajunga foarte greu si numai la cerere, sa nu aiba dreptul sa si-o exprime ca nu cumva sa influienteze pe cineva din vreo MINORITATE cu dreptul de a se exprima fara sa faca “cerere” pentru asta) [….]
. Militati pentru drepturile copiilor din familiile care nu isi trimit copiii la scoala din cauza problemelor financiare, a lipsei mijloacelor de transport sau pentru drepturile copiilor care sunt vanduti ca niste animale pentru cersetorie, prostitutie sau casatorie (intr-o anumita etnie), militati pentru copiii care renunta la un pachet de biscuiti ca sa platesca “timbru cultural” pentru auxiliarele fara de care nu se invata la scolile din Romania. Militati pentru predarea istoriei in clasele 5-8 intr-o maniera mai simpla astfel incat copii sa inteleaga ceva (deschideti un manual si vedeti cat ar trebui sa retina un copil dintr-o lectie cu multe date despre extinderea imperiului otoman, imediat alta despre Franta, intr-o maniera imposibil de sintetizat). Veti demonstra atunci ca va pasa de elevi si nu doar ca aveti un razboi personal sau de organizatie impotriva Bisericii si ati avea atunci de partea dvs pe toti crestinii ortodocsi, catolici etc. doar ca …nu veti mai putea avea “gloria” de a fi urmarit de milioane de telespectatori pentru un subiect “incitant”.[…]
Nu am auzit sa fiti implicat in ceva “palpabil” care sa schimbe viata unui singur copil elev in Romania, sa fi mers spre ex. dvs personal sa puneti umarul la constructia unei case pentru o familie saraca, cu multi copii minori. Poate faceti lucruri mari si concrete, dar despre
http://www.ziaristionline.ro/2015/02/27/scrisoarea-unei-romance-crestin-ortodoxe-catre-remus-cernea-declaratie-de-dragoste/.
Altfel, faptul că nu știu câți tineri au îngenuncheat la Timișoara și au spus Tatăl Nostru, sau ce-or mai fi spus, nu poate fi considerat ca un eșec al ateismului, și nici măcar al societății socialiste, ci doar un eșec personal al indivizilor în cauză. Acum, după mai bine de un sfert de veac de la acele evenimente, putem să ne întrebăm și să răspundem sine ira et studio: le-a ajutat în vreun fel acel gest? România este astăzi o țară distrusă economic și social, în pragul disoluției, incapabilă de a mai lua vreo decizie proprie, o țară vlăguită, părăsită masiv de proprii ei cetățeni. Acesta să fi fost, oare, răspunsul lui Fumnezeu?
Mentionez ca nu sunt ateu si nici nu apartin niciunei secte sau religii...Bunul simt si educatia imi spun insa ca nu e nevoie de ziduri pictate si icoane sa poti rosti o rugaciune,straie si ierarhii sa poti cunoaste BINELE,frica si teroarea Iadului ,SA POTI FACE BINE etc.Prefer sa-mi educ copiii in natura,cutreierand muntii,dealurile si padurile..pana la marea cea mare;cunoscand oameni blajini si facatori de bine(dezintersat,neconditionat),traditii curate romanesti arhaice dinaintea sutanelor negre pe cand strabunii sarbatoreau Moartea, RAZAND ,IN ALB,curati ,integrand-o in Viata acceptand-o senini si nu ca bocitorile de azi cu ritualuri mistice orientale!Acolo descatusat de limitarile si lanturile unei religii intolerante si agresive sub cerul nesafarsit e Dumnezeu.In fapte de bine ,in ganduri de bine ,in vorbe ce vindeca!
Prefer sa-i invat traditii curate romanesti si basme si legende povatuitoare positive,decat istorii din vechiul testament sangeroase si incestuase ale unui neam de nomazi ai desertului!Pe cand ei inca se chinuiau sa monteze corturi in desert aici erau civilizatii infloritoare si avansate!Spiritul Romanesc nu este rezultatul crestinismului!Este rezultatul unei civilizatii superbe care s-a dezvoltat la noi!Aincerca sa vindeci acest neam prin crestinism sau orice alta religie retrograda este ca si cum ai incerca sa salvezi viata unui bolnav extirpandu-i o parte din creier!
Nu promovez intoarcerea la credintele pagane dacice sau pelasge ,net superioare crestinismului(crucea era prezenta in Europa cu peste 20000 de ani inaintede mitul lui Christos;crestinii au venit aici cu doi pesti contrari ca si invaturile lor ,ca si simbol)dar promovez cunoasterea ISTORIEI ADEVARATE,STRABUNILOR SI TRADITIILOR ROMANESTI AUTENTICE.Viata este mult mai complexa in sec nostru pentru a fi cuprinsa de 10 porunci primitive,cod moral incomplet.Pentru a elabora insa un cod moral valabil trebuie sa facem pace cu trecutul si cu istoria noastra,sa ne inspiram din traditiile care odata au revolutionat lumea de demult!Inventia crestina recenta am vazut unde ne-a dus....asta vorbind de MANIPULARE!
Legile lui Dumnezeu nu sunt gresite, doar interpretarea oamenilor poate fi gresita. Dumneavoastra, care cunoasteti Biblia, va amintiti ca, in Noul Testament, oamenii adunati sa omoare, prin lapidare, femeia pacatoasa, l-au intrebat pe Isus daca trebuie aplicata legea (Vechiului Testament) in acel caz. Iar Isus le-a recomandat sa arunce primul piatra cel care nu are nici un pacat. Cunoasteti, desigur, deznodamantul acestui episod.
Am o curiozitate: "superioritatea" ateismului va determina sa-i tutuiti pe toti ceilalti?
Bag de seama ca aveti mari carente in ceea ce priveste cunoasterea dogmelor oficiale ale crestinismului... Iata citeva idei de baza, asa cum le sustine Biserica:
- Tatal, Fiul si Sfintul Duh sint trei ipostaze ale lui D-zeu Atotputernic, Preexistent firii si complet Independent in raport cu orice
- Biblia este Cuvintul relevat al lui D-zeu, infailibila in toate cele.
Ca, din punct de vedere ideologic, Noul Testament nu are aproape nici o legatura cu Vechiul Testament, este cit se poate de evident pentru mine. Dar nu asta sustine Biserica.
Credeti ca exemplul femeii ce urma a fi omorita cu pietre va sustine punctul de vedere? Din contra, el dovedeste exact ceea ce am spus anterior - nicaieri in Noul Testament nu scrie ca legile Vechiului Testament sint gresite. Unde anume se spune ca doar oamenii puri pot indeplini poruncile Domnului? Ce inseamna om pur de pacat? Daca toti oamenii poarta cu ei pacatul originar, ce rost ar mai avea o astfel de "lege"?
Un om ce ar fi citit Biblia nu ar mai fi avut nevoie sa-i indic paragraful in cauza. Ar fi stiut ca am dreptate. Bun, ca sa va convingeti, citit Deuteronul, capitolul 22:
20. Iar dacă cele spuse vor fi adevărate şi nu se va găsi feciorie la fată,
21. Atunci fata să fie adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o ucidă cu pietre şi să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se în casa tatălui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.
Daca Noul Testament este, conform teoriei dumneavoastra, "legea" ce trebuie urmata de catre crestini, cu ce mai este relevant Vechiul Testament?
Evanghelia dupa Luca, capitolul 18:
18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.
20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.
22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.
23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
24. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!
25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.
Acesta este doar unul dintre exemplele care arata ca "invatatura" Noului Testament vine in completarea Vechiului Testament, fara sa-l inlocuiasca.
Din punct de vedere logic, Biblia este doar un talmes-balmes de idei ce se bat cap in cap.
Vechiul Testament este relevant pentru istoria relatiei de fidelitate a poporului ales cu Dumnezeu dar, mai ales, pentru profetiile despre venirea Mantuitorului, profetii ce se regasesc, toate, in intamplarile descrise de Noul Testament
Cine este curios, gaseste aici textul la care facem referire: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=22
Asadar, el o acuza pe ea ca nu a fost virgina in noaptea nuntii. Daca parintii ei reusesc sa dovedeasca contrariul, el este "pedepsit" - trebuie sa le plateasca socrilor o suma de bani si sa o pastreze pe ea ca sotie. In contrapartida, insuccesul parintilor inseamna condamnarea fiicei lor la moarte. Concluzia? D-zeu este bun, drept si iubitor iar Biblia este infailibila... De ce? Pentru ca d'aia, cum de ce???
In plus, acum stim unele chestii de care "onorabilii carturari" din acele vremuri habar nu aveau. Iata citeva exemple:
- nu toate femeile singereaza la pierderea virginitatii
- himenul poate fi distrus accidental, ca urmare a unor activitati normale - joaca, sport, efort etc
- sint fetite ce se nasc fara himen
Fragmente din Biblie, nu doar din Vechiul Testament, sint relevante sau nu in functie de nevoile Bisericii la un moment dat. Acesta este motivul pentru care Biserica nu indeamna oamenii sa citeasca Biblia, ba chiar mai mult, a facut tot ce a putut pentru a bloca traducerea ei in limba fiecarei natii.
In Biblie nu se gasesc nici termene de valabilitate ale legilor, nici legi care sa inlocuiasca sau sa invalideze alte legi. Pur si simplu, in conceptia crestina, toata Biblia este cuvintul lui D-zeu, complet infailibila si adevarata tot timpul.
Ca sa nu apara vreun habarnist patruns de adevarul divin, dau aici dovada (am omis intentionat ceea ce nu are legatura cu firul dovezii):
Gen 3.24. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.
Gen 4.1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain
Gen 4.3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
Gen 4.9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?"
Gen 4.16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.
Gen4.17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.
Cine era "femeia" ? De unde a venit? Cine a facut-o ?
Pana la momentul asta, in poveste nu erau decat :dumnezeu, heruvimii, adam si eva (abel fusese casapit deja !) Numai la Hollywood apar personaje noi, in al treilea sezon !
Nu este adevarat ca "Biserica nu indeamna oamenii sa citeasca Bibilia". Dimpotriva, Biserica Catolica indeamna la studiul Bibliei si organizeaza grupuri de studiu al Bibliei de catre laici, grupuri coordonate de preoti si/sau alte persoane consacrate. De asemenea, lecturile care se citesc in timpul liturghiei zilnice cuprind pasaje atat din Noul Testament cat si din Vechiul Testament. Nu mai sustineti cu atâta tărie lucruri pe care nu le cunoasteti.
Cei care au scris Biblia s-au adresat unor oameni inteligenti si cu imaginatie.
"12 martie 2015 la 3:11 pm
@ tricou lacoaste
Cei care au scris Biblia s-au adresat unor oameni inteligenti si cu imaginatie."
---------------
şi ce etnobotanice recomanzi pentru surplus de imaginatie? e suficienta tamaia, in doze regulate ?
Anterior versetelor pe care le-ati indicat, in versetele 1-19 din capitolul 22 al Deuteronomului, este pedepsit atentatul la reputatia unei tinere. Regulile acestea (Codul deuteronomic 12,1 - 28,69) nu erau mult prea aspre pentru perioada pe care o cuprinde aceasta carte a Vechiului Testament (ultimul an al peregrinarii in pustiu, chiar inainte de intrarea in Palestina). Daca veti compara aceste reguli cu cele din alte culturi (din Egipt de exemplu) din perioada respectiva, veti constata ca exista multe asemanari.
Vechiul Testament este relevant pentru relatia de fidelitate a poporului ales cu Dumnezeu si pentru profetiile privind venirea Mantuitorului, profetii care s-au implinit, toate, in Noul Testament.
totusi nu ai raspuns la intrebarea aia de mai sus: de unde a gasit Cain femeie numa buna de f#t#t in desert ?
vrem sa stim fiindca ne intereseaza si pe noi !
@ pentru sanda si nu numai
Comentariile pe care le-ati postat spun totul despre ”superioritatea intelectuală” a ateilor.
"Daca veti compara aceste reguli cu cele din alte culturi (din Egipt de exemplu) din perioada respectiva, veti constata ca exista multe asemanari." De fapt, aici ne spuneti ca legile lui D-zeu nu erau cu nimic mai bune decit restul legilor oamenilor.
"Vechiul Testament este relevant pentru relatia de fidelitate a poporului ales cu Dumnezeu". De ce este relevanta relatia dintre D-zeu si "poporul ales"? Ce a insemnat aceasta relatie pentru restul omenirii din acele vremuri?
Unde este scris, in Biblie, ca D-zeu a definit Binele in functie de nivelul de intelegere al oamenilor?
Sprijinindu-va pe niste simple afirmatii, alegeti sa faceti un veritabil slalom printre argumente si subiectele deschise. Acesta este nivelul la care doriti sa mentineti discutia?
Religia crestina nu "a aparut acum 5000-6000 de ani in Egipt atunci cand se spune ca evreii erau robi si a suferit o „altoire” odata cu aparitia lui Isus (Iisus)acum aproape 2000 de ani evreii ramanand partea „nealtoita", asa cum sustineti in postarea din 7 martie 2015 orele 4:37 pm. Cuvantul "crestin" vine de la Cristos, deci religia crestina nu poate fi mai veche decat intruparea lui Cristos.
Dumnezeu ne-a dat liber arbitru, nu ne obliga la nimic, nu ne obliga sa-l urmam, este optiunea noastra. Nu va faceti griji ca sunt diferente intre confesiunile religiei crestine, acestea sunt inerente avand in vedere cat de diferiti suntem noi, oamenii. Pe de alta parte,atunci cand faceti calcule trebuie sa luati in considerare ca alaturi de crestinism mai sunt doua mari religii monoteiste: islamul si iudaismul.
Cred ca pentru a va edifica este suficient sa cititi Biblia, cu atentie, cu mintea libera de orice prejudecata.
Dubiul dvs. imi aminteste de o predica a unui preot catolic care ne-a spus urmatoarea poveste: dupa moarte un catolic maghiar ajunge la portile Raiului si ii intreaba pe cei care pazeau portile:
- Au ajuns aici catolici ?
- Nu.
- Ortodocsi ?
- Nu.
- Reformati ?
- Nu.
- Maghiari ?
- Nu.
- Romani ?
- Nu.
- Germani ?
- Nu.
- Bine, dar atunci cine poate intra pe aceste porti ?
- Doar cei care, in viata, l-au iubit pe Dumnezeu si si-au iubit aproapele.
In legatura cu cititul Bibliei...am citit-o (nu spun ca o cunosc ca cineva care a citit-o de nenumarate ori si a ajuns sa cunoasca si sa citeze corect pasaje....) dar am vrut sa citesc mai mult mai ales cand am aflat ca de fapt biblia este o compilatie a mai multor evanghelii definitivata oarecum la cateva sute de ani (300 400...nu mai retin)dupa moartea lui Iisus si de fapt unele evanghelii nu au fost incluse (recunoscute doar 4...nu?).Ceea ce v-a spus preotul catolic in povestirea sa ar fi frumos sa o gandeasca mai multi...sunt multi cei care sunt patimasi in practicarea strict a ritului din care fac parte si uita esenta...ca si cel cu care se cearta sau il blameaza crede in Dumnezeu ca si el...difera doar ritualul (adica modul cum o face).De aceea agreez ideea de conciliere si excesele religioase (de orice fel...crestine...musulmane..hindu..) imi cam starnesc respingere (ca sa nu zic repulsie).
Toleranta in nu a face nimic fata de ceea ce SE INTAMPLA in viata care te afecteaza ZI DE ZI prin faptele semenilor (de la sefi abuzivi in cerite, santajisti... pana la poiliticieni politruci..) ???
Sa fiti sanatosi! Asa toleranta nu se accepta (de catre mine)dar SE INFIRIPEAZA ZI DE ZI IN VIATA VOASTRA; dar NU VEDETI CUM SUNTETI MANIPULATI PRIN ACEASTA IDEE numita TOLERANTA!...
Aşa că, stimată DOAMNĂ PROFESOARĂ, cum încadraţi DUMNEAVOASTRĂ o persoană care inserează în afirmaţiile publice pe care le face cuvinte sau alăturări de cuvinte cu caracter tendenţios, cum ar fi:
- postării triviale ivite din tenebrele unui personaj cu grave devieri
- proba inconfutabilă a proastei calităţi umane
- fantasmagorii ale unor dezaxaţi
- frustraţi fără preocupări serioase
De asemenea, vă ATRAG atenţia că sunteţi complet caraghioasă atunci când vă amestecaţi în comentariile altor persoane, care primesc tot felul de calificative ...
Domnule Eduard Dumitrache, există o rezolvare pentru a evita infestarea spaţiului dedicat comentariilor cu vulgarităţi ce vor alunga cititorii cu comportament normal? Nu cumva tot acest individ e şi autorul, trivialităţilor aberante din postarea din dimineaţa zilei de 6 martie, pe care Domnia voastră a eliminat-o — pe bună dreptate — de pe blog?
Este foarte vădită ofensiva ateistă, care încearcă să falimenteze publicaţiile de valoare, cum consider că este ACTIVENEWS ŞTIRI NEFILTRATE, alungându-le cititorii. Sunt furibunzi din pricina eşecului referitor la ora de religie.
Cu tot respectul, sugerez ca subiecţilor cu astfel de atitudini să nu le mai fie permis accesul, deoarece comentariile lor denotă tare grave, ce contravin dialogului civilizat.
În schimb, noi — cititorii autentici — vom recomanda publicaţia tuturor prietenilor, deloc puţini şi, lucru garantat, de excelentă calitate. Personal, pot aduce câteva sute de cititori de foarte bună condiţie intelectuală, culturală, caracterială, inclusiv, de pe alte continente, deoarece avem o diaspora demnă de respect.
"Sunteţi, cumva, autorul postărilor triviale, pe care redacţia a avut probitatea de a le elimina, fiind emanate de persoane cu grave probleme de sănătate mintală?"
"Sărman bolnăvior, eşti cu totul greţos! Aici se vorbeşte de realităţi prea înălţătoare, cu accente inefabile, locul unora ca tine este în preajma haznalei."
"Faceţi o manipulare grosolană, ce nu poate păcăli decât nişte nefericiţi oligofreni, care, oricum, nu pot decide pentru propriii descendenţi, exact conform legii, fiind incapabili, aşadar, exoneraţi de la a o face. Ori sunteţi lipsit de o minimă inteligenţă, scriind despre lucruri pe care nu le cunoaşteţi şi nu le înţelegeţi deloc, ori sunteţi un năimit al maaaarelui binefăcător al omenirii (cu ţintă predilectă România) George Soros!"
"Mulţumesc, domnule Eduard Dumitrache, pentru ştergerea postării triviale ivite din tenebrele unui personaj cu grave devieri pitite după pseudonim. Tristeţea este că homunculii nu realizează un lucru simplu: orice om sănătos respinge, chiar şi instinctiv, putreziciunea. Lamentabilele prestaţii ale ateilor Moise Emil şi Cernea Remus, din emisiunea d-lui Rareş Bogdan, au determinat o avalanşă de înscrieri pentru ora de religie, pe ultima sută de metri. Iar faptul că indivizii nu ştiu să piardă este proba inconfutabilă a proastei calităţi umane. Voi verifica dacă au fost şterse alte două-trei fantasmagorii ale unor dezaxaţi, continuând a citi şi, eventual, comenta articolele cu teme de altă factură, când voi afla răgaz. Găsesc contraproductivă irosirea timpului cu nişte frustraţi fără preocupări serioase, incapabili de a oferi comentarii civilizate, cu miez. Doamne, ajută!"
Doamne-ajută!
Printre multele texte vomitate cu splendoare diareică cu care îmbâcseşti acest sit, observ că foloseşti cu obstinaţie un barbarism nedemn de pretenţiile dumitale de cadru didactic.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Citatele din postările mele nu conţin trivialităţi, ci descriu — inclusiv, în termeni tranşanţi (TRANŞANT înseamnă TĂIOS, CATEGORIC, nicidecum VULGAR, şcolarule derutat, precum şi postac STOICA ADRIAN!) — observă şi analizează realitatea demnă de îngrijorare, pe care o râvnesc ateii. Intoleranţa totală, insultele, expresiile lor deşucheate fac parte din libertatea de expresie, foarte dragă lui Cernea Remus, care se autodeclară mimoză delicată, îndată ce-i sunt demontate argumentat afirmaţiile fariseice ori vădit ilogice ca fiind... atacuri la persoană. Inventate, desigur.
Mai bine aţi pune mâna pe carte, să învăţaţi cine sunteţi, din cine v-aţi ivit, care sunt meritele antecesorilor. Atunci, poate, dacă nu sunteţi piatră, ci ogor fertil (cu un pic de efort e posibil să înţelegeţi metafora), veţi afla ce este iubirea de patrie, respectul faţă de valorile imuabile, omenia. Cu mult efort, veţi realiza lucruri importante, deşi gândesc în perspectiva posterităţii numai oamenii de mare valoare, nu sufletele de slugă globalistă.
Totuşi, tinere elev dezorientat, eşti sigur că ştii ce înseamnă BARBARISM? Greu de crezut!
Intr-un contract pe care l-ai semnat, se aplica prevederile asa cum au fost ele scrise, nu cum ai inteles tu sau cum ti s-au spus la un moment dat.
Din pacate, "valori crestine" inseamna fix ce vrea Biserica sa insemne la un moment dat. Concret, Biblia este fundamentul crestinismului. Te las pe tine sa gasesti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe care sa spuna ca Biblia este altceva decit cuvintul lui D-zeu, complet adevarata si eterna.
Care-i problema in a le arata crestinilor ce anume sta la baza credintei lor? Apropo, de ce crezi ca Biserica nu indeamna oamenii sa citeasca Biblia???
Fiecare are dreptul sa creada in ceea ce vrea. Asta nu inseamna ca altcineva nu are voie sa afirme ca respectiva religie este o prostie, minciuna sau orice altceva, in special daca are si argumente. Intr-un stat democratic, dreptul la opinie este un drept fundamental.
Nu sint interesat de dezbateri sterile ce au ca subiect conceptul abstract de D-zeu. Din punctul meu de vedere, fiecare religie este datoare sa demonstreze ca D-zeul ei este cel adevarat. Tu, crestine ortodox, in afara de "Eu cred" si "Eu asa simt", ce argumente ai?