Județul Brăila are încă 26 de localități izolate în zăpadă, echipele de intervenție formate din pompieri, militari, jandarmi reușind să deszăpezească pe timpul nopții 11 sate izolate de zăpadă și să ajute ambulanțele să ajungă la trei urgențe medicale, după cum a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ștefan Stoian.
'Au fost rezolvate trei cazuri medicale la Jirlău, Bordei Verde și Victoria. Ambulanțele SMURD și SAJ au reușit să ajungă în aceste localități izolate cu ajutorul unei șenilate 8X8 trimisă de la Mureș', a precizat lt. col. Ștefan Stoian.
Sunt în continuare fără alimentare cu apă satele Roșiori, Florica și Colțea aparținând de comuna Roșiori.
Pe drumurile naționale se circulă în condiții de iarnă, au fost reluate trecerile cu bacurile spre județul Tulcea și spre Insula Mare a Brăilei și toate localitățile sunt alimentate cu energie electrică.
Au fost constituite 16 filtre pentru dirijarea traficului pe drumurile naționale și județene de pe raza județului Brăila, cu 150 de polițiști și 45 mijloace auto.
Sursa foto: Agerpres

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.