Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între (98 -117) a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia, deoarece În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

După cucerirea Daciei, Traian a cucerit provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de azi și o mică parte din Arabia Saudită), Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116., dar și Mesopotamia. Imperiul nu mai înaintase niciodată atât de mult spre est.
Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia și plănuia încă un război împotriva Parției, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutățit în primăvara și vara lui 117, până când la 9 august a murit.

Pentru italienii de astăzi, Traian a rămas în istorie ca un erou, însă mulți dintre români consideră că statuia romanului cu lupoaica în brațe, din fața muzeului de istorie de pe Calea Victoriei, din București, nu reprezintă o victorie a poporului roman și există chiar și o petiție oficială care cere ca aceasta să fie desființată, pe motiv că „ geto-dacii nu erau nici pe departe niște barbari, așa cum mulți adepți ai romanizării încearcă să ni-i prezinte. Sedentari de sute și mii de ani, geto-dacii au putut trăi secole întregi liniștiți fără a se ‘bucura’ de “binefacerile’ vieții în Imperiul Roman. ” (adevaruldespredaci.ro)

Aceeași sursă subliniază faptul că romanii nu atacau în vederea cuceririi un teritoriu pentru a-i civiliza pe autohtoni sau pentru a împarți cu ei confortul din vilele patricienilor. Atacau și cucereau pentru a exploata resursele respectivului teritoriu, pentru a jefui tezaure și a înrobi populația, statul roman find unul de tip sclavagist, în care munca era făcută de robi, aceștia reprezentând motorul economiei iar Traian s-a comportat după modelul liderului roman, aducând bunăstarea alor săi prin jefuirea altora.

Dacia era plină de bogății, cum de altfel este și astăzi România. Încercarea de vânzare a Roșiei Montane, de exemplu, nu a fost altceva decât o încercare de auto-trădare, operându-se la un cu totul alt nivel „etic”, la un nivel total opus de cele ale lui Burebista, Decebal dar și ale tuturor voievozilor care au apărat, spre deosebire de actuala clasă politică, țara dinaintea năvălitorilor, care, la rândul lor, nu veneau, ca în ziua de azi, la cravată și costum și nici nu dădeau șpăgi grase pentru a obține cât ar pocni din degete ceea ce doresc.