Marele filozof și scriitor român, Constantin Noica a fost arestat, la data de 10 decembrie 1958 și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea întregii averi. Acuza care i-a fost adusă lui Constantin Noica era de „uneltire contra orânduirii sociale”, fiind considerat un „pericol” pentru regimul comunist. Arestarea a avut loc după aproape un deceniu de interdicție de a părăsi domiciliul, la Câmpulung.

Împreună cu Noica, a fost arestat întreg „grupul Noica”, format din participanții la seminariile sale private, organizate la Câmpulung. După arestarea lui Dinu Pillat, grupul a fost numit „lotul Noica-Pillat”. Din el făceau parte: Păstorel Teodoreanu, , Vladimir Streinu, Arșavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaș-Mezincescu, Barbu Slătineanu, Nicolae Steinhardt .

Printre acuzațiile care se aduceau, se numărau: uneltirea împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter dușmănos și a cărților „legionarilor fugiți din țară” Cioran și Eliade, precum și ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii dușmănoase la adresa regimului. Multe dintre acestea au fost, ulterior, arse, odată descoperite în urma perchezițiilor de la domiciliile „inculpaților”. Noica și Pillat au primit cei mai mulți ani de muncă silnică, în număr de 25, comparativ cu informatorul Securității Alexandru Paleologu, cu 16 ani sau Nicu Steinhardt, cu 12 ani de muncă silnică.

Din cei 25 de ani de închisoare, filozoful a executat, la Jilava, 6 ani, obținând eliberarea în luna august a anului 1964. Și-a stabilit locuința la București, ulterior mutându-se la Păltiniș, până la momentul morții sale, în 1987. În tot acest timp a continuat să fie atent supravegheat de securitate. 

Părintele Rafail Noica, fiul filozofului Constantin Noica, povestește, despre tatăl său, într-un interviu:

„Când a ieșit din inchisoare, a încercat să vină să ne vadă. N-a putut nici în ’68, nici în ’69. Abia în 72 a venit pentru prima oară să ne viziteze în Anglia. Și l-am intrebat:

"Nu vrei să rămâi cu noi?”. Și a spus:

"Nu, eu mă simt legat de soarta poporului meu. Și asta m-a impresionat. Că în loc să facă ceea ce facuserăm noi, adică să scăpăm și să vă lăsăm pe voi în urmă, el a vrut să împărtășească soarta voastră. Cuvântul acesta a marcat gândirea mea.”