68 de ani de când se serbează „Ziua internațională a educației COPIILOR NEVĂZĂTORI”

De Andreea Ilie  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Începând din anul 1946, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători se serbează odată cu ziua de naștere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), întemeietorul primei școli pentru nevăzători din lume. Aceasta a fost înființată la Paris, în 1784.

În anul 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. Tot în anul acesta a fost lansată prima revistă din lume, concepută special pentru copiii nevăzători și a fost organizată, pentru prima dată, Ziua națională a educației copiilor nevăzători, eveniment ce a devenit, ulterior, internațional.

Cu ocazia Zilei internaționale a educației copiilor nevăzători au loc evenimente organizate cu scopul de a spori informarea cetățenilor în legătură cu problemele cu care se se confruntă această categorie social, cât și atenționarea și sensibilizarea opiniei publice asupra acestora.

Nu există mari diferențe între educația nevăzătorilor și cea a persoanelor care au o vedere normală. Diferă doar cadrul didactic, existând școli speciale, unde copiii nevăzători învață materii obișnuite, pe care le învață și copiii normali, însă cu ajutorul unor echipamente speciale și îndrumați de profesori special pregătiți.

Statistic, la momentul actual, pe pământ trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficiențe de vedere.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare cinci secunde, în lume, o persoană își pierde vederea. Aproximativ 45 de milioane de oameni sunt complet orbi. La fiecare minut, orbește un copil.

În România sunt circa 10 mii de orbi și slab văzători. De la vârsta de 16 ani, acești oameni sunt considerați invalizi. Tot mai multe persoane în vârstă își pierd vederea din cauza tratamentului întârziat. Statul acordă pensii speciale persoanelor cu handicap de vedere.

Cu ocazia Zilei internațonale a educației copiilor nevăzători sunt organizate, peste tot, în lume, evenimente la care participă nevăzători și persoane care văd doar parțial. Sunt oferite cărți speciale, care pot fi citite de către persoane nevăzătoare.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Veridicitatea Datei Paștelui Ortodox - Minunea Mâinii Sfântului Damaschin:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

  2. Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

  3. La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

  4. Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia

  5. REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

  6. Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

  7. Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

  9. FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

  10. Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

Ultima oră

22:35

FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

22:13

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

21:50

Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

19:47

Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

19:26

Moldova va implementa votul prin corespondență. Alte țări care pot introduce acest tip de vot

18:16

Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

17:25

Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”

16:45

Procuratura a clasat dosarul penal deschis împotriva lui Mihai Tîrnoveanu. Revista Profesionistă a Presei

15:16

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu, publicist la Ziarul Național

14:31

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

13:35

Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

12:44

Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL

12:02

La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

12:00

Zece noi studii detaliază riscurile pentru sănătate ale tehnologiei 5G. Radiațiile telefoanelor mobile. Analiză realizată de Dr. Joseph Mercola (ENG/VIDEO/PDF)

11:56

Pr. Viorel Cojocaru: Patriarhia Română si Patriarhia Moscovei: dialoguri diplomatice nefinalizate referitor la teritoriul canonic dintre Prut și Nistru. Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova