Încă o dată festivalul 18+ invită publicul clujean la o experienţă totală. Cea de-a doua ediţie a evenimentului urmează să se desfăşoare la fel ca anul trecut, în perioada 17-18 mai.
Timp de două zile, pitorescul Deal al Cetăţuii din Cluj-Napoca devine gazda celor mai provocatoare proiecte artistice din întreaga lume. Antrenând o mică armată de artişti în programul său, 18+ aduce instalaţii care-ţi vor năuci simţurile, un carusel muzical sofisticat care îmbină nume cunoscute ale scenei internaţionale cu proiecte underground, expoziţii atipice, spaţii artistice colaborative, animatori de toate culorile şi workshopuri inventive.
Labirintul viu
Dacă anul trecut a fost construit în incinta festivalului un labirint multisenzorial de 600mp dedicat folclorului, care a fost plimbat mai apoi prin ţară, adunând în total mai bine de 20 000 de vizitatori, anul acesta labirintul din cadrul 18+ prinde şi mai multă viaţă. La propriu! Nu mai puţin de 500 de persoane vor forma pereţii labirintului la cea de-a doua ediţie a manifestării.
Pereţi care şoptesc, pereţi care cântă, pereţi care se contrazic la infinit până totul devine absurd şi nu mai ştii în ce direcţie să apuci sau care vorbesc în zeci de limbi străine, pereţi care te apasă cu privirea şi alţii care îţi arată spatele în tăcere, pereţi în care poţi să intri şi alţii cu care te poţi juca, pereţi care arată cât de diverşi, dar în acelaşi timp solidari putem fi. Culoarele labirintului sunt la fel de imprevizibile şi pestriţe ca şi firea omului. Ne vor face să râdem cu gura până la urechi sau să ne emoţionăm.
Mai mult, traseul labirintului viu este foarte provocator ca nivel de dificultate. Labirintul este viu nu doar prin faptul că este format din oameni, ci şi prin faptul că forma sa este într-o continuă schimbare. Culoare se închid şi deschid în timp real înaintea şi în urma vizitatorului, astfel încât traseul parcurs de un om nu este acelaşi cu cel parcurs de altcineva care îl vizitează, să zicem, peste jumătate de oră. Chiar acelaşi vizitator, dacă decide să se întoarcă din drum, s-ar putea să nu mai găsească aceleaşi căi deschise.
Poţi să fii şi tu parte din labirint
Dacă ideea unui labirint viu îţi face cu ochiul, poţi şi tu să fii parte din el. Începând de astăzi, performeri profesionişti şi oameni gata să creeze o experienţă unică celor din jur sunt invitaţi să se alăture iniţiativei. Înscrierile se fac la adresa 18plusfestival@gmail.com.
18+ este un eveniment organizat de ASOCIAŢIA CULTURALĂ DU-NE.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.