62 de ani de la NAȘTEREA președintelui Rusiei. CINE este Vladimir PUTIN? GALERIE FOTO

De Andreea Ilie  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Aproape că nu este zi în care să nu îi auzim numele în presă. Vladimir Putin. Astăzi împlinește 62 de ani și este abia în „floarea” carierei. Totuși, cine este Putin?

Dumnezeu este iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul - Jean-Claude Larchet

putin-toast

În prezent ocupă pentru a treia oara funcția de Președinte al Federației Ruse. După ce a îndeplinit funcția de prim-ministru în perioada 8 mai 2008 - 4 martie 2012, a devenit președinte interimar al Rusiei, la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn și-a dat demisia. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până la 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv. După victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev, în alegerile prezidențiale din 2008, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție începând din 8 mai 2008 și va ocupa această funcție până la data de 4 martie 2012, când va deveni pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

Copilărie și studii

Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut la 7 octombrie 1952, în orașul Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia. avându-i ca părinți pe
Vladimir_Putin_as_a_childVladimir Spiridonovici Putin și pe Maria Ivanova Selomova. Mama lui era muncitoare la o fabrică, iar tatăl său a servit ca militar în marina sovietică, într-o unitate submarină în cursul anilor 1930. Bunicul patern, Spiridon Putin (1879—1965), a fost bucătarul lui Vladimir Lenin și Iosif Stalin. În cartea autobiografică a lui Putin, Ot Pervogo Litsa(română: La persoana întâi), bazată pe interviurile pe care le-a acordat, vorbește despre începuturile umile, printre care cei dintâi ani ai vieții petrecuți într-un apartament comun din Leningrad.

În clasa a șasea a început să se dedice sportului, mai ales artelor marțiale sambo și judo, dar în cursul vieții a practicat și tenisul, ski și pilotajul.În tinerețea sa, Putin a avut drept modele de admirație personajele ofițerilor de inteligență, ce apăreau pe ecranele sovietice, jucate de actori precum Viaceslav Tihonov și Gheorghi Jjionov.

Vladimir Putin a absolvit secția de drept internațional a Facultății de drept a Universității de Stat din Leningrad în 1975, cu o teză despre politica SUA pe continentul african. În timpul anilor de studenție, el a devenit membru al Partidului Comunist și a rămas membru până la dizolvarea acestuia în decembrie 1991.

Fost spion KGB

După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, conform spuselor lui Iuri Felștinsky și ale lui Vladimir Pribîlovski, a servit la așa numita direcție nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.

Din 1985 până în 1990, KGB-ul l-a repartizat pe Putin la Dresda, pe atunci în Republică Democrată Germană. După prăbușirea regimului comunist al Germaniei de Est și a sistemului comunist din celelalte state satelite ale Uniunii Sovietice, Putin a fost rechemat în Uniunea Sovietică, la Leningrad, iar în iunie 1991 a ocupat un post la facultatea de relații internaționale a Universității din Leningrad. În această nouă calitate, Putin ar fi supravegheat colectivul studențesc și pe recruți. A demisionat. formal, de la serviciile de securitate a statului, la 20 august 1991.

Putin Views Russian Arms On Display At Expo

 

Cariera politică

În mai, 1990 și-a început vasta carieră politică, ocupând funcțiile de consilier al primarului Sankt Petersburg-ului în domeniul afacerilor internationale, șef al Comisiei pentru relații externe din cadrul primăriei din Sankt Petersburg, funcție din care ar fi trebuit să fie concediat, pentru că a provocat pierderi în valoare de 93 de milioane de dolari statului, însă Putin a rămas șef al Comisiei pentru relații externe, până în
1996. Din 1994 până în 1997, Putin a ocupat mai multe funcții politice în Sankt Petersburg . În martie 1994 a devenit Vice-primarul orașului Sankt-Petersburg. De asemenea între 1995 - iunie 1997 Putin a condus filiala locală a partidului de guvernământ din Sankt Petersburg . În același timp el a fost șef al Consiliului Consultativ al ziarului Viedomosti din Sankt Petersburg.

putinÎn august, 1999 devine prim-ministru, ca mai apoi să devină președinte. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York i-au dat prilejul să-și justifice propria politică anti-teroristă, făcându-l aliat al puterilor occidentale în coaliția împotriva terorismului internațional.

Vladimir Putin este apreciat pentru stabilitate și reducerea drastică a corupției, dar și acuzat de o parte a opoziției de a fi inițiatorul metodelor de intimidare și aducere la tăcere a adversarilor politici. El și-a exprimat nemulțumirea la Conferința de la Helsinki din noiembrie 2006, că

Rusia nu a fost consultată în ceea ce privește admiterea României și Bulgariei în Uniunea Europeană. La presiunile sale, Georgia șiUcraina nu au fost admise ca membre NATO la Summit-ul din 2008 de la București.

În perioada celor două mandate succesive de președinte (2000-2008), Vladimir Putin a redat Rusiei demnitatea și forța politică pe plan internațional. De asemenea, Rusia a cunoscut o creștere economică fără precedent de la căderea Uniunii Sovietice, jucând un rol important pe piața globală de capital. În 2014 a devenit cel mai controversat om al planetei, în urma anexării Crimeei și a prăbușirii Boeing-ului din Ucraina, de care, deși nedovedit, este acuzat, de către opoziția rusă.

4Viață personală

Vladimir Putin a fost căsătorit cu Ludmila Putin, divorțat în 2013 și are două fete: Ekaterina și Maria. În casa familiei Putin se mai află și un pudel alb, numit Tosca.

 

În prezent, Vladimir Putin încă practică judo, sportul adolescenței sale, în domeniul căruia a câștigat câteva competiții, în orașul său natal.

Cel mai bogat om de pe planetă?

În 2012, Business Insider estima averea lui Putin între 40 și 70 de miliarde de dolari, ceea ce l-ar fi urcat în fruntea topului celor mai bogați oameni de pe planetă.

Potrivit unor autori ruși, Putin nu este cel mai bogat om de pe planetă, aşa cum au spus alţii, însă ar putea fi omul cu cel mai luxos stil de viaţă. Printre proprietăţile lui Putin se numărau, în 2012, un castel ţarist din Golful Finlandei, care a fost restaurat printr-o investiţie de zeci de milioane de dolari, o cabană luxoasă aflată în munţii Caucaz, un palat gotic din regiunea Moscovei ş.a. Preşedintele are la dispoziţie 15 elicoptere, 4 yachturi şi 43 de avioane, care valorează aproximativ un miliard de dolari.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  2. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  3. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  4. Pe cine recomandă Selly la vot

  5. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  6. Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

  7. George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

  8. MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

  9. Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

  10. George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

00:00

A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

23:30

Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

22:22

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

21:44

George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

21:30

Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

20:30

15 mai: 187 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște